Cum vorbim despre moarte copilului?

Cum vorbim despre moarte copilului, cum ii explicam ca persoana nu mai este printre noi si ca nu se va mai intoarce? Un subiect atat de sensibil si dureros, incat preferam sa il evitam pana cand devine necesar (un deces in familie) sau preferam sa oferim raspunsuri vagi, cu intentia de a linisti copilul: „el este inca cu noi” sau „este fericit in cer” (la care un copil sub 10 ani poate intelege ca persoana chiar este acolo, langa el, invizibila, sau ca cerul este un loc grozav unde ar vrea sa mearga si el)…

Nimeni nu doreste sa vorbeasca despre moarte – cu atat mai mult cu un copil: deoarece subiectul este prea dureros, deoarece ne reaminteste ca moartea este inevitabila – si ne aminteste despre propria noastra mortalitate, deoarece nu detinem raspunsuri… Insa a evita subiectul, a ii ascunde copilului realitatea ca fiecare fiinta va muri, a ii ascunde moartea animalelor sau a masca subiectul cu figuri de stil „a plecat departe”, „este in cer”, nu este cea mai buna cale. Caci moartea face parte din viata noastra si la un moment dat, nu poate fi evitata: un deces in familie va pune brusc copilul in fata acestui mare mister si in fata unui soc. Iar atunci cand copilul pune intrebari, are nevoie de raspunsuri…

Cum vorbim copilului despre moarte:

Vorbim despre un deces in care nu suntem implicati – de exemplu, o stire despre moartea unei persoane; sau vederea unui animal mort; sau o scena dintr-un film; sau o poveste. Daca pune intrebari dorind sa inteleaga, este ocazia de a ii explica unui copil ca fiece fiinta moare si ce inseamna aceasta. Inseamna ca, atunci cand suntem foarte batrani, foarte bolnavi sau avem un accident grav, corpul nu mai merge si nu poate fi reparat. Cat mai simplu si concret!

Copilul va fi in mod normal ingrijorat de moartea celor dragi sau a lui insusi. De fapt, de aceea si adultii evita subiectul: moartea cuiva reaminteste despre propria mortalitate si despre pericolul de a pierde pe cineva drag. Copilul are nevoie de reasigurari: ca cei mai multi oameni nu mor decat la varste inaintate sau cand sunt foarte bolnavi (nu orice boala, ci cele grave). Nu va lasati afectati de intrebari precum „tu cand mori?”, ci raspundeti-i asigurandu-l ca veti fi multa vreme cu el.

Explicand cat mai concret moartea copilului: mori cand corpul nu mai merge si nu poate fi reparat, deci nu mai respiri, mori cand esti batran sau foarte bolnav, il ajuta sa inteleaga. Cat despre accidente, acestea il pot deranja: copilul se intreaba de ce – persoana nu era nici batrana, nici bolnava. Incercati sa ii explicati simplu ca, la fel cum un obiect care cade sau este strivit se strica de tot, asa si o persoana daca se intampla un accident – de aceea avem mereu grija ce facem.

Cum vorbim despre moarte copilului depinde si de varsta: de exemplu, copilul sub 6-7 ani are nevoie de explicatii concrete si simple, precum se spune mai sus; dar chiar si asa, el poate crede ca persoana se poate intoarce – de aceea trebuie sa i se spuna ca persoana nu se mai intoarce. Dupa varsta de 7 ani, un copil intelege mai bine ca a muri inseamna ca nu mai esti aici si ca orice fiinta moare – de aceea isi va pune problema mortii celor dragi si a lui insusi. Dupa 10-12 ani, copilul poate patrunde bine subiectul si va incepe sa se gandeasca mai mult la misterul vietii si mortii: „de ce trebuie sa murim?” – ceea ce implica sa vorbiti despre viata, sensul vietii, scopul de a te bucura de viata, de a face lucruri bune si a fi fericit in viata.

Copilul personifica uneori moartea, ajutat de unele desene sau filme: poate fi foarte speriat ca un schelet cu coasa va veni si la el. Explicati-i cat puteti ca moartea este ceva ce se intampla celor bolnavi, batrani sau care au accidente si ca el este ferit de asta, ca moartea nu este cineva, nu e vreun monstru sau demon.

Nu va folositi de expresii asa-zis linistitoare: „a plecat departe”, „este inca cu noi”: un copil le intelege ad litteram! Asadar, fara „plecat” sau „se odihneste” (pregatiti-va sa ii spuneti ca persoana nu se odihneste asa cum ne odihnim noi cand aude „odihneasca-se in pace”, ci ca ea nu doarme, nici nu se trezeste, nici nu mai merge, a murit). Cat despre „este inca cu noi”, nu spuneti aceasta decat daca copilul intelege sensul: ca amintirea si iubirea raman cu voi, insa nu si persoana.

Credinta religioasa este o mare alinare la decesul unei persoane. Ii puteti spune copilului ca persoana decedata a plecat din lumea aceasta si s-a dus intr-o alta, in cer (ca avem un suflet care nu moare, ci doar corpul moare). Ca fiintele ce parasesc lumea aceasta nu mai vin inapoi, caci au o alta viata acum. Insa mare grija: nu exagerati pe fericirea si frumusetea din cer „este acum fericit cu ingerii”, caci copilul se poate gandi cat de frumos trebuie sa fie sa fii cu ingerii.

Cand nu aveti nici o credinta religioasa, a vorbi despre moarte copilului este mai greu – ii puteti spune ca persoana este in cer, daca va simtiti mai bine. Insa copilul poate avea multe intrebari dificile, iar nimeni nu are toate raspunsurile – asa ca nu este nimic rau sa ii spuneti cateodata ca nu stiti. Spuneti-i ca nu sunteti siguri, ca nimeni nu stie, intrebati-l ce crede el. In orice caz, oricat de greu este, nu ii evitati intrebarile si nu ii aratati ca este rau sa puna intrebari: copilul incearca sa inteleaga si sa faca fata prin intrebari – iar din perspectiva sa, voi aveti un raspuns (iar cand chiar nu aveti unul, fiti sinceri). Acceptati nevoie copilului de a vorbi despre persoana decedata, despre moarte, de a sti „de ce”, de a patrunde misterul, oricat de greu va este.

La fel cum omul arhaic de demult credea ca moartea apare daca o persoana face ceva rau, incalca un tabu, o regula sau ca moartea, pe langa cauza naturala (varsta, boala, accident), are o alta cauza, magica – o vraja rea, deci ca moartea apare din vina cuiva, la fel crede si un copil. Asadar, este important sa incercati sa ii spuneti clar cauza si sa ii explicati ca nu este vina cuiva, ci ca asa se intampla cu cei batrani, bolnavi, accidentati. Mai ales, explicati-i ca nu este vina sa sau a altora: ca nimeni nu putea sa faca nimic; si ca nimeni nu a facut ceva rau. Copilul are o gandire magica si poate crede ca, daca isi doreste de ajuns ca cineva sa nu moara, va avea succes – iar daca persoana moare, inseamna ca este vina lui, ca nu si-a dorit destul ca aceasta sa traiasca! De abia dupa aproximativ 10-12 ani, copilul intelege ca moartea nu are legatura cu vreo vina a cuiva.

Cand cineva in familie este grav bolnav sau foarte in varsta, incercati sa il pregatiti, vorbindu-i despre moarte copilului in general, asa cum s-a spus la inceputul articolului. Daca intreaba „va fi bine bunicul?”, nu il mintiti, dandu-i false reasigurari, deoarece socul si durerea vor fi mai intense. Spuneti-i ca nu stiti, ca bunicul e bolnav si in varsta si ca nimeni nu stie daca se face bine.

Copilul sub 10 ani are nevoie de timp sa inteleaga ce inseamna moartea. El, desi ati incercat sa ii explicati, poate inca crede ca persoana se va intoarce. Poate fi surprinzator de neafectat de moartea cuiva in familie: plange cand i se spune, apoi isi revine rapid – aceasta pentru ca inca nu a inteles. Copilul intelege ceea ce vede el insusi si il afecteaza direct: de exemplu, daca ii moare animalutul, el intelege mai usor ca acesta s-a dus pentru totdeauna pentru ca nu mai este in camera sa (pe cand daca moare cineva pe care nu il vedea zilnic, in casa, el poate sa nu inteleaga la fel de bine). De aceea, este foarte posibil ca cel mic sa puna la rastimpuri noi intrebari, la care trebuie sa raspundeti, pana ce va intelege.

Copilul trebuie incurajat sa isi exprime tristetea sau furia. Moartea naste emotii furtunoase, iar a ignora sau a ascunde aceste emotii e foarte daunator. Dupa ce incercati sa-i explicati simplu ca persoana a disparut, ca nu mai traieste, corpul sau nu mai functioneaza, ca nu se mai poate intoarce, spuneti-i ca este ceva trist, aratati-va emotiile si incurajati-l si pe el sa se exprime. Puteti incerca, de dragul sau, sa va ascundeti propriile trairi – insa astfel nu il ajutati, deoarece va crede ca nu trebuie sa fii trist sau suparat. Asadar, lasati si copilul sa deplanga pierderea, aratandu-i ca e normal sa fii trist la disparitia cuiva apropiat.

Inmormantarea. Alegeti in functie de ce credeti ca e bine pentru copil: sa participe sau nu. Daca este micut, il puteti, totusi, feri de a vedea persoana decedata in sicriu (o imagine niciodata usoara), pentru ca va suferi, se va speria cand sicriul se inchide si va deveni si mai confuz. In plus, amintirea persoanei dragi trebuie sa ramana pentru copil cea a persoanei pe care a cunoscut-o si iubit-o si nu cea a unui corp in sicriu. In schimb, il puteti duce la mormant, spunandu-i sa ii zica ce vrea persoanei, ce mai avea sa ii spuna, sa isi ia adio.

 sursa:DLI