10.25.2020

De ce e bine să botezi un copil.

 

De ce e bine să botezi un copil. Ce restricții apar în privința nașilor

Venirea pe lume a unui copil reprezintă o binecuvântare imensă pentru orice familie. Și pentru ca acesta să fie membru al Bisericii lui Hristos, el trebuie să primească Taina Botezului. Iată de ce e bine să botezi un copil și ce restricții apar în privința nașilor.

De ce e bine să botezi un copil

Sfântul Botez este întâia dintre Tainele Sfintei Biserici, și reprezintă „poarta” de intrare în Sfânta Biserică. Ajungând membri ai Bisericii lui Hristos, devenim vrednici de a primi și celelalte Sfinte Taine. Botezul creştin a fost instituit de către Mântuitorul Iisus Hristos, după Învierea Sa din morţi, când a spus Apostolilor Săi: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh“ (Matei 28, 19).

Biserica Ortodoxă susține că nașii de botez au un rol foarte important în viața copilului. Iar acest rol nu trebuie limitat doar la perioada copilăriei. La Botez, „nașii își asumă, pentru întreaga viață, reponsabilitatea de a purta de grija vieții spirituale a finilor.”

De ce e bine sa botezi un copil
Sfânta Taina a Botezului

Ce restricții apar în privința nașilor

Părintele asist. drd. Silviu Tudose, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, a acordat un amplu interviu pentru ziarullumina.ro, în care a vorbit despre importanța Tainei Botezului și alegerea nașilor pentru copil.

Naş la botez poate fi orice creştin ortodox adult, de acelaşi sex cu copilul. Nu se pot alege nași de alte confesiuni sau persoane nebotezate. Acesta trebuie să fie un credincios practiant, care să cunoască adevărurile de credinţă ale Bisericii. Nu pot îndeplini această calitate nici părinții copilului sau cei din cei din sânul monahal.

El va ţine copilul în brațe şi va face, în locul acestuia, mărturisirea de credinţă, lepădându-se de cel Rău, unindu-se cu Hristos şi rostind Crezul. Prin această Taină, nașul își va lua angajamentul în fața lui Dumnezeu că va îl va îndruma duhovnicește numai pe căi bune.

„De asemenea, naşul este cel care are responsabilitatea creşterii duhovniceşti a finului său. Îndrăznesc să spun că fiecare naş, în calitatea sa de părinte spiritual, va da seamă înaintea lui Dumnezeu de finii săi, ceea ce nu-i puţin lucru.”, spune părintele.

De ce e bine sa botezi un copil
De ce e bine sa botezi un copil

În practică, naşii copilului sunt naşii de cununie ai părinţilor acestuia. Însă şi persoanele necăsătorite, dacă îndeplinesc condiţiile, pot fi naşii unui copil. Din păcate, în unele cazuri, nașii sunt aleși pentru că sunt prieteni apropiați ai părintilor, de la care, după botez, nu se așteaptă mai mult decât să trimită cadouri finului/finei lor. Nășirea este o faptă creștinească foarte mare și va fi răsplătită frumos de Dumnezeu.

Formula de lepădare rostită trei ori amintește de întreita lepădare de Satan pe care a făcut-o Iisus pe muntele Carantaniei. Formula „Mă unesc cu Hristos“ se rostește cu faţa spre Răsărit, pentru că acesta este simbolul Învierii lui Hristos, „lumina lumii“.

„Întreita lepădare o face naşul, în cadrul exorcismelor pe care preotul le rosteşte înainte de Taina propriu-zisă, în pridvorul bisericii sau în faţa uşilor de la intrare. Este un ritual care, în primele veacuri ale Bisericii, se situa cu câteva zile înainte de Botezul propriu-zis. După lepădarea de Satan, cei care urmau să fie botezaţi mărturiseau credinţa în Hristos, prin rostirea Crezului, fiind astfel încununată întreaga perioadă a catehumenatului sau a pregătirii lor catehetice. Astăzi, în locul celui care se botează, naşul rosteşte aceste lepădări şi Simbolul de Credinţă, cu faţa spre Apus, simbol al întunericului şi al răului, diavolul fiind numit în Scriptură domnul întunericului“, completează preotul.


 Manolică Anca / 23.10.2020, 15:46

8.03.2020

HAINELE ȘI TRUSOUL PENTRU BOTEZ


Sfaturi utile pentru părinți și nași
Fie că ești părinte, fie că ești naș al  micului creștin, botezul este acel eveniment cu totul special, fiind o adevărată provocare organizarea și planificarea acestuia.

Botezul este prima petrecere oficială a celui mic  și prima apariție oficială în fața unui număr mare de oameni, de aceea, alegerea hainelor de  botez este una dintre cele mai importante sarcini, copilul fiind  întreaga zi în centrul atenției și această zi va fi cea în care vor fi realizate numeroase fotografii și filmări, care vor rămâne ca amintire pentru viața întreagă.

Cum alegi hainele de botez?
 Timp de mulți ani, tradiția de a îmbrăca copiii în haine albe la botez s-a schimbat, în zilele noastre existând numeroase variante de hăinuțe, în culori și nuanțe diferite. 
Culoarea albă simbolizează puritatea și renașterea, de aceea, foarte mulți părinți și nași aleg pentru bebeluș  diverse modele de hăinuțe albe. Însă, culorile pastelate sunt, de asemenea, foarte potrivite pentru a înlocui albul.

Ținuta ideală pentru botez, dar și pentru petrecerea de după, nu va mai reprezenta o problemă dacă vei ține cont de toate sfaturile de mai jos pentru alegerea hăinuțelor:

Dacă petrecerea de botez va avea o tematică anume( personaje de poveste sau desene, tradițională, clasică, etc), atunci este recomandat ca hăinuțele să se încadreze și ele  în această temă;

Trebuie pus accentul întotdeauna pe confort, dar să fie și ușor de îmbrăcat, căci slujba poate fi stresantă și obositoare pentru cea mică și îmbrăcatul nu trebuie să dureze foarte mult.

Calitatea materialelor este foarte importantă, de aceea trebuie să alegi doar hăinuțe confecționate din materiale prietenoase cu pielea copilului;

Alege mărimea potrivită, luând în calcul toți factorii necesari;

Pe lângă costumul de botez este recomandat să se adauge ținutei anumite accesorii, precum panglici, bentițe, șepcuțe,  pălăriuțe, jachete sau botoșei.

Costumul de botez trebuie să fie ales  în funcție de sezon sau de momentul când are loc ceremonia botezului. Și tot ce îți mai rămâne de făcut ca părinte, este ca împreună cu nașii să alegeți cel mai potrivit model.

Cum se alege mărimea potrivită ?
 Hăinuțele de botez nu sunt ceva ce părinții sau nașii cumpără cu câteva zile înaintea evenimentului. De aceea, este necesar să se țină cont de anumiți factori, astfel încât, în ziua fericitului eveniment, aceștia să nu aibă o surpriză neplăcută, că sunt prea mari sau prea mici.

Mărimea potrivită pentru hăinuțele de botez trebuie să țină seama de anumiți parametrii, precum lungimea bebelușului și a tălpii, circumferința capului sau greutate.

De cele mai multe ori, majoritatea hăinuțelor sunt încadrate în anumite categorii de vârstă, astfel încât să se poată folosi ca repere de bază atunci când se alege modelul dorit.

Trusoul de botez: ce conține și cum se alege cel potrivit?

Există numeroase modele de trusou botez din care nașii pot alege, majoritatea dintre acestea fiind alcătuite din cele mai importante obiecte de care este nevoie în timpul slujbei botezului. 

Astfel, un trusou simplu trebuie să conțină următoarele: 
prosop pentru preot și bebe, săpun și sticluță de mir, pânză de mir, fașă și diverse accesorii de decor. 

Ce sunt toate aceste elemente ale trusoului și la ce folosesc, vei afla în cele ce urmează:
Prosopul pentru preot este utilizat de către preot înainte și după scufundarea micuței în cristelniță 
Săpunul, este oferit preotului pentru a se spăla pe mâini înaintea de a scufunda micuța în apă.
Prosopul pentru bebeluș este utilizat de nași pentru a usca fetița după ce aceasta este creștinată
Recipientul pentru mir trebuie să fie umplut cu ulei de măsline de acasă, iar acesta va fi sfințit de către preot în timpul slujbei. Acest ulei va deveni mirul cu care fetița este unsă pe frunte și la încheieturi în timpul slujbei botezului, dar și la baia de a doua zi.
Pânza de mir este folosită pentru a înfășa micul creștin și trebuie să aibă anumite caracteristici: să fie albă, nefinisată și nebrodată.

Există modele de trusou a căror obiecte se asortează perfect cu un anumit model de hăinuțe și cu lumânarea, de aceea, este recomandat să se aleagă un astfel de pachet complet, pentru un efect cu totul deosebit.

 Pe lângă aspectul estetic, care este foarte important în alegerea trusoului de botez, este necesar să se țină cont și de alți factori în alegerea sa, și anume:
Toate materialele utilizate pentru confecționarea obiectelor din trusou trebuie să fie de calitate superioară, bine realizate, în dimensiuni potrivite;
Posibilitatea de a personaliza toate elementele trusoului poate fi un mare plus în alegerea unui anumit model;

Este recomandat ca toate elementele trusoului să fie aranjate într-o cutie sau un cufăr, căci acestea vor arăta foarte deosebit.
Alegerea hăinuțelor de botez și a trusoului nu este o sarcină dificilă dacă se va ține cont de toate sfaturile de mai sus și dacă se vor alege mereu doar produse deosebite, de calitate.

adaptare

7.18.2020

10 SFATURI PENTRU A-ȚI DISTRA INVITAȚII LA NUNTA


O zi de nuntă plină de distracție câteodată are nevoie de puțin ajutor. Pentru ca oaspeții să nu uite de petrecerea ta și să se distreze în stil regal, noi ți-am pregătit 10 sfaturi despre cum să-i distrezi la nuntă. Inspirați-vă și transformați ziua specială în cea mai frumoasă experiență pentru toți invitații.

Când are loc o nuntă, cu toții așteptăm nu numai o ceremonie romantică, mormane de mâncare și băuturi grozave, ci și distracție bună.
Festivitățile de nuntă durează de obicei aproape toată ziua, iar în afara punctelor tradiționale ale programului, cum ar fi primul dans, sau felierea unui tort împreună, merită să planificați cum să-i distrați pe invitați la nuntă. Stând ore întregi la o masă și mâncând bunătăți probabil că vei obosi curând. Și nu este nimic mai neplăcut decât oaspeții care își urmăresc ceasul plictisiți.

Dacă doriți ca nunta voastră să rămână în amintirea tuturor pentru anii care vor urma, pe lângă alegerea rochiei de mireasă și decorațiuni, va trebui să vă planificați petrecerea pentru a
distra la maxim oaspeții.

În anumite regiuni se obișnuiește ca părinții să aibă grijă de o petrecerea de nuntă. Ei își exprimă astfel dragostea și bucuria pentru căsătoria copiilor lor. Totuși, acesta nu este cazul la fiecare nuntă și, prin urmare, acest articol poate fi o inspirație pentru noii căsătoriți, care doresc să facă din nunta lor o experiență excepțională.

Există multe modalități de a vă asigura că cei dragi nu se plictisesc la petrecere. Începând de la diverse jocuri la tot felul care implică invitații până la spectacole dedicate.

Am selectat pentru voi 10 moduri care s-au dovedit a fi de succes pentru a transforma nunta într-o petrecere minunată care nu va fi uitată. În plus, datorită petrecerii de nuntă, membrii familiei sau prietenii tăi se vor cunoaște mai bine.

SFATURI PENTRU A DISTRA INVITAȚII LA NUNTĂ

Nu exagerați cu rea multă distracție. Este important să nu aveți impresia că trebuie să vă distrați oaspeții în permanență. Lăsați-le timp să se bucure de această zi specială. Este suficient dacă ați planificat 3 până la 4 activități, și în rest să lăsați distracția liberă.

Nu forțați pe nimeni să participe la jocuri. Nu toată lumea este tipul de persoană socială căruia îi place să fie centrul atenției. Lăsa-ți mai bine opțională participarea la activități distractive.
Alegeți cu gust. Dacă optați pentru un divertisment îndrăzneț, cum ar fi o scenă cu o stripteuză, puteți primi în schimb zâmbete ciudate sau, în cel mai rău caz o tăcere jenantă și câteva bârfe ulterioare.

Pregătiți un mic premiu pentru câștigător. Este frumos să motivați participanții și să câștige. Nu trebuie să fie ceva mare, este suficient o bombonieră,o sticlă de șampanie, o floare dintr-un buchet de nuntă sau un sărut de la mireasă.

ÎNAINTE DE A TRECE LA LISTA DE ACTIVITĂȚI DISTRACTIVE PENTRU NUNTĂ, TREBUIE SĂ AMINTIM CÂTEVA SFATURI IMPORTANTE:

1. JOCURI DE NUNTĂ
Există un număr mare de jocuri potrivite pentru nuntă, în funcție de gustul și natura nou-casatoriților sau a oaspeților, pe care dintre ele vor alege. Noi le-am ales pe cele mai populare.
Test pentru mire și mireasă
Un joc mereu popular, în care mirele și mirele stau pe scaun spate în spate, schimbă un pantof și răspunde diferitelor întrebări despre relația lor pe care moderatorul o pune prin ridicarea pantofilor corespunzători.
Întrebări precum cine curăță mai mult acasă, cine deține finanțele, dar puteți alege și întrebări mai amuzante. De exemplu, cine înjură mai mult acasă, cine petrece mai mult timp la toaletă sau cine este mai comod.
Jocul este despre a arăta modul în care o perechea se coordonează și cât de mult se potrivesc. Asigurați-vă că veți cântări cu atenție întrebările despre finanțe, sex sau relații anterioare. Cu astfel de întrebări este o idee bună să nu exagerați, astfel încât publicul să nu se plictisească. Programează maxim 15.

Dezbrăcarea jartierei
Acest joc, sau mai bine zis performanță, este că mirele trebuie să îndepărteze jartiera miresei fără a-și folosi mâinile. Dacă reușește, o poate arunca între bărbații care încă nu sunt căsătoriți. Cel care o atinge se va căsători în următorul an. Aruncarea jartierei între bărbați este similară cu aruncarea buchetului miresei pentru fetele nemăritate.

Jocuri pe ringul de dans
Puteți încerca cu baloane. Această distracție constă în legarea unui balon de unul dintre picioarele cuplului. După start, toată lumea trebuie să calce pe un balon al unei alte perechi. Cine reușește să mențină balonul cel mai mult câștigă. O alternativă distractivă este să dansezi cu partenerul ținând o portocală sau un măr între frunți și nu are voie să alunece în timp ce dansezi.

2. CABINA FOTO
Astăzi, cabina foto echipată nu mai este o sursă originală, ci este foarte populară de divertisment. Puteți angaja un fotograf profesionist iar prietenii dvs. îl vor ajuta, și cu siguranță vor fi fericiți să o facă gratuit, în schimbul unei invitații la o petrecere. Pregătiți plăcuțe cu inscripții amuzante, mustăți și diverse măști sau cumpărați un pachet pregătit în prealabil. Oaspeții se vor bucura astfel de multă distracție și vor avea parte și de o amintire frumoasă a nunții tale.

3. CABINA DE TATUAJ
O idee interesantă este și pregătirea unei cabine sau a unei camere adecvate unde se poate aplica un tatuaj temporar. Mirii și alte cupluri își pot întări dragostea prin tatuarea „pentru totdeauna”. Fiți pregătiți deoarece va exista un interes mare pentru modele diferite, așa că nu ezitați să faceți un stoc suficient de șabloane.

4. EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFII
Un distracție minunată, care constă în realizarea unei galerii cu fotografii din tinerețea mirelui și a miresei. Dacă aveți timp, puteți expune fotografii cu descrieri care îi vor introduce pe invitați într-o istorie necunoscută a vieții voastre. Pot fi multe fotografii, deoarece nimeni nu o să obosescă privindu-le.
Le puteți agăța pe șiruri de sfoară prinse cu cârlige, sau le puteți expune pe un perete ambulant.

5. POSIBIL SĂ VINĂ ȘI UN MAGICIAN
Un magician este de asemenea este o distracție binevenită la nunți.Acesta poate să-și efectueze propria performanță de jumătate de oră, dar este de recomandat varianta în care magicianul se plimbă
printre invitați și execută trucuri mici și simple. În acest moment o mulțime de animatori pot face ca o monedă să dispară, să scoată un trandafir din mânecă pentru plăcerea unei doamne frumoase sau să
execute trucuri cu cărți de joc care vor aduce zâmbete pe fețele tuturor invitaților la nuntă.

6. CARICATURI
Dacă doriți ca oaspeții să rămână cu o amintire, în afară de fotografiile haioase, puteți oferi o alternativă interesantă sub formă de caricaturi desenate. Un caricaturist nu este una dintre cele mai ieftine distracții, dar poate realiza mult într-o clipă. Oaspeții vor fi bucuroși să fie în centrul atenției

7. FOLOSIȚI-VĂ DE ABILITĂȚILE PRIETENILOR
Dacă aveți un buget limitat și nu doriți să cheltuiți zeci de mii pentru distracția la nuntă, profitați de faptul că există oameni printre prietenii dvs. care pot face ceva. Poate unii dintre ei se pot descurca cu un spectacol de foc sau un dans interesant. Pentru un număr distractiv, îi puteți răsplăti de exemplu cu o sticlă de alcool bun sau un alt contraserviciu, iar pentru unii va fi suficient doar o mulțumire sinceră. Nu ne vom minți că nunta nu este solicitantă din punct de vedere financiar.
Prietenii tăi vor fi bucuroși să-ți dea o mână de ajutor.

8. ARBORELE NUNȚII
O formă de divertisment care creează o amintire plăcută pentru miri. Un copac fără frunze (cu ramuri, de obicei în formă de inimă) ce poate fi pictat sau imprimat pe pânză, pe care sunt imprimate apoi amprentele individuale ale nuntașilor cu ajutorul culorilor (puteți adăuga și semnătura fiecăruia). Acest lucru va crea un copac de nuntă pentru oaspeți, un tablou interesant și original, care va fi o amintire perfectă a zilei de nuntă, și în același timp, un decor minunat pentru casă.

9. CARTEA OASPEȚILOR DE LA NUNTĂ
O noutate în domeniul divertismentului la nuntă este cartea de nuntă a oaspeților. Se poate obține online sau se poate creea de către voi. Pentru a face acest lucru, veți avea nevoie de un bloc cu hârtie groasă prins întro copertă tare, în care invitații de nuntă pot scrie dorințe, răspund la întrebări despre nuntă sau pot adăuga diverse sfaturi despre căsătorie.
La sfârșitul zilei, veți avea o amintire frumoasă la care vă puteți uita oricînd și de câte ori doriți.
SFAT: O modalitate excelentă de a-ți diversifica albumul de nuntă este de a insera fotografii la minut tip Polaroid. Astăzi, puteți obține aceste aparate foto relativ ieftin, iar avantajul lor este realizarea imediată a unei fotografii. Oaspeții le vor păstra sau le vor adăuga ca amintire în albumul de nuntă.

10. DISTRACȚIE PENTRU COPII
Este necesar să distrați nu numai oaspeții adulți, ci și pe cei mai mici. Copiii își pot inventa propriile jocuri dar cu timpul se pot plictisi, așa că cu siguranță merită să vă gândiți și la ei.
Divertismentul potrivit pentru ei poate fi un colț al încăperii dedicat copiilor cu cărți de colorat, jocuri și alte jucării pentru prichindei. Dacă aveți o nuntă în aer liber, puteți încerca un loc pentru a se juca cu nisipul sau o mică piscină. Nu uitați să vă gândiți și la un loc în care copiii mici pot dormi.

Deoarece de multe ori părinții sunt cei care ajută la pregătirile de nuntă, este nevoie să fie și ei răsplătiți. Puteți lua în considerare cadouri cum ar fi un parfum sau bijuterii care sunt in vogă. Există
într-adevăr multe modalități de a vă exprima recunoștința și aproape că nu există limite pentru
imaginație.

by brasty.ro

6.16.2020

MOSTRA GRATUITA

Dacă doriți să comandați MOSTRE, vă rugăm să ne contactați la tel. 0787 582 002 

sau să ne trimiteți direct pe Whats App urmatoarele informatii: 

-denumirea, poza sau codul mostrelor
-nume persoana de contact
-numar de telefon mobil
-adresa de livrare
Expedierea se face în cca 3 zile lucrătoare, în funcție de disponibilitate în stoc.
Mostrele sunt GRATUITE în limita a 1 bucată din fiecare produs.
Expedierea se va face prin FAN COURIER (taxa de expediere 15 lei) sau POSTA ROMANA (7.5 lei)
Se pot comanda maxim 5 mostre de produse în total.

MOSTRELE NU SE TIPARESC CU TEXT! Rolul lor este sa va faceti o parere cu privire la textura, grosimea, culorile și designul mostrei.Personalizarea cu text se face numai în urma unei comenzi ferme de minim 20 buc sau 100 lei dintr-un model.
Rețineti că nu tiparim nimic pana nu avem în scris acordul dvs pentru tipar.
Mostra ar trebui să ajungă la dumneavoastră în circa 5 zile lucrătoare.
Vă rugăm să vă asigurați că aveți suficient timp până la eveniment pentru procesare, trimitere, etc

DE ȘTIUT-sunaţi pentru verificare stoc - 0787 582 002-transport prin poştă sau curier conform cu opţiunile de plată şi transport-livrarea 3 zile lucrătoare-produsele se livrează neasamblate-pretul afişat nu conţine montajul-personalizarea se face cu orice text, culori asortate


METODE DE PLATAnuntabotez.ro va pune la dispozitie urmatoarele metode de plata:-RAMBURS cu plata pentru expedieri prin FAN Courier-in avans prin transfer bancar pentru colete trimise prin Posta Romana


LIVRAREDaca produsele sunt pe stoc, conform legii, livrarea se va face in maxim 5  zile de la primirea comenzii. Fara a ne obliga contractual, incercam sa initiem livrarea in 3 zile lucratoare.

CONDIȚII LEGALESite-ul functioneaza conform prevederilor legale ale Statului Roman.Conform OG nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta si Legii nr. 51/2003, care aproba ordonanta.


GARANȚIEProdusele cumparate prin intermediul acestui site beneficiaza de garantia obisnuita a fiecarei marci in parte. Astfel fiecare produs va fi insotit de certificatul de garantie al producatorului, care se ocupa direct sau prin reprezentantii sai de service-ul produsului.


ATENȚIONĂRIPretul final platit de dumneavoastra este format din:-pretul produselor aflate in interiorul coletului,-de contravaloarea serviciilor prestate pentru personalizarea produselor comandate,-de cheltuielile aferente transportului efectuat de firma de curierat -de costul intoarceri banilor platiti de catre dumneavoastra la firma noastra.-adauga preţul personalizării dacă este cazul-produsele se livrează nemontate în 3/5 zile lucrătoare



Firma noastra va onoreaza comanda in circa 3-5 zile lucratoare prin https://www.fancourier.ro/ FAN COURIER pentru urmatoarele orase: 

Abrud, Adjud, Agnita, Aiud, Alba Iulia, Alexandria, Alesd, Anina, Aninoasa, Arad, Avrig, Azuga, Babadag, Bacau, Baia Mare, Bicaz, Bistrita, Blaj, Borsec, Botosani, Brasov, Breaza, Brăila, Bucuresti, Buzau, Barlad, Calarasi, Caransebes, Carei, Cernavodă, Cluj-Napoca, Constanta, Costesti, Covasna, Craiova, Curtea de Arges, Curtici, Campeni, Campia Turzii, Campina, Campulung, Campulung-Moldovenesc, Calarasi, Deva, Dorohoi, Drobeta-Turnu Severin, Dragasani, Dumbraveni, Darmanesti, Eforie, Fetesti, Fieni, Filiasi, Focsani, Fagaras, Galati, Geoagiu, Gherla, Giurgiu, Gura Humorului, Gaesti, Hateg, Horezu, Hunedoara, Husi, Iasi, Lugoj, Lupeni, Mangalia, Marghita, Medgidia, Medias, Miercurea Ciuc, Mioveni, Mizil, Moinesti, Moreni, Motru , Odorheiu Secuiesc, Oltenita, Onesti, Oradea, Orastie, Orsova, Otopeni, Otelu Rosu, Pascani, Petrila, Petrosani, Piatra Neamt, Pitesti, Ploiesti, Plopeni, Pucioasa, Reghin, Resita, Roman, Rovinari, Rosiori de Vede, Ramnicu Sarat, Ramnicu Valcea, Rasnov, Rădăuti, Salonta, Satu Mare, Scornicesti, Sebes, Sfantu Gheorghe, Sibiu, Sighetu Marmatiei, Sighisoara, Simeria, Sinaia, Siret, Slatina, Slobozia, Sovata, Strehaia, Suceava, Sulina, Sangeorz Bai, Sannicolau Mare, Tecuci, Timisoara, Toplita, Tulcea, Turda, Turnu Magurele, Targoviste, Targu Jiu, Targu Mures, Targu Neamt, Targu Ocna, Targu Secuiesc, Tarnveni, Vaslui, Vatra Dornei, Vulcan, Valenii de Munte, Zalau, Zimnicea si oriunde ajunge Fun Courier

PROTECTIA DATELOR PERSONALE GDPR

PROTECTIA DATELOR PERSONALE GDPR

ANALIZA SCAMADVISER


Începând cu data de 25 mai 2018, Regulamentul 2016/679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (în continuare "RGPD") va fi aplicat de toate statele Uniunii Europene. Prin intermediul RGPD se dorește crearea unui cadru legislativ unitar și uniform pe teritoriul Uniunii Europene.
Conform legii RGPD  va informam ca datele dumneavoastra cu caracter personal (Nume, Prenume, Adresa, Date C.I, Date CNP) vor fi prelucrate conform legii, obligandu-ne sa nu furnizam datele dumneavoastra unor terti (personae fizice sau juridice) fara acordul dumneavoastra.
Prelucrarea datelor cu caracter personal
Definitii relevante în contextul protectiei datelor cu caracter personal.
Date cu caracter personal = orice informatie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator on–line sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identitătii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale;
Prelucrarea datelor cu caracter personal = orice operatiune sau set de operatiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi: colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terti prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea/restrictionarea, ștergerea sau distrugerea;
Dreptul la informare = dreptul persoanei vizate de a fi informată cu privire la identitatea și datele de contact ale operatorului și ale Responsabilului cu protectia datelor, scopurile în care se face prelucrarea datelor, categoriile de date cu caracter personal vizate, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, existenta drepturilor prevăzute de legislatia privind protectia datelor cu caracter personal pentru persoana vizată și conditiile în care pot fi exercitate;
Dreptul de acces la date = dreptul persoanei vizate de a obtine de la operatorul de date la cerere și în mod gratuit, confirmarea faptului că datele cu caracter personal care o vizează, sunt sau nu prelucrate de către acesta;
Dreptul la rectificare = dreptul persoanei vizate de a obtine, la cerere și în mod gratuit, rectificarea datelor inexacte care o privesc, precum și completarea datelor incomplete;
Dreptul la ștergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”) = dreptul persoanei vizate de a obtine, la cerere și în mod gratuit, în măsura în care sunt îndeplinite conditiile prevăzute de lege, ștergerea datelor cu caracter personal care privesc acea persoană;
Dreptul la restrictionarea prelucrării = dreptul persoanei vizate de a obtine, la cerere și în mod gratuit, în măsura în care sunt îndeplinite conditiile prevăzute de lege, marcarea datelor cu caracter personal stocate, cu scopul de a limita prelucrarea ulterioară a acestora;  
Dreptul la portabilitatea datelor = dreptul persoanei vizate de a primi, la cerere și în mod gratuit, datele cu caracter personal într–o modalitate structurată, folosită în mod obișnuit și într–un format ușor de citit, precum și dreptul ca aceste date să fie transmise de către Happy Cards Management SRL, către alt operator de date, în măsura în care sunt îndeplinite conditiile prevăzute de lege;
Dreptul la opozitie = dreptul persoanei vizate de a se opune în orice moment, din motive întemeiate și legitime legate de situa]ia sa particulara, ca datele cu caracter personal care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, în măsura în care sunt îndeplinite conditiile prevăzute de lege;  
Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale = dreptul persoanei vizate de a cere și de a obtine retragerea, anularea sau reevaluarea oricărei decizii bazate exclusiv pe prelucrări efectuate prin mijloace automate (incluzând crearea de profiluri) care produce efecte juridice în privinta persoanei vizate sau o afectează în mod similar într–o măsură semnificativă;
De asemenea, adresa dumneavoastra de e-mail pe care primiti factura nu va fi folosita in alte scopuri (marketing, oferte, etc). Daca doriti oferte din partea firmei noastre va rugam sa solicitati explicit acest lucru printr-o adresa de e-mail. 
Pentru îndeplinirea scopurilor de prelucrare, Happy Cards Management SRL poate dezvălui datele cu caracter personal către următoarele categorii de destinatari: Persoana vizată, reprezentantii legali, institutii ale statului.

Ce este GDPR
GDPR este un set de reguli care se aplica tuturor organizatiilor care colecteaza si retin date personale de la orice individ din Uniunea Europeana. Scopul este de a standardiza legea datelor personale si mecanismele lor in toate domeniile de activitate si pentru a se asigura ca drepturile individuale ale oamenilor sunt protejate. Acest lucru este esential intr-o economie care se bazeaza tot mai mult pe utilizarea datelor personale.
Principiile GDPR
Principiul 1: Legalitate, corectitudine si transparenta
Datele cu caracter personal trebuie sa fie prelucrate in mod legal, corect si transparent in raport cu persoanele vizate.
Principiul 2: Limitarea scopului
Datele cu caracter personal trebuie sa fie colectate numai in scopuri specificate, explicite si legitime.
Principiul 3: Colectarea minimului necesar
Datele cu caracter personal trebuie sa fie adecvate, relevante si limitate la ceea ce este necesar in raport cu scopurile pentru care sunt prelucrate.
Principiul 4: Mentinerea datelor actualizate
Datele personale trebuie sa fie corecte si actualizate.
Principiul 5: Limitarea stocarii datelor
Datele personale trebuiesc mentinute doar pentru scopul colectarii. De aceea, datele personale ar trebui sterse de indata ce scopul colectarii a fost atins (cu exceptia cazurilor unde legea impune altfel).
Principiul 6: Integritate si confidentialitate
Datele personale trebuiesc procesate intr-un mod care asigura protectia impotriva utilizarii neautorizate.

7 pasi pentru a te conforma cu regulile GDPR

Pasul 1: Inventarierea
Scopul inventarierii este de a intelege ce date personale detii, unde sunt procesate si care este fluxul lor. O buna inventariere ar trebui sa raspunda la urmatoarele intrebari:
Ce date personale detin si unde sunt ele localizate?
De unde provin aceste date personale si cine are acces la ele?
Cui apartin aceste date personale? Aici le clasifici in categorii precum: clienti, angajati sau furnizori.
Care este scopul acestor date?
Cat timp sunt pastrate si cand pot fi sterse?
De unde pot fi accesate aceste date?
Care este suportul pe care sunt pastrate aceste date?
Pasul 2: Expirarea
Conform GDPR, datele personale nu ar mai trebui retinute atunci cand scopul procesarii lor a incetat sa existe.
In era noastra digitala, stergerea, asa cum este prevazuta de GDPR, este definita ca:
Inactiv: datele exista insa nu sunt supuse procesarii.
In asteptare: datele sunt marcate spre stergere, insa sunt in continuare in sistem.
Arhivat: Datele sunt mutate intr-un alt sistem la care au acces doar anumite persoane.
Stergere definitiva: Datele sunt sterse si nu mai pot fi recuperate.
Pentru a trece acest pas, data de expirare trebuie pregatita si aprobata. Pentru data de expirare ar trebui sa raspunzi la urmatoarele intrebari:
Ce actiune va fi executata de indata ce s-a depasit data de retentie a datelor?
Cine va intreprinde o astfel de actiune?
Decizia de stergere este reversibila sau ireversibila?
Cine va fi notificat cand aceasta decizie este luata?
Cum vor fi documentate aceste actiuni? (Asta este foarte important deoarece, la cerere, se poate solicita dovada stergerii).
Pasul 3: Consimtamantul
GDPR impune ca pentru procesarea datelor personale sa obtii consimtamantul. Spre deosebire de practicile anterioare, consimtamantul nu poate fi obtinut prin casute prebifate sau abonari subintelese.
Iata care sunt aspectele importante stabilite de GDPR:
Consimtamantul trebuie sa fie pentru un scop specific
Consimtamantul sa fie dat in mod liber
Consimtamantul sa fie lipsit de ambiguitate
Consimtamantul sa nu fie obtinut in schimbul furnizarii unui produs sau serviciu
Consimtamantul trebuie sa fie clar si sunt interzise casutele prebifate
Furnizorul datelor personale sa poata retrage consimtamantul oricand
Consimtamantul trebuie sa fie verificabil (acest lucru este usor in mediul digital in functie de uneltele pe care le folosesti)
Cu toate acestea sunt situatii cand consimtamantul nu este necesar:
Cand exista o intelegere contractuala unde datele personale sunt necesare pentru a-l duce la bun sfarsit. (de exemplu un contract de asigurare)
Cand actiunea este luata pentru a proteja datele clientului (de exemplu criptarea)
Cand actionezi in interesul individului (de exemplu un angajat are un atac de cord si suni la ambulanta unde ii furnizezi datele personale)

Pasul 4: Drepturi

GDPR ofera indivizilor urmatoarele drepturi:

Dreptul de a fi informat
Asta presupune transparenta asupra modului in care datele vor fi procesate. Atata timp cat ai o declaratie de confidentialitate corect realizata (asa cum vei vedea la pasul 6) esti acoperit. Insa, in acelasi timp, individul ar trebuie sa fie clar informat de existenta acestei politici de confidentialitate.
Dreptul de acces
Asta inseamna ca o persoana are dreptul de acces la datele lui. Compania ta este obligata sa furnizeze la cerere si fara niciun cost o copie a informatiilor detinute. Cu toate acestea poti solicita o taxa rezonabila sau sa refuzi sa furnizezi informatiile daca cererile sunt repetitive si/sau inutile. In cazul refuzului trebuie sa informezi solicitantul ca se pot adresa unei autoritati superioare.
Dreptul de rectificare
Asta presupune ca o persoana are dreptul sa solicite modificarea sau completarea informatiilor. De asemenea, si aici poti refuza o astfel de cerere daca este complexa si/sau inutila cu informarea ca se poate adresa unei autoritati superioare.
Dreptul de a ridica obiectii
O persoana are dreptul de a se opune procesarii datelor personale in scopuri de marketing sau pentru realizarea de profiluri. Asta este, in general, o retragere a consimtamantului, caz in care individul ar trebui retras din actiunile de marketing.
Dreptul de a restrictiona prelucrarea datelor
Asta presupune ca individul poate interzice procesarea datelor personale. Cand acest drept este exercitat, datele personale raman in companie insa nu mai pot fi procesate.
Dreptul la portarea datelor
Asta inseamna ca individul poate solicita obtinerea datelor personale pentru a le folosi in achizitionarea produselor sau serviciilor de la alta companie. Practic este un mecanism similar cu portabilitatea numarului de telefon de la un furnizor de telefonie la altul. Cand dreptul este exercitat, ar trebui sa furnizezi datele personale intr-un format electronic (de exemplu in format CSV). Aceasta informatie se furnizeaza gratuit.
Dreptul la stergerea datelor
Acesta se mai numeste si “dreptul de a fi uitat”. Aceasta presupune ca individul poate solicita stergerea datelor personale daca nu exista un motiv valid pentru procesarea lor. De regula, “motivul valid” apare atunci cand scopul procesarii lor a luat sfarsit.
Pasul 5: Transferul
Scopul acestui pas este de a organiza procesarea datelor care nu sunt realizate in compania ta. Asta include date administrare de terte parti sau de inter companii.
GDPR spune ca, atunci cand 2 companii sunt implicate in procesarea datelor, una se numeste Controlor iar cealalta Procesator (cea care proceseaza datele in numele Controlorului). Partea buna este ca GDPR impune aceleasi responsabilitati ambelor parti. Cu toate acestea, controlorul trebuie sa se asigure ca Procesatorul respecta regulile GDPR.
Pentru acestea sunt 2 situatii:

1. Inter-companii.
Asta se intampla cand transferul de date se face catre entitati legale care apartin aceleiasi companie mama in scopul procesarii lor.
2.Terte parti
Cand procesarea datelor este externalizata catre terte parti, este important sa formalizati responsabilitatile in contract. Asta inseamna ca actualele contracte trebuiesc modificate. Iata ce trebuie sa incluzi in contract:
Definirea si clasificarea datelor personale
Lista a tipului de date personale si a categoriilor de date personale
Un acord de respectare a regulilor GDPR
Definirea responsabilitatilor pentru Controlor si Procesator
Obligatii pentru Procesator (de a utiliza datele personale doar cu sopul mentionat in contract, de a oferi protectie si de a preveni accidente care duc la pierderea sau distrugerea datelor personale ori la accesul neautorizat)
Obligatia Procesatorului de a nu transfera datele personale fara acordul Cotrolorului
Obligatia Procesatorului de a anunta Controlorul de accidente care au dus la pierderea sau distrugerea datelor sau care au condus la accesul neautorizat al altor persoane. In aceasta situatie Procesatorul (terta parte) este responsabil.
Obligatia ca Procesatorul sa anunte Controlorul de orice solicitare de dezvaluire a datelor
Obligatia ca Procesatorul sa stearga toate datele (cu exceptia cazului in care egea impune altfel) de indata ce contractul a luat sfarsit.

Pasul 6: Transparenta
Pentru a demonstra transparenta ai nevoie de o Declaratie de confidentialitate. Aceasta trebuie scrisa intr-un limbaj simplu si sa raspunda la urmatoarele intrebari:
Ce date personale ai despre mine?
De ce detii aceste date?
Ce faci cu aceste date personale? Cu alte cuvinte, in ce scop folosesti aceste date? Chiar ai nevoie de toate datele colectate?
Sunt aceste date impartasite cu terte parti? Daca da, cu cine?
Ce faci cu datele cand nu mai sunt relevante?
Cum respecti confidentialitatea si protectia datelor?
Care sunt drepturile mele? (le-am mentionat la pasul 4)
Cui ma adresez daca am mai multe intrebari sau daca vreau sa depun o plangere?

Pasul 7: Sustenabilitatea

GDPR vrea sa fie mai mult decat o simpla implementare. Vrea sa se asigure ca updatezi continuu acesti pasi, atunci cand este cazul. Personalul tau trebuie sa fie trainuit sa respecte aceste reguli.
Sustenabilitatea, in viziunea GDPR, presupune sa privesti in perspectiva, dincolo de scopul actual al proiectului si sa iti raspunzi la urmatoarele 3 intrebari:
Cum va respecta compania mea regulile GDPR?
Care sunt actiunile necesare pentru a ma asigura de respectarea lor si pe viitor?
Cine se va ocupa de asta si cum voi putea monitoriza aceste actiuni?

2.16.2020

NAȘII DE BOTEZ AI COPILULUI

Nașii de Botez ai Copilului – Adesea, astăzi, mulți oameni acceptă foarte ușor rugămintea de a fi naş sau nașă de botez. Dar oare la fel de mulți dintre cei ce acceptă sunt și acei care au meditat cu adevărat și la responsabilitățile pe care și le asumă odată acceptată această datorie, și pe care o vor purta pe tot parcursul vieții față de copilul botezat?
Nașii de botez ai copilului, au un rol foarte important în viața copilului. Ei sunt părinții spirituali ai copilului și au datoria de a-l învăța prima rugăciune, de a-i vorbi copilului despre Dumnezeu și de a-i veghea bunăstarea. Este important ca legătura dintre nași de botez și fini să fie una strânsă.
Nașii trebuie să își viziteze finii și să le ofere, pe lângă dragoste și grija necondiționată, dacă au posibilitatea, lucruri pe care părinții nu i le pot oferi.
Nașii trebuie să participe la evenimentele importante din viata copilului si să il asigure pe acesta ca va avea mereu un sprijin din partea lor.

Cum aleag nașii la botez ?

Cel care dorește să-și ducă o viata curată, trebuie să-și aleagă nașii dintre cei mai buni și mai evlavioși creștini, indiferent de starea lor socială. Dacă din Sfânta Scriptură aflăm ca „Mântuirea sta întru mult sfat”, sau ca „Cei lipsiți de povățuitori cad ca frunzele”, atunci putem înțelege de ce este important ca nașii de botez sa aibă experiența vie a relației cu Hristos. Numai din acesta relație, nașii vor putea primi orice fel de întrebare din parte fiilor spirituali, fară a fi derutați de dificultatea lor.
Biserica afirmă că mai importante decât toate sunt credinţa şi viaţa morală a naşilor. Primează exemplul pe care îl vor da finilor lor, în Duhul şi Adevărul Evangheliei Mântuitorului Hristos.
Aspectul financiar nu ar trebui să fie relevant. Am fost impresionat când oameni fără o stare materială deosebită au fost naşi copiilor proveniţi din orfelinate.
„La Sfântul Botez destul este un naş, de va fi de parte bărbătească cel ce se botează”

Cine poate fi Naș de botez?

Nașii copilului să fie de același sex cu copilul, așa cum se prevede în rânduiala și canoanele bisericești, pentru a nu se face concubinaj prin taina Sfântului Botez. Este greșit obiceiul ca pe un băiat să-l boteze o femeie și pe o fetiță s-o boteze un bărbat. Trebuie să se acorde atenție acestui lucru pentru că este de mare importanță.
Diavolul, dă în gând omului să facă rânduieli după capul lui socotind că părerea lui nu are ce strica. Aceste rânduieli nevinovate devin foarte vinovate, pentru că prin ele își permit diavolii să ispitească, să se apropie, și să strice buna rânduială care-l poate păzi pe om.”  Pr. Ilarion
Să nu fie puși să boteze copii sub 16 ani. În primul rând, copiii sub 16 ani ei însăși sunt la școala părinților, a nașilor și a duhovnicilor de a învăța din tainele credinței ortodoxe în care au fost botezați și au nevoie să fie învățați.
Nașii de botez trebuie să fie de aceiași religie cu ceea a pruncului.

Nașii de botez necăsătoriți

Se tot spune prin popor că nașii necăsătoriți, după săvârșirea tainei botezului nu se mai pot căsători. Am stat de vorba cu părintele profesor Nicolae Necula, spre a ne lămuri, ocazi cu care am aflat de la acesta următoarele:
Spre deosebire de participarea ca naşi la slujba Cununiei, când sunt implicaţi amândoi, la slujba Botezului angajarea practică este doar a unuia dintre ei. Dacă pruncul este băiat, de obicei se angajează bărbatul, iar dacă este fată, se angajează femeia.
Şi chiar dacă se implică amândoi, cum se obişnuieşte, doar unul dintre ei este naşul şi doar el spune Crezul în locul celui botezat. În ceea ce-i priveşte, botezul produce efecte harice de înrudire spirituală, dar nu atât de stricte încât să împiedice cununia” pr.Prof Nicolae Nicola
In mod traditional, nasii de casatorie nu erau obligati sa boteze decat primul copil al cuplului. Daca finii mai aveau copii dupa aceea ii botezau numai daca vroiau sau daca isi permiteau din punct de vedere financiar.
Daca copilul se nastea foarte bolnav si avea sanse mici de supravietuire, acesta era botezat de urgenta de catre moasa, pentru a nu muri nebotezat.
Daca moasa nu este o posibilitate, nasul in aceasta situatie poate fi oricine din familie, sau orice cunostinta, in caz de urgenta, cu conditia sa fie crestin ortodox.
În speranța că prezentul articol „Nașii de Botez ai Copilului”, va fost util și în eventualitatea că sunteți în căutarea și a unor articole pentru botez ( Trusou Botez, Hainute botez, Lumânări de Botez…, Vă invităm să ne urmăriți și oferta noastră de produse pentru botez, accesând butonul de mai jos!.

PRODUSE

facebook.com/invitatiiromania

11.18.2019

ACTELE NECESARE LA ÎNREGISTRAREA CĂSĂTORIEI


(când unul dintre viitorii soţi este cetăţean străin)

   Actele necesare pentru cetăţeanul străin :

1. Paşaport în original şi în copie xerox;
2. Certificat de naştere în original, în copie xerox legalizată şi traducere în limba română, legalizată;
3. Actele în original din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare (dacă este cazul), Aceste acte pot fi :
   - certificatul de deces al fostului soţ în original;
   - sentinţa de divorţ rămasă definitivă şi irevocabilă în original;
   - certificatul de naştere sau de căsătorie cu menţiunea de desfacere a căsătoriei în original.
4. Adeverinţă de domiciliu şi stare civilă de la primăria de domiciliu şi traducere legalizată în limba română;
5. Dovadă eliberată ori autentificată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare acreditate în România din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România cu excepţia cetăţenilor statelor cu care România a încheiat tratate, convenţii sau acorduri de asistenţă juridică, se pot prezenta documente eliberate de autorităţile competente din ţările respective;
6. Declaraţia dată pe proprie răspundere, autentificată de un notar public, din care să rezulte că viitorul soţ, cetăţean străin sau apatrid nu este căsătorit şi îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România, în cazul în care dovada prevăzută la aliniatul precedent nu poate fi obţinută întrucât statul respectiv nu are misiune diplomatică sau oficiu consular acreditat în România.
7. Certificatul medical privind starea sănătăţii (prenupţial) - valabil 14 zile;

PRECIZĂRI :

- Dacă actele prezentate de cetăţeanul străin sunt emise de un stat membru al Convenţiei de la Haga din 05 octombrie 1961 acestea trebuie să aibă aplicată Apostilla Conventiei de la Haga din 05 octombrie 1961;

- Dacă actele prezentate de cetăţeanul străin sunt emise de un stat care nu este membru al Convenţiei de la Haga din 05 octombrie 1961 acestea trebuie să fie supralegalizate;

- Dacă actele prezentate de cetăţeanul străin sunt emise de un stat cu care România are încheiate tratate/convenţii/acorduri de asistenţă juridică acestea sunt scutite de apostilare sau supralegalizare;

- Traducerile şi legalizările se fac la notar în România.

- Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi, în scris, la primăria locului de domiciliu sau de reşedinţă al unuia dintre ei , cu 10 zile calendaristice, înainte de ziua oficierii căsătoriei(se ia în calcul atât ziua depunerii actelor cât şi ziua oficierii căsătoriei).

ACTE NECESARE PENTRU INREGISTRARE NOU NĂSCUT



1. Certificatul medical constatator al naşterii;
2. Certificatele de naştere ale părinţilor în original şi copie xerox;
3. Certificatul de căsătorie al părinţilor (dacă sunt căsătoriţi), în original şi copie xerox;
4. Actele de identitate ale părinţilor, respectiv ale declarantului naşterii, în original şi copie xerox;
5. Livretul de familie pentru a se înregistra nou născutul (numai pentru cei cu domiciliul în Sibiu);
6. Amendă contravenţională în cuantum de 50 lei, în cazul în care înregistrarea naşterii se face după expirarea termenului legal.

Termenul pentru declararea şi înregistrarea naşterii copilului este de:

- 30 zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu şi aflat în viaţă;
- După împlinirea termenului de 30 de zile, întocmirea actului de naștere se face la cererea scrisă a declarantului, cu aprobarea Primarului precum și cu avizul comform al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor.

ACTELE NECESARE LA ÎNREGISTRAREA CĂSĂTORIEI 

(pentru cetăţenii români cu domiciliul în România)

1. Actele de identitate, în original şi copie xerox;2. Certificatele de naştere, în original şi copie xerox;3. Certificatele medicale privind starea sănătăţii (prenupţiale), în original - valabile 14 zile;4. Actele în original din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare(dacă este cazul). Aceste acte pot fi :   a) certificatul de deces al fostului soţ, în original şi copie xerox;   b) sentinţa de divorţ rămasă definitivă şi irevocabilă, în original şi copie xerox;   c) certificat de naştere sau de căsătorie cu menţiunea de desfacere a căsătoriei.
Precizări:

- Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitorii soţi, în scris, la primăria locului de domiciliu sau de reşedinţă al unuia dintre ei, cu 10 zile calendaristice, înainte de ziua oficierii căsătoriei(se ia în calcul atât ziua depunerii actelor cât şi ziua oficierii căsătoriei).


11.07.2019

Listă produse și servicii botez


BOTEZ
-invitaţii
-plicuri bani, carduri mulţumire, carduri aşezare
-meniuri
-numere masă
-mărturii
-bomboane pentru mărturii
-cruciuliţe biserică
-şnur pentru mărturii, cruciuliţe
-sticluţă mir
-set botez
-figurină sau iniţiale tort
-caiet de impresii
-aranjamente cu baloane
-baloane folie cu figurine
-foto şi video
-cufăr dar
-albumul bebeluşului
-artificii tort
-ramă foto până la un an
-albume foto
-rame foto
-tablou bebeluş
-suport certificat de naştere
-cutie primul dinţişor
-cutie prima şuviţă
-cutii păstrare accesorii
-cabină foto
-albumul evenimentului (fotobook)

Listă produse și servicii nuntă



NUNTĂ
-invitaţii
-plicuri bani
-carduri aşezare
-carduri mulţumire
-carduri confirmare
-mărturii
-bomboane pentru mărturii
-şnur
-meniuri
-numere de masă
-pahare miri
-caiet de impresii
-set de tort
-figurine tort
-artificii tort
-aranjamente cu baloane
-flori pentru pus în piept
-coşuleţ flori
-poşetă mireasă
-diademă mireasă
-set colier şi cercei mireasă
-jarteluță
-cutie verighete
-suport certificat de nuntă
-cufăr dar
-foto şi video
-albume nuntă
-rame foto
-tablouri
-albumul nunţii (fotobook)
-cutii păstrare accesorii
-fum greu pentru dansul mirilor
-cabină foto
-cadouri pentru nași

PERSONALIZARE

PERSONALIZARE (SCRIERE) -adauga preţul personalizării dacă este cazul -produsele se livrează nemontate în 3/5 zile lucrătoare AVANTAJ...