3.09.2019
FREE WORLD ASSOCIATION - ÎMPREUNĂ PENTRU O DEZVOLTARE DURABILĂ
http://freeworld.ro/invitatii-evenimente/
CU CE SCHIMBĂ O RELAȚIE O HÂRTIE PE CARE SCRIE CERTIFICAT DE CĂSĂTORIE ?
Aceasta este una dintre întrebările cel mai des întâlnite astăzi, în rândul tinerilor.
Mulţi tineri nu se mai căsătoresc, pentru că nu înţeleg că viaţa este o cale a mântuirii, în care greutăţile şi necazurile sunt trimise sau îngăduite de Dumnezeu spre binele oamenilor. În momentul în care un tânăr fuge de ideea întemeierii unei familii, fuge de rostul pentru care a venit pe lume. Şi acest lucru trebuie să îl explicăm tinerilor, cum că oricât de tare am fugi de familie, nu putem fugi de rostul nostru în lume. Ne putem ascunde în diferite pasiuni, ne putem ocupa timpul cu călătorii în locuri interesante, dar nu putem schimba rostul pentru care ne-a creat Dumnezeu.
„Căsnicia înainte de căsnicie”Conştientizează tinerii că doar Taina Sfintei Cununii este temelia familiei? Şi da, şi nu. „Da”, în cazul tinerilor care au o legătură strânsă cu Biserica, au duhovnic, le este dragă Liturghia etc. „Nu”, în cazul celor pentru care Biserica, Liturghia şi duhovnicul nu există! Mai sunt tineri care se limitează la căsătoria civilă, iar alţii convieţuiesc chiar şi fără aceasta, întrebând retoric (şi ironic) „ce valoare poate avea o hârtie?”. Practic, ignoră faptul că acel certificat de căsătorie civilă nu este o hârtie banală, ci un act care implică responsabilitate în faţa legii şi a oamenilor, după cum Cununia religioasă şi certificatul aferent implică responsabilitate înaintea lui Dumnezeu.
Într-adevăr, Taina Cununiei reprezintă cea mai solidă temelie pentru familia creştină, pentru că este instituită de Hristos, Temelia desăvârşită, „piatra cea din capul unghiului”, pe care se zideşte viaţa şi casa omului creştin. Este o zidire pe „stâncă”, nu „pe nisip” – cum ne grăieşte chiar Mântuitorul (Mt. 7, 24-27).
Ar fi mai multe probleme dificile, dar una dintre ele, cu o mai mare frecvenţă, o reprezintă „căsnicia înainte de căsnicie” sau aşa-numita „căsnicie de probă”, unii tineri trăind, astfel, în păcat (concubinaj), motivând că vor să se cunoască, să constate dacă se „potrivesc” sau nu, alţii spunând că sunt prea tineri să devină familişti, că n-au bani de nuntă, de casă etc.
Riscul unui astfel de comportament este foarte mare: odată cu păcatul desfrânării în sine, aceşti tineri îşi consumă căsnicia şi dragostea conjugală înainte de a face legământul responsabilităţii civile şi religioase. Aşa se face că anumite prietenii, la început frumoase şi promiţătoare, se destramă. Dacă se face totuşi nunta, în multe din căsniciile trăite „anticipat” apare curând blazarea, plictiseala şi, în scurtă vreme, pericolul divorţului, mai ales în acele cazuri în care se amână, ani buni, şi naşterea pruncilor…
Cauzele amânării căsătorieiDacă ne raportăm la societate în ansamblul ei, fie că studiem societatea românească, veţi vedea că numărul de divorţuri în rândul tinerilor a crescut doar procentual faţă de acum două sau trei decenii. În realitate, numărul de divorţuri, în cifră absolută, fiind mai mic în rândul tinerilor, deoarece mai puţini tineri se căsătoresc, comparativ cu perioadele anterioare. Acest fenomen nu este rezultatul unei evoluţii favorabile a societăţii, ci rodul unui fenomen mult mai trist, reducerea numărului căsătoriilor sau căsătoria la o vârstă mai matură (după 30 de ani), care se reflectă într-un mod din ce în ce mai negativ în scăderea natalităţii. Pe de altă parte, problematica divorţurilor are aceeaşi rădăcină cu cea a reducerii numărului căsătoriilor şi se regăseşte în transformările din viaţa economică şi socială, îndepărtarea de Biserică, tradiţii, obiceiuri şi modificarea funcţiilor şi rolului familiei.
Există o multitudine de factori care „amână” sau substituie căsătoria ca instituţie (factori economici, sociali, culturali, morali, biologici, psihologici şi juridici).
Sursa: ortodoxia.md
În metrou, la birou, la o cafea, în jurul unui cozonac la masa de Crăciun, aceeaşi problemă – merită sau nu să ne căsătorim, cu ce schimbă o relaţie o simplă hârtie pe care scrie Certificat de căsătorie sau Certificat de cununie?
Aceste întrebări ne dezvăluie concepţia pe care o au tinerii despre Taina Sfintei Cununii, dar mai ales despre întemeierea unei familii.
Trebuie să ţinem cont de faptul că ei au deja o idee formată despre aceste lucruri pe baza experienţelor din familia în care au crescut, ce au văzut acasă, iar acest lucru este normal – copiii îşi vor „imita” părinţii, iar posibile traume sau simple nelinişti din copilărie îi vor urmări toată viaţa.Tinerii se întreabă astăzi: „De ce să mă căsătoresc?”. Tocmai pentru că nimeni nu le-a explicat deschis ce implică acest lucru, iar ei văd numai ceea ce se întâmplă în jurul lor – adesea lucruri negative şi exemple de neurmat – şi îşi formează o părere greşită despre familie.
Şi ce văd tinerii? Cum părinţii lor nu se mai iubesc, nu se mai respectă, divorţează sau trăiesc împreună numai datorită unor convenţii sociale sau, mai grav, încercând să profite de o conjunctură materială.
Mulţi părinţi devin victime ale unor patimi greu de stăpânit şi vindecat, cum ar fi beţia, drogurile sau desfrâul. Or, astfel de familii nu prezintă nimic atractiv şi tinerii îşi vor căuta satisfacţii şi mulţumiri în altă parte.
Fuga de responsabilităţi dă un gust amar.
Fuga de responsabilităţi dă un gust amar.
Prin căsătorie nu facem altceva decât să ne asumăm un drum spre mântuire, spre Împărăţia cerurilor. Acesta este motivul pentru care creştinii se căsătoresc: vor să se mântuiască şi să meargă împreună cu persoana pe care o iubesc pe calea mântuirii.
Or, nu putem să păşim pe acest drum, dacă ne lipseşte credinţa în Dumnezeu sau credinţa noastră este una superficială. Şi în acest punct intervin blocajul şi refuzul căsătoriei, care este înţeleasă ca un spaţiu al greutăţilor şi al responsabilităţilor. Iar alternativa este de zeci de ori mai plăcută: aventurile nu plictisesc şi au un gust dulce – la început, căci vom vorbi şi despre momentul în care dulceaţa plăcerilor devine amar şi venin atât pentru trup, cât mai ales pentru suflet.
Şi ne mai izbim de un zid al postmodernităţii – tinerii nu fug, în realitate, de căsătorie, ci de greutăţi, de muncă, în cele din urmă, pentru că asta am învăţat noi în cei douăzeci de ani de libertate – că munca este grea, iar inteligent sau deştept este acela care câştigă mult fără muncă şi efort, fizic sau intelectual. Tinerii educaţi sau care s-au autoeducat în acest spirit vor încerca să amâne luarea deciziilor în privinţa întemeierii unei familii cât mai mult timp cu putinţă.
Şi ne mai izbim de un zid al postmodernităţii – tinerii nu fug, în realitate, de căsătorie, ci de greutăţi, de muncă, în cele din urmă, pentru că asta am învăţat noi în cei douăzeci de ani de libertate – că munca este grea, iar inteligent sau deştept este acela care câştigă mult fără muncă şi efort, fizic sau intelectual. Tinerii educaţi sau care s-au autoeducat în acest spirit vor încerca să amâne luarea deciziilor în privinţa întemeierii unei familii cât mai mult timp cu putinţă.
Mulţi tineri nu se mai căsătoresc, pentru că nu înţeleg că viaţa este o cale a mântuirii, în care greutăţile şi necazurile sunt trimise sau îngăduite de Dumnezeu spre binele oamenilor. În momentul în care un tânăr fuge de ideea întemeierii unei familii, fuge de rostul pentru care a venit pe lume. Şi acest lucru trebuie să îl explicăm tinerilor, cum că oricât de tare am fugi de familie, nu putem fugi de rostul nostru în lume. Ne putem ascunde în diferite pasiuni, ne putem ocupa timpul cu călătorii în locuri interesante, dar nu putem schimba rostul pentru care ne-a creat Dumnezeu.
„Căsnicia înainte de căsnicie”Conştientizează tinerii că doar Taina Sfintei Cununii este temelia familiei? Şi da, şi nu. „Da”, în cazul tinerilor care au o legătură strânsă cu Biserica, au duhovnic, le este dragă Liturghia etc. „Nu”, în cazul celor pentru care Biserica, Liturghia şi duhovnicul nu există! Mai sunt tineri care se limitează la căsătoria civilă, iar alţii convieţuiesc chiar şi fără aceasta, întrebând retoric (şi ironic) „ce valoare poate avea o hârtie?”. Practic, ignoră faptul că acel certificat de căsătorie civilă nu este o hârtie banală, ci un act care implică responsabilitate în faţa legii şi a oamenilor, după cum Cununia religioasă şi certificatul aferent implică responsabilitate înaintea lui Dumnezeu.
Într-adevăr, Taina Cununiei reprezintă cea mai solidă temelie pentru familia creştină, pentru că este instituită de Hristos, Temelia desăvârşită, „piatra cea din capul unghiului”, pe care se zideşte viaţa şi casa omului creştin. Este o zidire pe „stâncă”, nu „pe nisip” – cum ne grăieşte chiar Mântuitorul (Mt. 7, 24-27).
Ar fi mai multe probleme dificile, dar una dintre ele, cu o mai mare frecvenţă, o reprezintă „căsnicia înainte de căsnicie” sau aşa-numita „căsnicie de probă”, unii tineri trăind, astfel, în păcat (concubinaj), motivând că vor să se cunoască, să constate dacă se „potrivesc” sau nu, alţii spunând că sunt prea tineri să devină familişti, că n-au bani de nuntă, de casă etc.
Riscul unui astfel de comportament este foarte mare: odată cu păcatul desfrânării în sine, aceşti tineri îşi consumă căsnicia şi dragostea conjugală înainte de a face legământul responsabilităţii civile şi religioase. Aşa se face că anumite prietenii, la început frumoase şi promiţătoare, se destramă. Dacă se face totuşi nunta, în multe din căsniciile trăite „anticipat” apare curând blazarea, plictiseala şi, în scurtă vreme, pericolul divorţului, mai ales în acele cazuri în care se amână, ani buni, şi naşterea pruncilor…
Cauzele amânării căsătorieiDacă ne raportăm la societate în ansamblul ei, fie că studiem societatea românească, veţi vedea că numărul de divorţuri în rândul tinerilor a crescut doar procentual faţă de acum două sau trei decenii. În realitate, numărul de divorţuri, în cifră absolută, fiind mai mic în rândul tinerilor, deoarece mai puţini tineri se căsătoresc, comparativ cu perioadele anterioare. Acest fenomen nu este rezultatul unei evoluţii favorabile a societăţii, ci rodul unui fenomen mult mai trist, reducerea numărului căsătoriilor sau căsătoria la o vârstă mai matură (după 30 de ani), care se reflectă într-un mod din ce în ce mai negativ în scăderea natalităţii. Pe de altă parte, problematica divorţurilor are aceeaşi rădăcină cu cea a reducerii numărului căsătoriilor şi se regăseşte în transformările din viaţa economică şi socială, îndepărtarea de Biserică, tradiţii, obiceiuri şi modificarea funcţiilor şi rolului familiei.
Există o multitudine de factori care „amână” sau substituie căsătoria ca instituţie (factori economici, sociali, culturali, morali, biologici, psihologici şi juridici).
În primul rând, factorii sociali şi economici fac aproape imposibil ca doi tineri să se poată susţine material, să construiască un cămin sau să crească cel puţin un copil, rezultând un timp foarte îndelung alocat meseriei, carierei sau studiilor şi unul foarte scurt alocat familiei, prioritatea intereselor individuale în faţa intereselor familiei, de aici rezultând numeroase alte probleme despre care am putea vorbi fără întrerupere.
În al doilea rând, societatea modernă a dat avânt modelelor care substituie căsătoria (concubinajul sau cuplul fără obligaţii), care de mult mai puţine ori au ca rezultat natalitatea scăzută şi care se găsesc de cele mai multe ori în opoziţie cu valorile religioase, tradiţionale şi morale.
Rămâne de văzut, pe termen lung, cât de mult ne vor afecta rezultatele acestor mutaţii sociale. Adepţii acestor transformări susţin că familia nu este pe cale de dispariţie, ci se diversifică, dar chiar de pe acum putem observa rezultate înfricoşătoare, cum ar fi îmbătrânirea populaţiei, pierderea dimensiunii sacre a vieţii şi înmulţirea practicilor vicioase.
Rămâne de văzut, pe termen lung, cât de mult ne vor afecta rezultatele acestor mutaţii sociale. Adepţii acestor transformări susţin că familia nu este pe cale de dispariţie, ci se diversifică, dar chiar de pe acum putem observa rezultate înfricoşătoare, cum ar fi îmbătrânirea populaţiei, pierderea dimensiunii sacre a vieţii şi înmulţirea practicilor vicioase.
Sursa: ortodoxia.md
by SECRETUL CUNOAȘTERII
1.14.2016
SLUJBA BOTEZULUI IN RITUL LITURGIC ORTODOX SI IN CEL CATOLIC
Slujba Botezului in ritul liturgic ortodox si in cel catolic
I. Slujba botezului in ritul liturgic bizantin, - Biserica Ortodoxa se dovedeste pastratoare fidela a traditiei primare si in privinta slujbei botezului.
Slujba propriu-zisa a botezului - unita cu cea a
mirungerii, cuprinde rugaciunile pentru sfintirea apei de botez,
binecuvantarea untdelemnului "bucuriei" si ungerea prebaptismala a
candidatului cu el, afundarea intreita a pruncului in apa sfintita,
ungerea lui cu Sfintul mir, lecturile biblice,(Apostolul si Evanghelia),
spalarea si tunderea simbolica a pruncului, ectenia pentru nasi si
apolisul slujbei. Dupa incheierea slujbei botezului urmeaza nemijlocit impartasirea cu Sfanta Euharistie, aceasta pentru ca renasterea spirituala dobindita prin botez sa fie plinita prin unirea reala cu trupul si sangele lui Hristos.
In apus, incepind din secolele XII-XIII mirungerea si impartasirea
copiilor a fost amanata pana la 7-12 ani. Se pune insa problema celor
care mor pana la varsta de 12 ani si nu au primit aceste taine
obligatorii pentru mantuire.
Lucrarile celor trei taine ale initierii se desavarsesc unele pe altele. "Ne renastem la viata spirituala prin moartea si invierea
Fiului lui Dumnezeu intrupat, pe care le retraim in botez, suntem apoi
sfintiti si intariti prin harul dumnezeiescului Duh revarsat peste noi
in taina Sfantului Mir, ca odinioara asupra Sfintilor Apostoli si ne incorporam definitiv la Biserica lui Hristos, luand arvuna si chezasia invierii si a vietii vesnice prin impartasirea cu Sfantul Sau Trup si Sange".
II. Randuiala veche a botezului la catolici,
dupa "Rituale Romanum" . - O scurta privire istorica asupra
randuielii romane a botezului, pornind de la acea randuiala lunga,
care se administra gradat pe o perioada de timp, randuiala
caracteristica catehumenatului si mentinuta pana in secolele
XII-XIII si ajungand la cea care a fost in uz pana de curand, ne va
inlesni intelegerea primei parti a randuielii pe care o vom descrie.
Pregatirile individuale, care se faceau in cadrul instruirii religios-morale a catehumenilor, se terminau prin ceremonii speciale, numite "scrutinii" sau cercetari (examene). Dupa desfiintarea catehumenatului cuvantul scrutinium si-a pierdut din intelesul, de examinare, ramanand numai ca un complex de ceremonii premergatoare botezului.
Pregatirile individuale, care se faceau in cadrul instruirii religios-morale a catehumenilor, se terminau prin ceremonii speciale, numite "scrutinii" sau cercetari (examene). Dupa desfiintarea catehumenatului cuvantul scrutinium si-a pierdut din intelesul, de examinare, ramanand numai ca un complex de ceremonii premergatoare botezului.
La Roma erau in uzul vechii trei scrutinii, care aveau loc in cadrul unor liturghii speciale, in zilele stabilite, liturghii care se savarsesc azi in duminicile a treia,
a patra si a cincea din postul mare. Cu ocazia primului scrutiniu, care
avea loc in miercurea saptamanii a treia din post, se primea candidatul
in catehumenat prin insemnarea cu Sf. Cruce, darea sarii binecuvantate
si rostirea unui exorcism. Al doilea scrutiniu, din miercurea
saptamanii a patra din post, oferea prilejul primirii inceputurilor
Evangheliei, Simbolului credintei
(Niceo-Constantinopolitan) si rugaciunii domnesti. Ultimul, din
dimineata sambetei mari, era rezervat catehezei facute de episcop,
rostirii, simbolului de credinta,
ritualului "effeta", asociate de la inceput cu actul botezului,
lepadarea de satana si. ungerea cu untdelemnul
catehumenilor.
Incepand cu epoca lui Carol cel Mare, aceasta
randuiala a fost inlocuita cu alta, prescurtata, caracterizata prin
omiterea scrutiniului deschiderii urechilor (al doilea) si
concentrarea celorlalte intr-o singura randiuala. Conform "Ritualului
Roiman", la administrarea botezului Biserica Romano-Catolica
folosea doua randuieli, una pentru copii si alta pentru adulti,
deosebite numai prin continutul si numarul rugaciunilor si exorcismelor
rostite.
1. Randuiala romana a botezului copiilor inainte de Conciliul II Vatican.
- Liturgistii apuseni au impartit actele savarsite la botezul copiilor
in patru parti, dupa originea lor: ritualul catehumenatului,
fotizomenatului, actul botezului si ritualul postbaptismal.
a) Ritualul catehumenatului
cuprinde ceremoniile savarsite odinioara pentru catehumeni si se
incheie cu rugaciunea care se rosteste dupa oferirea sarii. Din pietate
fata de Sfanta Taina,
preotul isi spala mainile, imbraca superpeliciul si stola violeta si se
indreapta spre usa bisericii sau tinda, unde se savarseste prima parte a
randuielii botezului. Intrarea in biserica a celor care se boteaza este inca oprita pentru ca mai sunt inca sub povara pacatului stramosesc si amenintarea diavolului, inainte de a se fi lepadat de ingerul robiei si a se dedica in intregime lui Hristos.
Nasii l-au adus pe copil la locasul vazut al lui Dumnezeu, care este simbolul casei spirituale a lui Dumnezeu. De aceea, preotul pune prima intrebare : "Ce ceri de la Biserica lui Dumnezeu ?". Raspunsul: "Credinta" dovedeste necesitatea primirii darului ascultarii credintei, asa cum l-au primit si Apostolii de la Mantuitorul. "Credinta ce-ti da ?" - intreaba preotul -, iar cel ce se boteaza sau nasul raspunde : "Viata vesnica", descoperind telul suprem dorit de credinta. Cel care crede in Hristos cu o credinta lucratoare in iubire, are fagaduinta vietii vesnice. De aceea, preotul continua cu enuntarea poruncii iubirii: "Asadar, de vrei sa intri in viata, pazeste poruncile : Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau...".
Nasii l-au adus pe copil la locasul vazut al lui Dumnezeu, care este simbolul casei spirituale a lui Dumnezeu. De aceea, preotul pune prima intrebare : "Ce ceri de la Biserica lui Dumnezeu ?". Raspunsul: "Credinta" dovedeste necesitatea primirii darului ascultarii credintei, asa cum l-au primit si Apostolii de la Mantuitorul. "Credinta ce-ti da ?" - intreaba preotul -, iar cel ce se boteaza sau nasul raspunde : "Viata vesnica", descoperind telul suprem dorit de credinta. Cel care crede in Hristos cu o credinta lucratoare in iubire, are fagaduinta vietii vesnice. De aceea, preotul continua cu enuntarea poruncii iubirii: "Asadar, de vrei sa intri in viata, pazeste poruncile : Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau...".
Pentru a rupe legaturile satanei cu cel ce se
boteaza, preotul sufla de trei ori peste fata lui, rostind cuvintele :
"iesi din el, duh necurat, si fa loc Sfantului Duh Mangaietorul".
Trecand din slujba satanei, in cea de ostas al lui Hristos, candidatul
primeste "semnul maririi si biruintei" prin insemnarea crucii, cu
degetul, pe frunte si pe piept de catre preot, zicand : "Primeste semnul
crucii, atat pe frunte cat si in inima, primeste credinta poruncilor
ceresti si asa sa te porti de acum inainte, incat sa poti deveni templu
al lui Dumnezeu." Insemnarea cu semnul crucii, referirea la moravuri si
amintirea starii crestine harice sunt in legatura intima. Actul
insemnarii este urmat de o rugaciune catre Dumnezeu ca sa-l inzestreze
pe candidat cu harul necesar pastrarii cu credinta, in toata viata, a invataturii crestine in care a fost introdus, facindu-se partas prin pazirea poruncilor, bucuriei renasterii la invierea obsteasca .
Preotul pune apoi mana pe capul candidatului,
simbolizand cuprinderea lui "in stapanirea Bisericii" si se roaga ca
aceasta stapanire sa fie de durata, invocand harul lui Dumnezeu in
ajutor, spre a-l scoate din legaturile satanei si urmarile pacatului.
Ultimul act din ritualul catehumenatului este
oferirea sarii binecuvintate (exorcizate) celui care se boteaza. Sarea,
prin importanta sa naturala, simbolizeaza efectele harului care se
primeste la botez. Punerea si in gura oatehuinenului arata in chip vadit
ca el va dobandi, prin invatatura credintei si prin darul harului, sa
fie izbavit de putreziciunea pacatului, sa primeasca gustul faptelor
bune si sa se bucure de toana intelepciunii divine. Prin exorcismul
rostit la binecuvantarea sarii: "Alung de la tine pe satana substanta
sarii...", preotul alunga puterea vrasmasului, dar se roaga ca Dumnezeu sa sfinteasca
sarea, si sa devina ea insasi un "sacrament tamaduitor spre alungarea
dusmanului rau", un leac desavarsit, care sa ramana mereu lucrator in
inima crestinului. Harul se implora si prin formula de oferire a sarii :
"Primeste sarea intelepciunii sa fie pentru tine un mijloc haric, spre viata vesnica".
Acest act se incheie cu rugaciunea : "Dumnezeul parintilor
nostri...", prin care se cere de la Dumnezeu hrana cereasca pentru
catehumen, spre a fi ravnitor spre cele bune si a putea ajunge "la baia
nasterii celei de a doua".
b) Ritualul fotizomenatului (al
celor luminati), pastreaza partial actele care se savarseau inainte
pentru candidatii la botez. O asemenea origine o are si exorcismul cu
care incepe aceasta parte a botezului si care este mult mai scurt decat
exorcismele randuielii ortodoxe.
Preotul inseamna din nou copilul pe frunte, zacand : "Si acest semn al crucii, care-l dam noi pe frunte, tu, diavol blestemat, sa nu indraznesti sa-l strici niciodata. Prin acelasi Hristos, Domnul nostru". Dupa cum la iesirea din Egipt s-au uns cu sangele mielului usile evreilor, pentru ca ingerul mortii sa nu intre la ei, tot astfel se inseamna acum fruntea celui ce se boteaza cu semnul Sfintei Cruci, pentru ca vrajmasul sa nu vatame acest semn si sa patrunda in templul Duhului Sfant.
Preotul inseamna din nou copilul pe frunte, zacand : "Si acest semn al crucii, care-l dam noi pe frunte, tu, diavol blestemat, sa nu indraznesti sa-l strici niciodata. Prin acelasi Hristos, Domnul nostru". Dupa cum la iesirea din Egipt s-au uns cu sangele mielului usile evreilor, pentru ca ingerul mortii sa nu intre la ei, tot astfel se inseamna acum fruntea celui ce se boteaza cu semnul Sfintei Cruci, pentru ca vrajmasul sa nu vatame acest semn si sa patrunda in templul Duhului Sfant.
Punand mana pe capul lui, se roaga lui Dumnezeu sa-si
reverse mila sa, ca sa-l faca pe copil "sa fie luminat cu stralucirea
cunoasterii" Sale, Cel ce a facut sa straluceasca din intuneric lumina si a facut ziua in inimile noastre (11 Cor. IV, 6). Cu aceasta se incheie partea savarsita in afara bisericii
sau in tinda. Preotul introduce pe prunc in biserica, zicand : "N. -
intra in biserica lui Dumnezeu, ca sa ai parte cu Hristos, in viata
vesnica" . In fata baptisteriului preotul si nasii rostesc "Simbolul
apostolic" si "Tatal nostru".
Plin aceasta rostire nasii vor vedea nu atat o marturisire a propriei
lor credinte, ci mai ales o amintire a obligatiei asumate, de a veghea
cu grija asupra credintei si vietii crestinesti
a celui care se boteaza. Se rosteste apoi ultimul exorcism, care
aminteste diavolului ca cel care se boteaza urmeaza sa fie ridicat in
Biserica lui Dumnezeu cea Sfanta si sa devina templul Duhului Sfant, unde nu este loc pentru slujitorul intunericului.
Acest exorcism este intim legat de actul urmator,
numit "effeta" (deschiderea urechilor). Preotul ia saliva cu degetul si
atinge mai intai urechile copilului zicand : "Effeta, ce este de
deschis", prin care se sugereaza ca omul launtric sa primeasca
invatatura mantuirii, deci "din inima credem in mantuire, iar credinta
este din auzite, iar auzirea prin cuvantul lui Hristos" (Rom. X, V7). Atinge apoi narile zicand : "Intru miros de buna mireasma. Iar tu diavole fugi ; caci se va apropia judecata lui Dumnezeu".
Prin aceasta se marturiseste dorinta ca acel care se boteaza sa fie
mereu in stare sa simta, in viata sa, buna mireasma spirituala a
adevaratei cunostinte de Dumnezeu.
Aceasta alungare din nou a satanei se datoreste
doctrinei despre urmarile pacatului stramosesc, potrivit careia sufletul
a pierdut chipul lui Dumnezeu
si e sub robia satanei. Acest ritual aminteste vindecarea surdomutului
de catre Mantuitorul (Marcu VII, 31-37), prin atingerea cu saliva a
limbii lui. Acest ritual este descris si explicat si de Sf. Ambrozie al
Milanului, in cartea sa "De Mysteriis" sub numele de "Misterul
deschiderii", iar scopul savarsirii lui este de a darui har celui care
se boteaza, de a pricepe si raspunde corect la intrebarile de lepadare si credinta care ii urmeaza .
c) Actul botezului
este precedat de "lepadarea de satana", de ungerea cu untdelemnul
catehumenilor si de marturisirea solemna a credintei. Dupa ce s-au citit
atatea exorcisme asupra catehumenului, acum el insusi, autonom se opune
vrasmasului, lucrurilor lui, adica pacatelor si trufiei lui, indemnului
la pacat. Prin aceasta intreita lepadare de satana, de toate lucrurile
lui si de toata trufia lui raspunzand intrebarilor preotului (el sau
nasii) cel care se boteaza a inceput lupta impotriva diavolului
(pacatului), pe care de acum inainte trebuie sa o duca toata viata.
Acest ritual al lepadarii de satana este la fel ca in botezul ortodox,
cu deosebirea ca se intreaba o singura data, fragmentat, nu de trei ori.
El este mentionat de comentatorii liturgici vechi, ca Origen (Omilia la
Numeri XII, 4), Tertulian (De Spectaculis 4), Pseudo-Dionisie (Ierarhia bisericeasca cap. 2 si3); Sf. Chiril al Ierusalimului
(Catehezele mystagogice) s. a. In lupta impotriva celui rau, cel care
se boteaza are nevoie de intarire supranaturala, care i se da prin
ungerea cu untdelemnul catehumenilor. Aceasta ungere prebaptismala o
face preotul, cu degetul, in chipul crucii, la piept si la umeri rostind
formula : "Te ung cu untdelemnul mantuirii in Iisus Hristos Domnul nostru, ca sa ai viata vesnica" .
Untdelemnul acesta simbolizeaza harul Sf. Duh. Dupa Toana de Aquino, se ung "pe piept, pentru ca prin harul Sf. Duh sa lapede ratacirea si nestiinta si sa primeasca dreapta credinta ; intre umeri pentru ca prin darul Sf. Duh sa scuture toata delasarea si lenea si sa se deprinda cu faptele cele bune, deoarece credinta fara fapte este moarta". Dupa ungere preotul sterge cu bumbac locul unde a fost uns pruncul, isi ia stola alba si se apropie de baptistier spre a primi, inainte de botez, intreita marturisire de credinta a celui ce se boteaza, care raspunde prin nasi, la trei intrebari: "Crezi in Dumnezeu Tatal Atotputernicul, Facatorul cerului si al pamantului ?" ; "Crezi in Iisus Hristos, Fiul sau unul nascut, Domnul nostru, care S-a nascut si a patimit pe Cruce?"; "Crezi in Duhul Slint, in Siinta Biserica Catolica, in impartasirea siintilor (credinciosilor), in iertarea pacatelor, in invierea trupului si viata vesnica ?".
Untdelemnul acesta simbolizeaza harul Sf. Duh. Dupa Toana de Aquino, se ung "pe piept, pentru ca prin harul Sf. Duh sa lapede ratacirea si nestiinta si sa primeasca dreapta credinta ; intre umeri pentru ca prin darul Sf. Duh sa scuture toata delasarea si lenea si sa se deprinda cu faptele cele bune, deoarece credinta fara fapte este moarta". Dupa ungere preotul sterge cu bumbac locul unde a fost uns pruncul, isi ia stola alba si se apropie de baptistier spre a primi, inainte de botez, intreita marturisire de credinta a celui ce se boteaza, care raspunde prin nasi, la trei intrebari: "Crezi in Dumnezeu Tatal Atotputernicul, Facatorul cerului si al pamantului ?" ; "Crezi in Iisus Hristos, Fiul sau unul nascut, Domnul nostru, care S-a nascut si a patimit pe Cruce?"; "Crezi in Duhul Slint, in Siinta Biserica Catolica, in impartasirea siintilor (credinciosilor), in iertarea pacatelor, in invierea trupului si viata vesnica ?".
Cel care se boteaza a renuntat, prin lepadarea de
Satana, cu desavarsire la imparatia intunericului si de acum se
indreapta definitiv spre imparatia, luminii, prin marturisirea solemna a
lui Dumnezeu in Treime. Aderarea la imparatia lui Dumnezeu se face in acelasi mod ca si lepadarea de Satana. Spre a intari caracterul voluntar al botezului si libertatea omului, ritualul roman contine intrebarea expusa, inainte de actul botezului: "N. - Vrei sa te botezi ?" .
Precum se vede nu am gasit pana acum nici o mentiune privind sfintirea apei. Spre deosebire de ortodocsi, romano-catolicii pana acum sfinteau apa botezului o singura data pe an (la Sfintele Pasti) si ea se pastra in biserica, in baptistier. Rituale Romanum arata ca administrarea botezului se face prin intreita turnare, dar unde se mai obisnuieste inca, prin intreita scufundare, ceea ce denota ca practica primara si aici era prin scufundare.
Precum se vede nu am gasit pana acum nici o mentiune privind sfintirea apei. Spre deosebire de ortodocsi, romano-catolicii pana acum sfinteau apa botezului o singura data pe an (la Sfintele Pasti) si ea se pastra in biserica, in baptistier. Rituale Romanum arata ca administrarea botezului se face prin intreita turnare, dar unde se mai obisnuieste inca, prin intreita scufundare, ceea ce denota ca practica primara si aici era prin scufundare.
Acest lucru este recunoscut si de liturgistii
moderni. Inlocuirea vechii practici s-a intensificat din secolul al
XIII-lea, ajungandu-se la practica stropirii (turnarii). Dupa ce l-a
intrebat daca doreste botezul, preotul toarna de trei ori peste pruncul,
tinut de nasi, apa baptismala, zicand formula : "Eu te botez in numele
Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh". Simbolismul vechi al
botezului, prin care intreita scufundare inchipuia cele trei zile cat a
stat Domnul in mormant, pastrat si azi in ortodoxie, este inlocuit, in
evul mediu, in apus, punandu-se accent pe legatura botezului cu pacatul
stramosesc. "Dupa cum primul pacat s-a infaptuit din placere, prin
invoire si prin fapta, tot astfel trebuie sa se opereze si purificarea
de pacatul stramosesc, printr-o intreita spalare".
d) Ritualul postbaptismal este
alcatuit din trei acte : ungerea cu mir (crismatia), oferirea
vesmantului alb si a luminarii aprinse, simbolizand roadele botezului.
Este necesar sa amintim ca, si in apus, pana in secolul IV, Taina Sf. Mir, era introdusa in cadrul botezului, dupa actul scufundarii, cu singura deosebire ca la apuseni o putea administra numai episcopul. Acest lucru se putea implini usor in timpul botezului catehumenilor care se savarsea in zile stabilite, mai ales la praznice mari. Numarul redus al episcopilor fata de nevoile tainei botezului, botezul din necesitate, grija ca pruncia sa nu moara nebotezati, a facut sa se desparta botezul de Taina Sf. Mir. S-a dat insa aprobarea preotului de a unge pe neofit cu crisma (mir), in cadrul botezului, ramanand, ca Taina Sf. Mir (confirmatia) sa se faca de episcop mai tarziu, desavarsind crismatia preotului.
Este necesar sa amintim ca, si in apus, pana in secolul IV, Taina Sf. Mir, era introdusa in cadrul botezului, dupa actul scufundarii, cu singura deosebire ca la apuseni o putea administra numai episcopul. Acest lucru se putea implini usor in timpul botezului catehumenilor care se savarsea in zile stabilite, mai ales la praznice mari. Numarul redus al episcopilor fata de nevoile tainei botezului, botezul din necesitate, grija ca pruncia sa nu moara nebotezati, a facut sa se desparta botezul de Taina Sf. Mir. S-a dat insa aprobarea preotului de a unge pe neofit cu crisma (mir), in cadrul botezului, ramanand, ca Taina Sf. Mir (confirmatia) sa se faca de episcop mai tarziu, desavarsind crismatia preotului.
Preotul luand mirul (crisma) , unge crestetul pruncului in chipul crucii, zicand: "Dumnezeu cel, atotputernic, Tatal Domnului nostru
Hsus Hristos, care te-a renascut din apa si din Duhul Sfant si care
ti-a dat iertare tuturor pacatelor, insusi sa te unga cu untuldelemn
sfintit al mantuirii, in acelasi Hristos. Domnul nostru, spre viata
vesnica».
Prin ungerea cu Sf. Mir cel botezat a pasit in cea mai intima comuniune de viata cu Hristos-Unsul, inglobandu-se in trupul lui Hristos ca un madular al Acestuia. Aceasta insemneaza si partasia la demnitatea imparateasca si preoteasca a lui Hristos (preotia universala).
Ungerea aceasta mijlocind harul, are ca efect pastrarea calitatii de crestin dobandita prin botez. Dupa ungere, preotul sterge locul uns si da celui botezat un vesmant alb (scutec de in), zicand : "Primeste haina alba, pe care sa o porti nepatata in fata judecatii Domnului nostru Iisus Hristos, ca sa ai viata vesnica. Amin". Acest vesmant alb simbolizeaza maretia invierii intru care ne nastem prin botez, stralucirea si frumusetea cu care se imbraca sufletul prin botez si nevinovatia si puritatea sufleteasca pe care cel botezat trebuie sa le pastreze toata viata.
Neofitii adulti, purtau haina alba pana in Sambata din saptamana Pastilor.
Ungerea aceasta mijlocind harul, are ca efect pastrarea calitatii de crestin dobandita prin botez. Dupa ungere, preotul sterge locul uns si da celui botezat un vesmant alb (scutec de in), zicand : "Primeste haina alba, pe care sa o porti nepatata in fata judecatii Domnului nostru Iisus Hristos, ca sa ai viata vesnica. Amin". Acest vesmant alb simbolizeaza maretia invierii intru care ne nastem prin botez, stralucirea si frumusetea cu care se imbraca sufletul prin botez si nevinovatia si puritatea sufleteasca pe care cel botezat trebuie sa le pastreze toata viata.
Neofitii adulti, purtau haina alba pana in Sambata din saptamana Pastilor.
Ultimul act solemn din randuiala botezului
copiilor este oferirea lumanarii aprinse (nasului) prin cuvintele :
"Primeste lumanarea aprinsa si in neprihanire pazeste botezul tau : Tine
poruncile lui Dumnezeu, ca atunci cind stapmul va veni la nunta, sa
poti alerga in intimpinarea lui, impreuna cu toti siintii, la ospatul
ceresc si sa traiesti in vecii vecilor".
Simbolismul acestui act este explicat de cuvintele Sfantului Apostoli Pavel: "Altadata erati intuneric, iar acum sunteti lumina intru Domnul; umblati ca fii ai luminii!". (Efes. V, 8). Botezul se incheie cu urarea de binecuvantare : "Mergi in pace si Domnul sa fie cu tine".
Dupa cum s-a putut, observa, aceasta randuiala a botezului roman se deosebeste in structura de cea ortodoxa, atat prin unele acte care se savarsesc in plus, cat si prin altele care lipsesc. Totusi, datorita originii lor comune, cele doua randuieli au destule puncte comune.
Simbolismul acestui act este explicat de cuvintele Sfantului Apostoli Pavel: "Altadata erati intuneric, iar acum sunteti lumina intru Domnul; umblati ca fii ai luminii!". (Efes. V, 8). Botezul se incheie cu urarea de binecuvantare : "Mergi in pace si Domnul sa fie cu tine".
Dupa cum s-a putut, observa, aceasta randuiala a botezului roman se deosebeste in structura de cea ortodoxa, atat prin unele acte care se savarsesc in plus, cat si prin altele care lipsesc. Totusi, datorita originii lor comune, cele doua randuieli au destule puncte comune.
2. Randuiala romana a botezului adultilor, inainte de Conciliul II Vatican. - In aceasta randuiala se vadeste nazuinta Bisericii romane
de a dezvolta solemnitatea botezului, potrivit insemnatatii actului. In
acest sens se exprima preferinta de a fi savarsita aceasta randuiala de
catre episcop, cu respectarea timpului randuit din vechime. Cel care
boteaza si cel care se boteaza, din respect pentru aceasta taina este
bine sa fie nemancati. Preotul poate imbraca in mod special pluvialul
violet, schiiii-bindu-1 in cel alb, inainte de intrebarile referitoare
ia credinta. Structura randuielii botezului adultilor este in esenta la
fel cu cea a botezului copiilor, descrisa pana aci.
Prima deosebire a acestei randuieli este insusi
inceputul ei, care consta dintr-o pregatire speciala a preotului si a
insotitorilor lui, pe treptele altarului, prin rugaciuni, spre a fi
vrednici de a administra o taina
ca aceasta. Se rotesc psalmii 8, 28 si 41, precedati de stihul:
"Dumnezeule, ia aminte spre ajutorul meu" si un antifon luat din Ezechil
(XXXVI, 25)): "Varsa-voi peste voi apa curata si va veti curati de
toata intinaciunea voastra". Aipoi urmeaza : "Doamne miluieste" in
greceste, de trei ori, Tatal nostru, si trei rugaciuni speciale prin
care preotul se roaga pentru credinta celui care se boteaza si pentru
efectele botezului de care sie va bucura acesta.
Preotul intreaba apoi pe catehumen ; "Cum te numesti?" si repeta aceleasi intrebari ca in randuiala botezului copiilor. Afirmatia preotului : "Daca vrei sa ai viata vesnica..." este mai dezvoltata, lamurindu-se pe scurt credinta, in Sfanta Treime.
Preotul intreaba apoi pe catehumen ; "Cum te numesti?" si repeta aceleasi intrebari ca in randuiala botezului copiilor. Afirmatia preotului : "Daca vrei sa ai viata vesnica..." este mai dezvoltata, lamurindu-se pe scurt credinta, in Sfanta Treime.
Urmeaza apoi lepadarea de satana si marturisirea credintei.
Actele catehumenatului sunt imbogatite prin "insuflatie", "exsuflatie", apoi prin insemnarea catehumenului si pe alte parti ale trupului, nu numai pe frunte si piept. Dupa "exsuflatia" existenta si la botezul copiilor, se adauga, ca replica pozitiva, o "insuflatie" prin cuvintele : "Primeste duhul cel bun prin aceasta insuflatie si prin binecuvintarea lui Dumnezeu". Se insemneaza apoi cu Sf. Cruce pe frunte si pe piept, facandu-se in rugaciunea rostita o aluzie la religia de la care a venit cel care se boteaza. Rugaciunea urmatoare se face pentru ca Dumnezeu sa-i descopere catehumenului calea adevarului si credinta cea dreapta, fiind urmata apoi de a doua insemnare cu seimnul crucii pe frunte, urechi, ochi, nas, gura, piept si umeri, cu formule speciale pentru fiecare, iar dupa aceasta, de trei ori pe intreg trupul, zicind: "Pe tine intreg te insemnez. In numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh, ca sa ai viata vesnica si sa traiesii in vecii vecilor".
Actele catehumenatului sunt imbogatite prin "insuflatie", "exsuflatie", apoi prin insemnarea catehumenului si pe alte parti ale trupului, nu numai pe frunte si piept. Dupa "exsuflatia" existenta si la botezul copiilor, se adauga, ca replica pozitiva, o "insuflatie" prin cuvintele : "Primeste duhul cel bun prin aceasta insuflatie si prin binecuvintarea lui Dumnezeu". Se insemneaza apoi cu Sf. Cruce pe frunte si pe piept, facandu-se in rugaciunea rostita o aluzie la religia de la care a venit cel care se boteaza. Rugaciunea urmatoare se face pentru ca Dumnezeu sa-i descopere catehumenului calea adevarului si credinta cea dreapta, fiind urmata apoi de a doua insemnare cu seimnul crucii pe frunte, urechi, ochi, nas, gura, piept si umeri, cu formule speciale pentru fiecare, iar dupa aceasta, de trei ori pe intreg trupul, zicind: "Pe tine intreg te insemnez. In numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh, ca sa ai viata vesnica si sa traiesii in vecii vecilor".
Rugaciunii : "Doamne, asculta rugaciunile
noastre...", rostita la botezul copiilor, i se adauga inca una, speciala
pentru adulti, incheind randuiala insemnarii. Punerea mainilor si
oferirea sarii se face intocmai ca la copii, cu deosebirea ca la cei ce
vin dintre politeisti se citeste o rugaciune speciala. Exorcismul
ritualului fotizomenatului a pastrat vechea forma din Sacramentariul
gelasian, lucru adecvat botezului adultilor, caci acestia au si pacate
personale, fiind mai mult prinsi in mrejile satanei decat copiii.
Exorcismele au formule deosebite pentru barbati si pentru femei.
Preotul zice catehumenului: "Rogu-te, alesule,
ingenunche si zi Tatal nostru", iar acesta zice pana la "ne mantuieste
de cel rau". Preotul zice apoi: "Ridica-te, implineste-ti rugaciunea si
zi: Amin". Apoi, nasul si preotul fac semnul crucii pe fruntea celui
care se boteaza, zicand : "in numele Tatalui si al Fiului si al Sf.
Duh". Urmeaza o rugaciune si un exorcism, care se mai repeta de doua ori
la fel ca rostirea rugaciunii domnesti si a insemnarii cu semnul
crucii.
Rugaciunea : "Evlavia vesnica si prea dreapta", folosita si la copii, incheie actul exorcizarii (conjuratiei). In continuare, ritualul botezului se desfasoara la fel ca la copii, cu adaugirea unei intreite alungari a satanei, rostita dupa ungerea cu untdelemnul catehumenilor.
Daca botezul este savarsit de un episcop, se administreaza atunci celor botezati taina Sfantului Mir, iar daca se savarseste dimineata, in cadrul Sfintei Liturghii, se poate si cumineca.
Rugaciunea : "Evlavia vesnica si prea dreapta", folosita si la copii, incheie actul exorcizarii (conjuratiei). In continuare, ritualul botezului se desfasoara la fel ca la copii, cu adaugirea unei intreite alungari a satanei, rostita dupa ungerea cu untdelemnul catehumenilor.
Daca botezul este savarsit de un episcop, se administreaza atunci celor botezati taina Sfantului Mir, iar daca se savarseste dimineata, in cadrul Sfintei Liturghii, se poate si cumineca.
3. Noua randuiala a botezului din Biserica Catolica. Problema revizuirii
celor doua randuieli vechi ale botezului din Biserica romano-catolica,
descrise pana acum, a fost pusa oficial in discutie in cadrul lucrarilor
celui de al II-lea Conciliu al Vaticanului. Conform indicatiilor date
de Conciliu in decretul "De sacra liturgia", apusenii si-au revizuit
vechea randuiala a botezului adultilor si au alcatuit o noua randuiala
pentru botezul copiilor.
Noile rituri romane, aprobate de Sinoadele
post-conciliare, nu sunt universal obligatorii, ei sunt rituri
model, pe care conferintele episcopale regionale le pot
adapta dupa necesitatile locale. Conferintele episcopale urmaresc ramanerea in cadrul
acestor randuieli model, insa o depasire a acestui cadru nu este exclusa, daca se
propune ceva izvorat din traditia locala.
adapta dupa necesitatile locale. Conferintele episcopale urmaresc ramanerea in cadrul
acestor randuieli model, insa o depasire a acestui cadru nu este exclusa, daca se
propune ceva izvorat din traditia locala.
"Calea aceasta - marturiseste B. Fischer - este mai
complicata decat daca s-ar impune, in chip centralist, unul si acelasi
ritual pentru intreaga lume, insa cu siguranta ca este mai corect, nu
numai - din punct de vedere
pastoral, ci si teologic, deoarece conrespunde unei gandiri
eclesiologice despre "Ecclesia circumdata varietate", pe care Rasaritul
nu o pierduse niciodata si pe care noi cei din Apus o recucerim anevoios
in era postvaticanica" .
Vom incepe prezentarea acestor schimbari liturgice,
cu botezul adultilor, a carui randuiala noua nu o posedam. Lipsurile
vechii randuieli si indreptarile aduse dupa Conciliu sunt expuse,
printr-un referat, in cadrul celui de al doilea simpozion ecumenic de la
Regensburg, din iulie 1970, de Prof. german Baltthasar Fischer.
Cauza care a generat lipsurile acestei randuieli - arata Fischer - este faptul ca s-a concentrat intr-o singura ceremonie, ceea ce inainte se facea adesea pe o perioada de mai multi ani. Din aceasta cauza, canonul 755 din Codex ingaduia episcopului sa aprobe administrarea botezului copiilor la adulti. Astfel, intreaga pregatire catehetica pierdea din dimensiunea ei spirituala, devenind un simplu proces didactic.
Printre (masurile luate de Conciliu amintim : dreptul conferintei episcopale de a omite ungerea prebaptisimala, intregirea formulei ungerii postbaptismale, preferarea scufundarii inaintea stropirii si ingaduirea, pe o perioada experimentala de trei ani, a administrarii mirungerii nemijlocit dupa botez de catre preot, ca in ritul bizantin.
Cauza care a generat lipsurile acestei randuieli - arata Fischer - este faptul ca s-a concentrat intr-o singura ceremonie, ceea ce inainte se facea adesea pe o perioada de mai multi ani. Din aceasta cauza, canonul 755 din Codex ingaduia episcopului sa aprobe administrarea botezului copiilor la adulti. Astfel, intreaga pregatire catehetica pierdea din dimensiunea ei spirituala, devenind un simplu proces didactic.
Printre (masurile luate de Conciliu amintim : dreptul conferintei episcopale de a omite ungerea prebaptisimala, intregirea formulei ungerii postbaptismale, preferarea scufundarii inaintea stropirii si ingaduirea, pe o perioada experimentala de trei ani, a administrarii mirungerii nemijlocit dupa botez de catre preot, ca in ritul bizantin.
Noua randuiala a botezului copiilor se deosebeste prin structura ei de cea veche. Pentru prima data Biserica
apusului va boteza copiii dupa un nou ritual, adecvat pruncilor, nu
dupa unul prescurtat din cel al adultilor. Conditia prima ceruta la
botez este credinta, marturisita de nasi pentru prunc. In cadrul noului
ritual rolul nasilor a trecut pe locul al doilea, accentuandu-se rolul
parintilor celui care se boteaza. Parintii participa activ la slujba botezului,
prezentand pe copil Bisericii si le revin urmatoarele obligatii: ei cer
public botezul copilului lor ; insemneaza fruntea lui cu semnul crucii;
dau raspunsuri la lepadari si marturisirea credintei; duc copilul la
fantana botezului, poarta lumanarea aprinsa si primesc binecuvantarea de
la sfarsit, speciala pentru ei.
Parintii si nasii nu raspund in locul copilului la
intrebarile, de la marturisirea credintei, ci marturisesc propria lor
credinta, in fata comunitatii, pentru a se arata ca solul matern este
propice pentru cresterea ulterioara a pruncului in credinta in care a fost botezat. Daca parintii nu marturisesc credinta Bisericii catolice, in cadrul convorbirilor dinaintea botezului
se amana botezul pana cand cineva din rude se va obliga ca va creste
pruncul in aceasta credinta, devenind apoi nasul lui. Existenta nasilor
este sustinuta de o necesitate dan punct de vedere teologic, "pentru a
se invedera caracterul eclesial al faptului, care depaseste familia
trupeasca". Nasii trebuie sa aiba "maturitatea credintei si a vietii",
cerute de aceasta - misiune, sa fi primit tainele botezului, mirungerii
si euharistiei si sa apartina Bisericii catolice. Un crestin credincios,
din alta Biserica, poate fi nas numai impreuna cu un catolic".
Trebuie sa mai adaugam ca se cere preotilor sa
mobilizeze cat mai multi membrii ai Bisericii ca sa ia parte la botez,
manifestindu-si credinta si bucuria primirii unui nou membru.
In privinta savarsitorului, si in noul ritual se pastreaza vechiul obicei de a fi si diaconul savarsitor ordinar, iar in cazuri grele poate fi orice om, chiar necredincios. Mentionam de asemenea faptul ca libertatea de improvizatie a savarsitorului in formularea rugaciunilor este dusa uneori pana la extrema. Astfel, multe rugaciuni si formule de adresare nu au o forma fixa, pentru a fi rostita de toti la fel. Slujitorului i se da posibilitatea sa se exprime cum crede mai adecvat imprejurarilor, ceea ce contin formulele model, cand se spune: "sa zica cam asa" sau "poate zice asa".
Si noul ritual al botezului copiilor, pe care il voim descrie, este impartit in patru parti : riturile introductive, serviciul divin oral, slujba tainei si riturile de incheiere.
In privinta savarsitorului, si in noul ritual se pastreaza vechiul obicei de a fi si diaconul savarsitor ordinar, iar in cazuri grele poate fi orice om, chiar necredincios. Mentionam de asemenea faptul ca libertatea de improvizatie a savarsitorului in formularea rugaciunilor este dusa uneori pana la extrema. Astfel, multe rugaciuni si formule de adresare nu au o forma fixa, pentru a fi rostita de toti la fel. Slujitorului i se da posibilitatea sa se exprime cum crede mai adecvat imprejurarilor, ceea ce contin formulele model, cand se spune: "sa zica cam asa" sau "poate zice asa".
Si noul ritual al botezului copiilor, pe care il voim descrie, este impartit in patru parti : riturile introductive, serviciul divin oral, slujba tainei si riturile de incheiere.
a) Riturile introductive : Parintii, insotiti de nasi, aduc copilul la botez, asteptand pe slujitor, preot sau diacon, la intrarea in biserica.
In timp ce preotul vine in intampinarea lor, se canta un psalm sau alte
cantari. Preotul saluta comunitatea care participa la botez si apoi
prin cateva cuvinte le vorbeste parintilor despre bucuria lor la nasterea copilului, care este un dar al lui Dumnezeu.
Parintii sunt rugati apoi sa declare public numele pe care doresc sa-l dea pruncului si sa spuna ce vor de la Biserica lui Dumnezeu. Ei pot raspunde : "botezul", "harul lui Hristos", "primirea in Biserica", "viata vesnica" sau "sa devina un fiu al lui Dumnezeu".
Parintii sunt rugati apoi sa declare public numele pe care doresc sa-l dea pruncului si sa spuna ce vor de la Biserica lui Dumnezeu. Ei pot raspunde : "botezul", "harul lui Hristos", "primirea in Biserica", "viata vesnica" sau "sa devina un fiu al lui Dumnezeu".
Preotul se adreseaza parintilor in felul urmator :
"Iubiti parinti, ati cerut botezul pentru copilul dumneavoastra. Prin
aceasta va declarati dispusi sa-l cresteti in credinta. Sa invete sa-l
iubeasca pe Dumnezeu si pe aproapele, asa cum ne-a dat pilda Hristos. Va
dati seama de raspunderea aceasta ?" Ei raspund: "Da". La fel sunt
intrebati si nasii, daca sunt dispusi sa ajute pe parinti la educarea
religioasa a copilului.
Aceasta convorbire se incheie prin urmatoarea
rugaciune : "Atotputernice, vesnice Dumnezeule, Tu daruiesti credinta,
fara de care nu exista botez. Sa ascultam acum cuvantul Tau, pentru
ca sa sporeasca in noi credinta prin Hristos, Domnul nostru.
Amin".
b) Serviciul divin oral, savarsit
inaintea actului botezului, are rolul de a intari credinta parintilor si
a nasilor, inaintea acestui moment si de a implora roadele tainei, prin
rugaciunea comuna.
Acesta consta din una s-au mai multe lecturi biblice din Noul si Vechiul Testament, precedate de o cantare adecvata. Urmeaza apoi omilia, care cauta sa introduca in misterul botezului si consecintele lui. Dupa aceasta, pot fi invitati toti la meditatie prin tacere, cantandu-se apoi si o cantare potrivita. Urmeaza apoi aceeasi insemnare, cu semnul crucii, ca in vechiul ritual, numai ca formula difera. Aceasta insemnare o incepe preotul si-l urmeaza parintii si nasii. Preotul zice : "N., comunitatea crestina (parohia noastra) te primeste cu mare bucurie, in numele ei te insemnez cu semnul crucii. Dupa mine te vor Insemna parintii (si nasii) tai cu acest semn al lui Hristos, Mantuitorul, pe fruntea ta".
Acesta consta din una s-au mai multe lecturi biblice din Noul si Vechiul Testament, precedate de o cantare adecvata. Urmeaza apoi omilia, care cauta sa introduca in misterul botezului si consecintele lui. Dupa aceasta, pot fi invitati toti la meditatie prin tacere, cantandu-se apoi si o cantare potrivita. Urmeaza apoi aceeasi insemnare, cu semnul crucii, ca in vechiul ritual, numai ca formula difera. Aceasta insemnare o incepe preotul si-l urmeaza parintii si nasii. Preotul zice : "N., comunitatea crestina (parohia noastra) te primeste cu mare bucurie, in numele ei te insemnez cu semnul crucii. Dupa mine te vor Insemna parintii (si nasii) tai cu acest semn al lui Hristos, Mantuitorul, pe fruntea ta".
Cel care se boteaza intra in comuniunea (comunitatea)
sfintilor, mijlocitori catre Dumnezeu, de aceea rugaciunea de cerere
care urmeaza este o invocare catre sfintii patroni ai copiilor si alti
sfinti, fiind o rugaciune comuna. Preotul se roaga : "Sfanta Marie,
Maica lui Dumnezeu", iar cei prezenti continua : "Roaga-te pentru ei"
invocandu-se astfel mai multi sfinti si se incheie prin : "Toti sfintii
lui Dumnezeu", "Ruga-ti-va pentru ei".
Anuntand apropierea actului botezului, preotul indeamna pe toti la rugaciune, cerandu-se mila lui Dumnezeu, prin una din trei rugaciuni randuite, la citirea careia preotul pune ambele maini pe capul copilului. Rugaciunile acestea (trei) au caracter de exorcisme, fiind deosebite insa de cele din vechea randuiala, prin blandetea lor, lipsindu-le blestemul satanei.
Anuntand apropierea actului botezului, preotul indeamna pe toti la rugaciune, cerandu-se mila lui Dumnezeu, prin una din trei rugaciuni randuite, la citirea careia preotul pune ambele maini pe capul copilului. Rugaciunile acestea (trei) au caracter de exorcisme, fiind deosebite insa de cele din vechea randuiala, prin blandetea lor, lipsindu-le blestemul satanei.
Aceasta schimbare s-a facut in sensul exorcisimelor
rasaritene, pentru ca dialogul direct cu diavolul, din vechiul ritual,
trezea impresia «ca diavolul s-ar fi salasluit in acest copil si acum ar
fi fost alungat, pentru a face loc Sfantului Duh, ajutatorul» . Vechile
exorcisme, avand la baza invatatura catolica despre pacatul
stramosesc, nu puteau deosebi posedarea de supunerea fata de puterea
vrasmasului. De aceea, noile exorcisme cuprind rugaciunea catre
Dumnezeu, de a scoate pe acesti copii din puterea satanei si a-i
izbavi de pacatul stramosesc.
Noul ritual a omis, fata de vechiul ritual, doua acte cu caracter exorcistic : suflarea peste copil si darea sarii sfintite. Dupa exorcism urmeaza ungerea cu untdelemnul catehumenilor, care se poate si omite. In cazul ca se omite, preotul pune mana, in tacere, pe fiecare copil.
Este evident ca numai actele introductive se savarsesc la usa bisericii, celelalte acte au loc in biserica iar actul botezului la baptistier (fantana, botezului).
Noul ritual a omis, fata de vechiul ritual, doua acte cu caracter exorcistic : suflarea peste copil si darea sarii sfintite. Dupa exorcism urmeaza ungerea cu untdelemnul catehumenilor, care se poate si omite. In cazul ca se omite, preotul pune mana, in tacere, pe fiecare copil.
Este evident ca numai actele introductive se savarsesc la usa bisericii, celelalte acte au loc in biserica iar actul botezului la baptistier (fantana, botezului).
c) Slujba tainei (actul Botezului).
Noul ritual al botezului copiilor contine o adaugire insemnata din punct
de vedere teologic, dar si practic: Sfintirea apei botezului, in cadrul
ritualului insusi. Este o revenire la practica primara, pastrata cu
sfintenie in Biserica Ortodoxa.
Preotul aminteste celor care asista la botez despre planul de mantuire al lui Dumnezeu, care sfinteste prin apa sufletul si trupul omului citind mai apoi rugaciunea de sfintire a apei.
Si de data aceasta preotul are posibilitatea de a alege una din cele patru variante ale rugaciunii de sfintire a apei. Inaintea baii botezului are loc lepadarea de satana, intr-o formula noua si marturisirea credintei, a parintilor si nasilor. Parintii si nasii, cei care vor creste in credinta lor. pe copil in amintirea botezului lor sunt rugati de preot sa se lepede de cel rau si sa marturiseasca credinta in Iisus Hristos . Iata uma din cele trei variante ale formulei de lepadare :
Si de data aceasta preotul are posibilitatea de a alege una din cele patru variante ale rugaciunii de sfintire a apei. Inaintea baii botezului are loc lepadarea de satana, intr-o formula noua si marturisirea credintei, a parintilor si nasilor. Parintii si nasii, cei care vor creste in credinta lor. pe copil in amintirea botezului lor sunt rugati de preot sa se lepede de cel rau si sa marturiseasca credinta in Iisus Hristos . Iata uma din cele trei variante ale formulei de lepadare :
- "Va lepadati de cel rau, ca sa puteti trai in
libertatea fiilor lui Dumnezeu?" ; "Va lepadati de ademenirile celui
rau, ca sa nu dobandeatca putere asupra dumneavoastra?"; "Va lepadati de
satana, urzitorul raului?".
Marturisirea credintei se face intocmai ca in ritualul vechi, adaugand preotul, dupa cele trei intrebari, urmatoarele : "Aceasta este credinta noastra, credinta Bisericii pe care o marturisim noi toti in Hristos".
Marturisirea credintei se face intocmai ca in ritualul vechi, adaugand preotul, dupa cele trei intrebari, urmatoarele : "Aceasta este credinta noastra, credinta Bisericii pe care o marturisim noi toti in Hristos".
Marturisirea de credinta facuta de parinti si nasi
este repetata si de cei ce asista la botez, rostind impreuna cu preotul,
sau cantand o chantare de credinta, prevazuta in randuiala. Aderarea
la traditia primara, privind semnificatia simbolica
a actului botezului, care este "moartea, si invierea impreuna cu
Hristos", a determinat revenirea la practica botezului prin scufundare,
care este considerata de preferat fata de cea prin stropire. In aceasta
privinta ne asociem marturisirii unui apusean, care spune : "Totusi,
este destul (deocamdata) daca se deschide din nou o poarta vechiului
obicei, cel putin in ordinea rangului" .
Apare insa, in noul ritual si o neconcordanta cu principiile canonice referitoare la botez. Se spune aici : "Pe cat se poate, ar fi bine ca mama sa aduca acum copilul (la botez); in cazul acesta nasii pun mana dreapta pe copil". Daca mama tine copilul la botez, apare acel grad de rudenie spirituala, mama sufleteasca, care o obliga automat la desfacerea casatoriei intre cei doi soti. Aceasta avertizare era consemnata in vechiul ritual roman.
Apare insa, in noul ritual si o neconcordanta cu principiile canonice referitoare la botez. Se spune aici : "Pe cat se poate, ar fi bine ca mama sa aduca acum copilul (la botez); in cazul acesta nasii pun mana dreapta pe copil". Daca mama tine copilul la botez, apare acel grad de rudenie spirituala, mama sufleteasca, care o obliga automat la desfacerea casatoriei intre cei doi soti. Aceasta avertizare era consemnata in vechiul ritual roman.
Preotul anunta savarsirea actului si boteaza copilul,
prin intreita scufundare, rostind aceeaisi formula ca inainte : "N., te
botez in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh".
d) Riturile de incheiere (postbaptismale). Intre riturile postbaptismale, ungerea cu mir are o semnificatie deosebita, ea sugerand preotia imparateasca
dobandita de cel botezat si apartenenta lui la poporul lui Dumnezeu,
precum se vede si din formula dezvoltata, care se rosteste acum.
Avand aceleasi semnificatii simbolice, ca in vechiul
ritual, oferirea vesmantului alb si a lumanarii aprinse se fac cu alte
formule de adresare. Dupa aceste acte se mentioneaza voluntar "ritualul
effeta", dar si acesta modificat. Incheierea acestui ritual al botezului
este o adaugire interesanta sau mai bine-zis o revenire spre forma
primara, si se savarseste in fata altarului. Aici preotul le spune
parintilor si nasilor ca aceasta taina va fi plinita (desavarsita) numai
prin mirungere si Sf. Euharistie. Se canta apoi "Tatal nostru", dupa
care preotul rosteste una din cele patru binecuvantari prevazute in
rinduiala, intai asupra mamei, care multumeste lui Dumnezeu pentru
nasterea usoara, apoi asupra tatalui, spre a fi pilda de viata crestina copiilor lui, si in sfarsit asupra nasilor (fratilor, rudeniilor etc.) spre a fi feriti de rau si a avea pacea lui Hristos.
Binecuvantarea se termina cu urarea : "Mergeti in pace", la care toti raspund : "Sa multumim lui Dumnezeu".
Binecuvantarea se termina cu urarea : "Mergeti in pace", la care toti raspund : "Sa multumim lui Dumnezeu".
III. Consideratii ecumeniste. - Dupa ce am vazut randuiala si semnificatiile slujbei botezului din Biserica ortodoxa si din cea catolica,
vom incerca sa facem cateva observatii privind punctele comune intre
randuielile baptismale ale celor doua Biserici. Desigur, oricat am
incerca, nu vom gasi argumente ca sa putem spune ca randuielile
botezului expuse aci sunt absolut identice in ambele Biserici. Dar
puncte de tangenta vom gasi, datorita originii lor comune, care se afla
in randuiala vechii Biserici crestine.
In vechea randuiala a botezului roman, a adultilor si
a copiilor, gasim si acte comune cu cele din randuiala ortodoxa, dar si
omiteri sau adaugiri. Despre aceste randuieli vechi ne vorbesc critic
acum toti cei care au acceptat deciziile Conciliului II Vatican si ne
vorbeste insusi faptul ca ele au fost revizuite complet. Ceea ce ne
intereseaza mai mult este noul ritual, al botezului copiilor. In aceasta
noua structura a randuielii botezului copiilor se pot observa doua
tendinte, dintre care una care inseamna o revenire la doctrina veche a Bisericii despre botez si deci la unitatea cu ortodoxia.
S-au lasat la o parte implicatiile doctrinei catolice
despre pacatul stramosesc, care dominau simbolismul actului botezului,
si s-a revenit la vechea intelegere paulina, despre sensul botezului,
adica : "Moarte si inviere Impreuna cu Hristos". Deci o revenire la randuiala primara a Bisericii,
atat de fidel pastrata la ortodocsi. Inteles astfel, botezul cere si o
revenire la practica cea mai adecvata acestui simbolism, adica
afundarea, care capata, cel putin onorific, locul intai in fata
stropirii sau turnarii. De asemenea, in doctrina celor doua Biserici
despre efectele botezului nu sunt deosebiri esentiale. Faptul acesta a
determinat acceptarea de catre ortodocsi a valabilitatii botezului
catolic, in cazul de trecere a unui credincios catolic la ortodoxie, cu
toate fluctuatiile temporare si discutiile care au avut loc in aceasta
privinta .
O alta importanta revenire la practica initiala a
Bisericii crestine in noua randuiala romana a Botezului copiilor, este
sfintirea apei la fiecare botez, iar nu odata pe an, ca pana acum.
Aceasta se face printr-o rugaciune de cerere, care aminteste continutul
ecteniei mari din randuiala ortodoxa a botezului, si printr-una din cele
patru formulare de rugaciuni speciale pentru sfintire, dintre care
slujitorii pot sa aleaga. Pericopele biblice prevazute in cadrul
serviciului divin oral sunt o revenire spre practica citirii Apostolului si Evangheliei
din ritualul ortodox. La sfarsitul slujbei s-a simtit nevoia unei
incheieri mai solemne, prantr-o binecuvantare adecvata, nu numai prin
simpla concediere a celui botezat. Asa s-au alcatuit patru formule de
binecuvantare, care se adreseaza parintilor, nasilor si credinciosilor
prezenti.
O alta tendinta care se stravede din noul ritual este
aceea a diversificarii si adaptarii acestei randuieli la traditiile
locale, la diferite situatii, in cadrul unui model universal, aprobat de
Conciliu. In citeva momente, preotul are posibilitatea de a alege
formularul de rugaciune care i se pare cel mai adecvat, si chiar de a
rosti cu cuvinte proprii unele formule care preceda actele mari.
(De remarcat este, de asemenea, reducerea importantei
rolului nasilor la botez, luandu-le locul parintii, care aduc ei pe
copil la botez. Nu se suprapun oare calitatea de parinte trupesc cu cea
de parinte duhovnicesc,
lucru interzis de canoane ? Nasul participa prin simpla punere a
mainilor pe copil, in timp ce acesta este adus la botez. Cu toate
acestea, luand in consideratie punctele comune din cele doua randuieli
ale botezului, trebuie sa recunoastem ca ele sunt mult mai numeroase si
mult mai importante, atat in ceea ce priveste doctrina, cat si in ceea
ce priveste practica sau ritualul liturgic, ceea ce constituie o baza puternica de plecare spie actiunea de apropiere dintre cele doua Biserici, pentru care se actioneaza astazi din ambele parti.
Deseori la Adunarile Generale ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor
se subliniaza ideea ca toti crestinii - clerici si mireni -
sunt membrii aceluiasi popor al lui Dumnezeu. In acest context
este mentionat si botezul. Chemarea comuna a poporului lui Dumnezeu se manifesta
in botezarea tuturor membrilor sai in acelasi si unic nume al lui Iisus
Hristos . Deci se poate spune ca botezul este originea comuna a fiilor
Iui Dumnezeu, care ii incadreaza pe toti in Biserica Universala a lui Hristos.
Importanta cunoasterii si intelegerii profunde a
acestei taine, acceptata de toate, confesiunile, a fost aratata de
comisia. "Credinta si Organizatie", a Consiliului Ecumenic al
Bisericilor. S-a ajuns la concluzia "ca o discutie teologica asupra
botezului ar avea o importanta vitala atat pentru viata Bisericii
cat si pentru dezvoltarea unitatii bisericesti". O intelegere mai
profunda a botezului duce la intelegerea chemarii si misiunii proprii a
Bisericii, scotandu-se in lumina mai mult unitatea ei in
Hristos.
Studiile facute de aceasta comisie nu pornesc de la
deosebirile dintre diferite confesiuni privind aceasta taina, ci insista
asupra relatiei dintre slujirea lui Hristos si botez. Prin botez noi
participam la slujirea lui Hristos. Concluziile studiilor acestei
Comisii sunt urmatoarele : A fi botezat insemneaza a trai in si
pentru Hristos, a trai in si pentru Biserica si a trai in si pentru lume.
Deci botezul este punctul comun de plecare in apropierea dintre
crestini, ca fii ai aceluiasi Dumnezeu si in el se gaseste implicata
misiunea si slujirea membrilor tuturor Bisericilor in lume.
Parintele Liviu Streza
RANDUIALA INAINTEA SFANTULUI BOTEZ
Cel ce urmeaza a
se face catehumen, de va fi barbat in varsta, sa vina la biserica; iar
de va fi prunc, sa-l aduca cei care vor sa fie nasi si sa stea cu
dansul inaintea usilor bisericii; iar preotul, stand in usa
bisericii sa-l descinga de brau sau de fasa pe cel ce vine si se
lumineze. Apoi, dupa ce il va dezbraca de haine, sa-l intoarca cu fata
spre rasarit, descins, cu capul descoperit, descult, numai in camasa,
tinandu-si mainile in jos, slobode; iar de va fi prunc cel ce vine sa se
boteze, sa-l tina nasa sau nasul, care trebuie si fie ortodocsi. Dupa
acestea preotul indata sa sufle de trei ori, in chipul crucii, pe fata
lui, insemnandu-l de trei ori la frunte, la gura si la piept, si zicand
la fiecare inchinare: Mainile Tale m-au facut si m-au zidit. Apoi,
punand mana pe capul lui, zice rugaciunea aceasta:
Domnului sa ne rugam.
In numele Tau, Doamne,
Dumnezeul adevarului, si al Unuia-Nascut Fiului Tau si al Duhului Tau
celui Sfant, pun mana mea pe robul Tau acesta (N), care s-a invrednicit a
scapa catre numele Tau cel sfant si a se pazi sub acoperamantul
aripilor Tale. Departeaza de la dansul inselaciunea cea veche si-l
umple pe el de credinta cea intru Tine, de nadejde si de dragoste, ca sa
cunoasca ca Tu esti Unul Dumnezeu, Dumnezeu adevarat, si Unul-Nascut
este Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, si Duhul Tau cel Sfant.
Da-i lui sa umble in toate poruncile Tale si cele placute Tie sa
pazeasca; ca de va face omul acestea, viu va fi printr-insele. Scrie-l
pe dansul in cartea vietii Tale si-l impreuna cu turma mostenirii Tale,
ca sa se preaslaveasca de dansul numele Tau cel sfant si al iubitului
Tau Fiu, al Domnului nostru Iisus Hristos, si al Duhului Tau Celui de viata facator.
Sa fie ochii Tai cautand totdeauna cu mila spre el si urechile Tale sa
asculte glasul rugaciunii lui. Veseieste-l pe el in lucrul mainilor lui
si in tot neamul lui, ca sa se marturiseasca Tie, inchinandu-se si
slavind numele Tau cel mare si preainalt; si sa Te laude pururea in
toate zilele vietii sale. Ca pe Tine Te lauda toate puterile ceresti si a
Ta este slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si
pururea si in vecii vecilor. Amin.
Lepadarea intai
Domnului sa ne rugam.
Cearta-te pe tine,
diavole, Domnul, Cel ce a venit in lume si S-a salasluit intre oameni ca
sa surpe tirania ta si pe oameni sa-i izbaveasca; Cel ce pe lemn
puterile cele potrivnice a biruit, soarele intunecandu-se si pamantul
clatinandu-se, mormintele deschizandu-se si trupurile sfintilor
sculandu-se; Care a zdrobit cu moartea pe moarte si a surpat pe cel ce avea stapanirea mortii, adica pe tine, diavole. Juru-te cu numele lui Dumnezeu, Care a aratat pomul vietii
si a randuit heruvimi si sabie de foc ce se intorcea de-l strajuia;
cutremura-te si te departeaza. Caci te jur cu numele Aceluia care a
umblat ca pe uscat pe valurile marii si a certat viforul vanturilor; a
Carui cautatura seaca adancurile si groaza Lui topeste muntii; ca Acela
si acum iti porunceste prin noi: Teme-te, iesi si te departeaza de la
zidirea aceasta si sa nu te intorci, nici sa te ascunzi in el, nici
sa-l intampini pe el, nici sa lucrezi impotriva lui, nici noaptea, nici
ziua, nici dimineata, nici la amiaza. Ci te du in iadul tau, pana in
ziua cea mare gatita judecatii. Teme-te de Dumnezeu, Cel ce sade pe
heruvimi si cauta spre adancuri; de Care se cutremura ingerii,
arhanghelii, scaunele, domniile, incepatoriile, stapaniile, puterile,
heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi; de Care
se cutremura cerul, pamantul, marea si toate cate sunt in ea. Iesi si
te departeaza de la cel insemnat, noul ales ostas al lui Hristos,
Dumnezeul nostru. Ca te jur cu numele Aceluia Care umbla pe aripile
vanturilor si face pe ingerii Sai duhuri si pe slugile Sale para de foc.
Iesi si te departeaza de la zidirea aceasta, cu toata puterea ta si cu
toti slujitorii tai. Ca s-a preaslavit numele Tatalui si al Fiului si al
Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Lepadarea a doua
Domnului sa ne rugam.
Dumnezeul cel sfant, Cel
infricosator si slavit, Cel ce este in toate lucrurile si in taria Sa
neajuns si nepatruns, Cel ce mai inainte ti-a randuit tie, diavole,
pedeapsa muncii de veci, prin noi nevrednicii robii Lui iti porunceste
tie si la toata puterea cea impreuna cu tine lucratoare, sa te
departezi de la noul insemnat cu numele Domnului nostru Iisus Hristos,
Adevaratul nostru Dumnezeu. Juru-te dar, intru tot viclene si necurate
si spurcate si urate si duhule straine, cu puterea lui Iisus Hristos,
Care are toata puterea in cer si pe pamant, Cel ce a zis duhului celui
mut si surd: Iesi din om si de acum sa nu mai intri intr-insul. Du-te;
cunoaste-ti puterea ta cea desarta, care nici peste porci n-a avut
stapanire; adu-ti aminte de Cel ce ti-a poruncit tie, dupa cererea ta,
sa intri in turma porcilor. Teme-te de Dumnezeu, cu a Carui porunca
pamantul pe ape s-a intarit; de Cel ce a zidit cerul si a pus
inaltimilor hotar si vailor masura; de Cel ce a pus nisipul hotar marii
si in apa mare carare tare; de Cel ce Se atinge de munti si ei fumega;
de Cel ce Se imbraca cu lumina ca si cu o haina; de Cel ce a intins
cerul ca un cort; de Cel ce a acoperit cu ape inaltimile lui; de Cel ce a
asezat pamantul pe temeliile lui si nu se va clatina in veacul
veacului; de Cel ce cheama apa marii si o varsa peste fata intregului pamant. Iesi si te departeaza de la cel ce se gateste catre sfanta luminare. Juru-te cu Patima cea mantuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos
si cu cinstitul Lui Trup si Sange si cu venirea Lui cea infricosatoare,
ca va veni, si nu va zabovi, sa judece tot pamantul, si pe tine si pe
toata puterea cea impreuna-lucratoare cu tine sa te munceasca in gheena
focului, dandu-te in intunericul cel mai din afara, unde viermele nu
doarme si focul nu se stinge. Ca puterea este a lui Hristos, Dumnezeul
nostru, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Lepadarea a treia
Domnului sa ne rugam.
Doamne Savaot, Dumnezeul
lui Israel, Cel ce tamaduiesti toata boala si toata neputinta, cauta
spre robul Tau acesta (N); cearca-l, cerceteaza-l si departeaza de la
dansul toata lucrarea diavolului. Cearta duhurile cele necurate si le
departeaza, si curateste lucrul mainilor Tale. Si lucrand, cu grabnica
Ta lucrare, zdrobeste degrab pe satana sub picioarele lui si-i da
biruinta asupra lui si asupra duhurilor lui celor necurate. Ca,
dobandind mila Ta, sa se invredniceasca de Tainele Tale cele nemuritoare
si ceresti si Tie slava sa inalte, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh,
acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Domnului sa ne rugam.
Stapane Doamne, Cel ce esti, Cel care ai facut pe om dupa chipul si dupa asemanarea Ta si i-ai dat lui putinta de a dobandi viata de veci; dupa aceea, cazand prin pacat, nu i-ai trecut cu vederea, ci ai randuit mantuire lumii prin intruparea Hristosului Tau; Insuti primeste in Imparatia Ta cea cereasca si faptura aceasta a Ta pe care ai izbavit-o din robia vrajmasului.
Deschide-i lui ochii
gandului, ca sa straluceasca in el lumina Evangheliei Tale. Insoteste
viata lui cu inger de lumina, ca sa-l izbaveasca pe el de toata
bantuiala potrivnicului, de intampinarea celui viclean, de demonul cel
de amiaza si de naluciri rele.
Si preotul sufla asupra
lui de trei ori, in chipul crucii, si-l insemneaza, binecuvantandu-l,
iarasi de trei ori, la frunte, la gura si la piept, zicand:
Departeaza de la dansul pe
tot vicleanul si necuratul duh, care se ascunde si se incuibeaza in
inima lui: (si zice aceasta de trei ori dupa care continua rugaciunea
astfel): duhul inselaciunii, duhul viclesugului, duhul slujirii idolesti
si a toata lacomia, duhul minciunii si a toata necuratia, care
lucreaza dupa invatatura diavolului. Si-l fa pe el oaie cuvantatoare
turmei celei sfinte a Hristosului Tau, madular cinstit al Bisericii
Tale, fiu si mostenitor al Imparatiei Tale. Ca dupa poruncile Tale
vietuind si pazind pecetea nestricata si ferind vesmantul neintinat, sa
dobandeasca fericirea sfintilor in Imparatia
Ta. Cu harul si cu indurarile si cu iubirea de oameni a Unuia-Nascut
Fiului Tau, cu Care impreuna esti binecuvantat, cu Preasfantul si bunul
si de-viata-facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.
Si fiind descins si
descult cel ce vine sa se boteze, il intoarce preotul cu fata spre apus
si, de va fi om in varsta, isi ridica mainile in sus si
Preotul intreaba: Te
lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti slujitorii lui?
si de toata slujirea lui? si de toata trufia lui?
Si raspunde cel ce vine sa
se boteze la fiecare intrebare; iar de va fi prunc sau pagan de alta
limba cel ce vine sa se boteze, atunci raspunde nasul sl zice: Ma lepad.
Preotul intreaba a doua
oara: Te lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti
slujitorii lui? si de toata slujirea lui? si de toata trufia lui?
El sau nasul raspunde: Ma lepad.
Preotul intreaba a treia
oara; Te lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti
slujitorii lui? si de toata slujirea lui? si de toata trufia lui?
El sau nasul raspunde: Ma lepad.
Preotul iarasi intreaba pe cel ce se boteaza: Te-ai lepadat de satana?
El sau nasul raspunde: M-am lepadat.
Preotul iarasi il intreaba a doua oara: Te-ai lepadat de satana?
EI sau nasul raspunde: M-am lepadat.
Preotul iarasi il intreaba a treia oara: Te-ai lepadat de satana?
El sau nasul raspunde: M-am lepadat.
Dupa aceea ii zice preotul: Sufla si-l scuipa pe el.
Iar el sau nasul sufla de trei ori si scuipa de trei ori.
Si facandu-se acestea,
preotul intoarce cu fata spre rasarit pe cel ce se boteaza, care tine
mainile slobode in jos, si il intreaba: Te unesti cu Hristos? Si
raspunde cel ce vine sa se boteze sau nasul: Ma unesc. Preotul iarasi il
intreaba a doua oara: Te unesti cu Hristos? El sau nasul raspunde a
doua oara: Ma unesc. Preotul iarasi il intreaba a treia oara: Te unesti
cu Hristos? El sau nasul raspunde a treia oara: Ma unesc. Apoi il
intreaba preotul: Te-ai unit cu Hristos? El sau nasul raspunde: M-am
unit. Si iarasi il intreaba preotul: Si crezi Lui?
Si el sau nasul raspunde: Cred Lui ca unui Imparat si Dumnezeu.
Apoi zice insusi cel ce se boteaza, sau nasul pruncului, sau preotul insusi, iar nu altcineva, dupa cum rau s-a obisnuit:
Cred intru unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului,
vazutelor tuturor si nevazutelor. Si intru unul Domn Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de
toti vecii; Lumina din Lumina,
Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut; Cel de o
fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut; Care, pentru noi oamenii
si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria,
si S-a facut om; si s-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat
si a patimit si s-a ingropat; si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
si S-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui; si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Carui Imparatie nu va avea sfarsit. Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul,
Care din Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este
inchinat si slavit, Care a grait prin prooroci. intru una, sfanta,
soborniceasca si apostoleasca Biserica. Marturisesc un botez, spre iertarea pacatelor. Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie. Amin.
Dupa sfarsirea Simbolului credintei, preotul zice iarasi catre dansul: Te-ai unit cu Hristos?
El sau nasul raspunde: M-am Unit.
Si preotul il intreaba: Si crezi Lui?
Si acela sau nasul raspunde: Cred Lui ca unui Imparat si Dumnezeu.
Si zice: Cred intru unul Dumnezeu..., tot, pana la sfarsit
Si dupa ce a rostit a dona oara Simbolul credintei, preotul iarasi il intreaba a treia oara: Te-ai unit cu Hristos?
El sau nasul raspunde: M-am unit.
Si iarasi il intreaba preotul: Si crezi Lui?
El sau nasul zice: Cred Lui ca unui Imparat si Dumnezeu. Si zice: Cred intru unul Dumnezeu..., tot, pana la sfarsit.
Si dupa ce a rostit a treia oara Simbolul credintei, iarasi il intreaba preotul, de trei ori zicand: Te-ai unit cu Hristos?
Si el sau nasul raspunde de trei ori: M-am unit.
Apoi zice preotul: Si te inchini Lui?
El sau nasul, inchinandu-se; zice: Ma inchin Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimii Celei de o fiinta si nedespartite.
Apoi zice preotul:
Binecuvantat este
Dumnezeu, Care voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta
adevarului sa vina, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Apoi zice preotul rugaciunea aceasta, intrand in biserica:
Domnului sa ne rugam
Stapane Doamne, Dumnezeul
nostru, cheama pe robul Tau (N) catre luminarea Ta cea sfanta si-l
invredniceste pe dansul de acest dar mare al Sfantului Botez.
Dezbraca-l pe dansul de cele vechi si-l innoieste pentru viata de veci.
Si-l umple de puterea Sfantului Duh, spre unirea cu Hristos, ca sa nu
mai fie el de acum fiu al trupului, ci fiu al Imparatiei Tale. Cu
buna-vrerea si cu harul Unuia-Nascut Fiului Tau, cu Care binecuvantat
esti cu Preasfantul si bunul si de-viata-facatorul Tau Duh, acum si
pururea si in vecii vecilor. Amin.
Scurta invatatura despre Sfantul Botez
Dupa Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului
Cap. 61: pentru citirea rugaciunilor
Dator este preotul a citi
bine sfintele rugaciuni si a le zice cu socotinta, rar si spre buna
auzire. Pentru ca cei ce se infricoseaza de multe ori de naluciri
patimesc aceasta, fiindca preotii care i-au botezat pe ei n-au zis
rugaciunile de lepadarea diavolului si celelalte sfinte rugaciuni cu
luare-aminte. Deci, o preote, de va ingadui vremea, nu numai o data
trebuie sa zici din inceput rugaciunile lepadarilor si celelalte
rugaciuni, ci de multe ori, fiindca si in Molitfelnic, de opt sau de
zece ori scrie sa le zici, pentru ca obiceiul vechi al Bisericii
era ca in fiecare zi (adica in cele sapte zile ale saptamanii) sa se
zica acestea de preotii care catehizau pe cei ce se botezau, si a opta
zi iarasi se citeau de arhiereu sau de preotul cel ce urma
sa savarseasca botezul; si intr-acest chip se boteza de arhiereu sau de
preot. Noi am vazut pe multi preoti cucernici botezand dupa ce de trei
ori citeau acestea.
Cap. 62: Se cuvine ca nasul celui ce se boteaza sa fie ortodox si cucernic
Asemenea trebuie sa se ia aminte ca nasul sa fie ortodox si cunoscator al dreptei credinte.
Caci eu am auzit lucru foarte greu si fara socotinta ca unii fac nasi
ai copiilor lor pe cei ce nu cred si pe eretici, pentru pricini
omenesti, nadajduind oarecare foloase. Unii ca acestia si taina o
leapada si pe copiii lor nu-i lumineaza, ci mai vartos ii intuneca. Iar
preotul care slujeste partas se face celor departati de Dumnezeu. Caci
cum ar putea sa invete dreapta credinta cel ce nu cunoaste pe Dumnezeu,
sau ce impartasire are lumina cu intunericul, sau ce parte are
credinciosul cu cel necredincios? Precum scrie, cel ce face unele ca
acestea osandit este.
SEMNIFICATIA EXORCISMELOR DE LA BOTEZ
Inainte de randuiala botezului se citesc rugaciunile pentru catehumeni
care contin si exorcismele. Preotul care sta in nartexul bisericii
impreuna cu nasul si cu catehumenul, adica impreuna cu cel ce vine spre
botez, porunceste diavolului in numele Dumnezeului celui Atotputernic si
Domnului universului sa paraseasca pe catehumen. "Cunoaste-ti puterea
zadarnica, care nici asupra porcilor nu a avut putere”, spune. "Teme-te
de Dumnezeu, de Cel care prin porunca Sa a intarit pamantul peste ape
... si retrage-te de la cel ce se pregateste acum de sfanta luminare”.
In continuare cere de la Dumnezeu sa
smulga catehumenului din radacina „toate lucrarile diavolului” sa-l
curateasca astfel incat sa participe cu vrednicie la tainele cele
ceresti. „Insoteste viata lui”, continua preotul, „cu inger de lumina,
ca sa-l pazeasca pe acesta de tot viclesugul potrivnicului”. „Departeaza
de la dansul tot duhul viclean si necurat... duhul ratacirii, duhul
viclesugului, duhul slujirii idolesti si a toata avaritia, duhul
minciunii si a toata necuratia... si fa-l pe el... fiu al luminii si
mostenitor al imparatiei Tale”.
Continuand, preotul cere de la catehumen
sau de la nasul sau, in cazul cand catehumenul este prunc, sa se lepede
de satana, de lucrurile lui, de adorarea lui, de ingerii sai si de
toata insotirea lui. In momentul in care catehumenul declara ca
intr-adevar s-a lepadat de satana, preotul il cheama sa treaca la
aceasta denuntare a satanei cu mai multa hotarare si, ca si cand nu ar
fi fost de ajuns proferarea dezicerii, cere de la catehumen sa-l scuipe
pe diavol.
De-a lungul acestui proces preotul,
nasul si catehumenul sunt intorsi cu fata spre apus, unde dispare lumina
si de unde vine intunericul. Pentru ca Diavolul este intuneric. Dupa
aceasta toti se intorc cu fata spre rasarit, de unde vine lumina,
soarele dreptatii, Hristos, cu Care preotul cere sa fie unit
catehumenul. De ce se fac toate acestea? Si ce semnificatie au?
Multi, printre care si clerici, mai ales
dintre cei care se afla in Apus, considera acest proces demodat si, in
incercarea lor de aducere la zi a Bisericii, omit aceasta parte a
randuielii. Simt ca este o insulta la adresa facultatii lor intelectuale
sa vorbeasca despre Diavol
si despre duhurile cele necurate. Considera acest proces un reziduu
medieval. Sunt nedumeriti mai ales in ceea ce priveste barbaritatea
scuipatului. In Rasaritul zilelor noastre toate acestea se citesc asa
desirat, atat de confuz si ininteligibil si inlauntrul unui vacarm incat
nimeni nu pricepe nimic.
Se pare ca este necesara o deosebita
maturitate duhovniceasca si psihologica pentru ca cineva sa poata
discerne intre propriile lui necesitati nevrotice si cele ale Bisericii.
Cu cat mai lipsit de maturitate este cineva, cu atat mai grava este
psihopatologia sa, cu atat mai mult infasoara intr-un vesmant teologic
si ideologic necesitatile sale nevrotice si cu atat mai usor califica
satisfacerea acestor necesitati nevrotice drept voia lui Dumnezeu sau
traditie a Bisericii. Cativa clerici, din pacate foarte putini, in clipa
in care isi implinesc dezvoltarea si se maturizeaza, se rusineaza de
prostiile pe care le-au spus si le-au facut atunci cand, incercand sa
inlocuiasca sentimentul insuficientei care ii inspaimanta, o faceau pe
cei care stiu toate si prezentau drept suprem ideal incercarea lor de
a-si satisface propriile necesitati nevrotice.
Tinerii, ca si cei fara experienta, tind
sa subevalueze ceea ce este vechi si sa creada ca intelepciunea s-a
nascut odata cu ei. Un cleric american totodata teolog a scris intr-una
din cartile sale: „Cand privesc in urma viata mea si imi amintesc de
lucrurile pe cere le-am spus la inceputul diaconiei mele, ma rusinez” si
continuand, spune cum a devenit un extremist celebru si a ajuns centrul
atentiei, cand la o intalnire a tinerilor a declarat ca invatatura
despre nemurire este probabil eronata. „Daca ar fi cu putinta”, spune,
„as sterge acest capitol din viata mea” .
Un incident care s-a intamplat mai
tarziu in viata sa l-a ajutat sa inteleaga nebunia tineretii sale si sa
infrunte dureroasele-i consecinte. A aflat ca unul dintre cei mai buni
prieteni ai sai, care era un cleric foarte vrednic, are un fel de cancer
catalectic si i-a telefonat ca sa-i spuna doua cuvinte de mangaiere.
Cand prietenul i-a raspuns la telefon, a amutit si n-a putut decat sa
intrebe: „Ce faci?” Celalalt fara nici cea mai mica urma de neliniste, a
raspuns cu o suficient de buna dispozitie: „Sunt bine. Sunt in aceasta
slujba de mai bine de douazeci de ani si vorbesc oamenilor despre viata,
Dumnezeu imi da acum sansa sa arat cate ceva si despre moarte”. Aceasta
dureroasa experienta este pretul pe care l-a platit pentru aroganta
tineretilor lui. Intelegerea si aprecierea traditiei bisericesti este
trudnicul lucru de o viata de om si cere multa maturitate, instructie si
smerenie. Este esential ca si clericii, in incercarea lor de a face
lucrurile intr-un mod lipsit de complicatii, sa nu le faca simplist.
Daca incercam sa rationalizam ceea ce se intampla in Biserica, atunci
vom deveni rationalisti intr-un chip odios si in cele din urma insasi
Biserica nu va mai avea pentru noi sens.
Traditia ortodoxa este o imbinare
absoluta intre disciplina si libertate. Exista in ea suficienta supunere
pentru a-i salva orizontul si verticalitatea si suficienta libertate in
vederea exprimarii personale. Insa, din nefericire, astazi vedem sa se
impuna in viata bisericeasca o disciplina riguroasa in ceea ce priveste
ascultarea fata de autoritati si nu in ceea ce priveste pastrarea
autenticei traditii careia multi ne aratam cunoscatori incontestabili
fara a putea spune de unde si cum am dobandit aceasta cunoastere.
Fiecare putem si suntem in stare sa ne
chestionam daca o oarecare practica concreta este expresie autentica a
traditiei bisericesti. Insa este indispensabil sa ne cercetam cu atentie
mai intai onestitatea motivatiilor noastre, sa ne exprimam indoielile
cu umilinta si apoi sa asteptam rabdator sa vedem ce a tezaurizat
Biserica despre aceasta practica in constiinta ei.
Foarte ades, multi dintre noi incercam,
in viata noastra bisericeasca, sa imitam modele culturale apusene, mai
concret anglo-saxone, sau sa judecam actualitatea traditiei noastre
bisericesti prin faptul daca este sau nu in acord cu aceste modele.
Avangarda acestei tactici a fost si este de trei-patru secole ratiunea,
la a carei propagare concureaza diaspora. Dar si aceasta cu vanitatea pe
care ne-o creeaza complexul rudei sarace, astfel incat sa nu putem sa
vedem foarte adesea cum punctele de vedere cele mai avansate ale
Apusului justifica traditia noastra bisericeasca.
Astfel se intampla ca in psihoterapie sa
urmarim o procedura aproape asemanatoare cu cea a Tainei Botezului. Un
prim pas in vederea psihoterapiei este privirea in fata a realitatii.
Negarea este cea mai intalnita forma de aparare impotriva durerii
suferite in procesul instruirii si cauza oricarui fel de tulburari
psihice. Individul tulburat sufleteste neaga sa recunoasca esecurile
sale si utilizeaza orice tip de artificiu defensiv pentru a le ascunde.
In consecinta, nu poate sa acopere
realele si sanatoasele lui nevoi, deoarece isi risipeste energia spre a
construi defensiva, spre a-si ascunde diformitatea propriei vieti. Nu
este posibil pentru un om sa aiba o viata sanatoasa si sa se dezvolte
fara a privi in fata si fara a infrunta respingatorul sau schelet.
Botezul
este exact hotararea cuiva de a privi in fata si de a-si respinge
vechiul sine cu diformitatea lui, pentru a reincepe o viata noua in
adevar, adica in Hristos. Nu exista o alta posibilitate pentru cineva de
a incepe o viata noua, fara a privi in fata si a refuza diformitatea
vechii sale vieti. Procesul botezului, care nu este un eveniment sau o
randuiala, ci descoperirea unui mod de viata, este de o importanta
exceptionala, iar dificultatea unora de a-i recunoaste importanta poate
fi rezultatul propriei lor negari si expresia propriei lor fobii de a
privi in fata diformitatea acelor elemente ale personalitatii lor, care
obstructioneaza dezvoltarea lor. Astfel de personalitati defensive sunt
ca pastori ineficace, adica esueaza in a-i ajuta pe ceilalti sa atinga
plinatatea vietii, adica mantuirea. Starea de constiinta deplina a
omului este absolut necesara dezvoltarii duhovnicesti, deoarece
constientizarea conduce la autocunoastere si autocunoasterea conduce la
metanoia, adica la dispozitia pentru schimbare. Metanoia este starea
sufleteasca aflata in opozitie cu autarhia, cu autosuficienta spirituala
a Fariseului, a omului „virtuos”, care crede ca se gaseste in starea de
„har”, exact pentru ca nu detine autocunoasterea si de aceea ramane in
stagnare, nu se dezvolta.
Insa scuipatul dinainte de botez nu este
barbarie? Daca ar fi intrebat cineva care il considera barbarie de ce
este barbarie, probabil va fi surprins si probabil nu se afla vreun
raspuns. Raspunsul este ca scuipatul este un obicei anglo-saxon.
Scuipatul este poate foarte expresiv, evident si eventual impur pentru
un temperament personal anglo-saxon, astfel ca pentru aceasta situatie
este foarte adecvat, pentru ca nici o reprobare a raului nu este
excesiva. Bine. Scuipatul poate sa aiba o oarecare importanta pentru un
adult, insa care poate sa fie utilitatea acestei proceduri pentru un
prunc? Un raspuns teologic la aceasta intrebare poate fi considerat
naiv. Istorisirea pacatului stramosesc poate fi invatata la scolile
catehetice, insa in mod normal noi, cei mari, nu il luam in serios si de
aceea nu este ciudat ca si copiii nostri nu iau in serios ceea ce ii
invatam.
Concluziile psihologiei fata de
psihodinamica umana ii ajuta pe cei mai dezghetati dintre acestia, care
au o prejudecata antitranscendenta, sa vada corectitudinea multor
adevaruri revelate. Criteriile corectitudinii pe care toti acestia le
folosesc au de obicei o origine apuseana si ne-ortodoxa, insa psihologia
intr-un mare grad si intr-un grad inconstient reuseste sa-l repuna pe
drumul cel bun pe omul european. Dinlauntrul exercitarii terapiei
familiei, oricine poate observa vociferanta realitate a pacatului
stramosesc, deoarece din interiorul acesteia constatam ca ceea ce numim
„bolnav identificat” este doar un simptom al patologiei familiei si ca
imediat dupa nasterea sa copilul este contaminat de aceasta patologie. Duhurile
cele viclene, ale inselaciunii si ratacirii care au contaminat relatia
dintre parinti sunt transplantate imediat la pruncul nou nascut.
Demonii pe care ii exorcizam la acela
care vine la dumnezeiasca luminare a botezului sunt indubitabil
realitati distrugatoare care domina intr-un grad diferit vietile
noastre, ale tuturor. Coparticiparea la un botez poate fi o ocazie
foarte buna pentru fiecare, ca sa priveasca si sa-si condamne proprii
lui demoni distrugatori.
Daca multi nu inteleg ceea ce fac
clericii, acesta nu este un motiv sa se opreasca a o face, dar vor
trebui sa vada aceasta lipsa a intelegerii ca pe un indiciu al
neglijentei lor de a-i invata pe oameni viata in Hristos si de a face
cele necesare pentru a deveni accesibile si inteligibile toate
mijloacele pe care Biserica le are la dispozitie pentru mantuirea lor.
Este oricum cert ca cele mentionate mai sus nu au absolut nici o
importanta pentru majoritatea zdrobitoare a celor prezenti la ceremonia
unui botez in zilele noastre. Botezurile, ca si nuntile, in experienta
omului de mijloc sunt evenimente desacralizate, care de obicei nu numai
ca sunt lipsite de orice caracter duhovnicesc, dar sunt lipsite chiar si
de cea mai elementara decenta. Dincolo de satisfacerea unui de multe
ori foarte scazut nivel, al vanitatii lumesti, botezurile si nuntile,
pentru marea majoritate a oamenilor, constituie simple practici de
legalizare, parand a fi nimic altceva decat surse de castig.
Parintele Philotheos PharosExorcismele si lepadarile de la Botez
Pregatirea pentru botez sau catehumenatul cuprinde
initierea crestina si exorcismele. Dat fiind ca botezul este astazi
administrat foarte curand dupa nastere si ca initierea crestina trebuie
amanata pentru mai tarziu, noi vom vorbi mai intai despre exorcisme
care, in ritualul baptismal actual, vin imediat dupa rugaciunea de
primire a catehumenului.
Omul modern, chiar daca este crestin, este in general
foarte surprins sa afle ca serviciul divin baptismal incepe prin
cuvinte adresate diavolului. Diavolul este intr-adevar absent in
conceptia moderna din religie: pentru omul de azi, el apartine panopliei
superstitiei medievale si tine de o mentalitate primitiva; numerosi
sunt cei care, printre ei fiind si preoti, propun a se renunta pur si
simplu la exorcisme, fiind considerate ca ceva deplasat in perspectiva
religiei noastre luminata si moderna. Cat priveste pe neortodocsi, ei merg mai departe: ei vorbesc de necesitatea "demitologizarii" Noului Testament
insusi, degajarea lui de o conceptie perimata asupra lucrurilor - intre
care demonologia este una din expresiile esentiale - conceptie care ar
masca mesajul autentic si vesnic.
Noi nu vrem sa expunem aici, nici macar in mod superficial, invatatura ortodoxa
referitoare la diavol. Intr-adevar, Biserica nu a formulat niciodata in
mod sistema-tic aceasta doctrina. In schimb, ceea ce este esential
pentru noi, este ca Biserica a afirmat intotdeauna dimensiunea demonica,
a cunoscut totdeauna, pentru a vorbi mai simplu, pe diavol. Daca
aceasta cunoastere directa n-a fost sistematizata intr-o doctrina clar
definita, este pentru ca e greu, daca nu chiar imposibil, sa definesti,
in mod rational irationalul. Ori, elementul demoniac si, mai general,
raul, constituie tocmai realitatea irationalului. Anumiti teologi si filosofi,
straduindu-se a explica si deci a rationaliza existenta si cunoasterea
raului, l-au definit ca pe o absenta; lipsa binelui. Ei l-au comparat,
spre exemplu, cu intunericul, care nu e nimic altceva decat absenta
luminii, si care se imprastie cand apare lumina. Aceasta teorie a fost
adoptata apoi de catre deistii si de catre umanistii de toate nuantele
si astazi inca mai face parte integranta din conceptia noastra
moderna despre lume, in cadrul careia se considera ca remediul
impotriva raului este instructia, inteleasa ca iluminare a spiritului.
De exemplu, explicati adolescentilor mecanismul functiilor sexuale,
suprimati misterul si tabuurile care inconjoara acest aspect al vietii
si atunci ei vor folosi aceste functii intr-un mod rational, adica bine:
inmultiti numarul scolilor si omul, care in mod natural este bun, va
trai si se va comporta rational, adica bine.
Dar nu aceasta este ideea despre rau pe care ne-o da Biblia si care reiese din experienta Bisericii;
aici raul nu este, desigur, o simpla absenta. Dimpotriva, este o
prezenta: prezenta unui lucru intunecos, irational, dar foarte real,
chiar daca originea acestei prezente nu este clara, nici usor de
inteles. Astfel, ura nu este doar absenta iubirii; este prezenta unei
puteri intunecoase care poate fi extrem de activa, inteligenta si
creatoare. Ea nu este nicicum rezultatul ignorantei. Noi putem cunoaste
si uri.
Cu cat anumiti oameni l-au cunoscut mai mult pe
Hristos, au vazut lumina Lui si bunatatea Lui, cu atat mai tare L-au
urat. Aceasta experienta a raului ca putere irationala, ca forta ce pune
stapanire pe noi si dirijeaza faptele noastre a constituit totdeauna
experienta Bisericii si, de asemenea, a tuturor celor ce cauta, oricat
de anemic, sa se imbunatateasca, de a nu se lasa prada pornirilor
firesti contradictorii, si doresc sa ajunga la o viata duhovniceasca
mai aleasa. Prima noastra afirmatie este deci ca exista intr-adevar o
realitate diabolica: puterea malefica a intunericului si nu o simpla
absenta a binelui. Dar trebuie sa mergem mai departe: asa cum nu poate
exista iubire fara o persoana care sa iubeasca, nu poate exista ura fara
o persoana care sa urasca. Si daca taina ultima a binelui rezida intr-o
persoana, taina ultima a raului trebuie sa se afle tot intr-o persoana.
In spatele prezentei sumbre si irationale a raului, trebuie sa existe o
lume de fiinte personale care au optat sa-L urasca pe Dumnezeu, lumina,
de a fi potrivnice. Cine sunt aceste persoane? Cand, cum si pentru ce
au ales sa fie impotriva lui Dumnezeu?
La aceste intrebari, Biserica nu da nici un raspuns precis. Cu cat
realitatea e mai adanca, cu atat ea se preteaza la formule si definitii.
Astfel, raspunsul este icoperit de simboluri si
imagini care lasa sa se inteleaga ca a existat la origini, in lumea
duhurilor creata de Dumnezeu, o revolta condusa de ingeri, intr-o
pornire de mandrie. Originea raului ar fi deci nu ignoranta si
imperfectiunea, ci dimpotriva, cunoasterea si un grad de perfectiune
care facea posibila ispita mandriei. Oricine ar fi "diavolul" este una
din cele dintai si dintre cele mai alese creaturi ale lui Dumnezeu. El
este, ca sa spunem asa, destul de perfect, destul de inteligent, destul
de puternic si chiar destul de divin pentru a cunoaste pe Dumnezeu si a
nu I se supune, pentru a cunoaste pe Dumnezeu si totusi sa aleaga de a-l fi impotriva, de a dori sa fie liber de Dumnezeu.
Si cum aceasta libertate este imposibila in iubirea
si in lumina care duc totdeauna la Dumnezeu si indeamna a se darui in
mod liber Lui, libertatea demonica nu se implineste decat in negatie, in
ura si revolta. Acestea sunt desigur, sarmane cuvinte, aproape total
neadecvate la taina terifianta pe care ele incearca a o traduce. Caci
noi nu stim nimic de aceasta catastrofa initiala ce s-a produs in lumea
spirituala-despre aceasta ura impotriva lui Dumnezeu, starnit de mandrie
si despre aparitia straniei realitati a raului care nu a fost nici
voit, nici creat de Dumnezeu. Sau mai degraba, noi cunoastem aceasta
realitate prin propria noastra experienta, experienta noastra a raului.
Aceasta este totdeauna, in fapt, cea a caderii; ceva
pretios in noi este deturnat de la rostul lui firesc, tradeaza propria-i
natura. De unde caracterul antinatural al acestei caderi, care devine
totusi un element integrant si natural in fiinta noastra. Si cand
contemplam raul in noi insine si in lume, cat de desarte si superficiale
ne apar toate exercitiile, zise rationale, toate reducerile raului la
teorii bine construite si rationale! Daca este ceva ce noi invatam din
experienta spirituala, este aceea ca raul nu poate fi explicat, dar ca
el trebuie infruntat si combatut.
Exact asa a actionat si Dumnezeu impotriva raului. El
nu l-a explicat. El a trimis pe Fiul Sau unic pentru a fi rastignit de
catre fortele raului pentru ca acestea sa fie distruse prin iubirea Sa,
prin credinta si prin ascultarea Sa.
Aceasta este, deci, calea pe care trebuie sa o urmam
si noi. Pe aceasta cale, noi intalnim inevitabil Diavolul chiar in
momentul in care am luat hotararea de a urma pe Hristos. In slujba botezului,
care este un act de eliberare si de biruinta, exorcismele vin primele
pentru ca in drumul nostru spre izvoarele baptismale ne vom ciocni
inevitabil cu aceasta sumbra si puternica entitate care ne bareaza
calea. Aceasta trebuie indepartata, alungata, pentru ca noi sa putem
inainta. Atunci cand mana preotului atinge capul copilului lui Dumnezeu
si face peste el semnul lui Hristos, diavolul este acolo, cautand sa
apere ce a rapit lui Dumnezeu si vrea sa-l pastreze in puterea lui.
Noi nu-i vedem, dar Biserica stie ca el este prezent.
Noi nu vedem, poate, in toata ceremonia botezului, decat o placuta
sarbatoare de familie, dar Biserica stie ca o batalie apriga sta pe
punctul de a se inclesta, a carei miza nu este o simpla parere, ci
insasi viata vesnica.
Fiindca, vrem sau nu vrem, o stim sau nu, noi toti suntem angajati
intr-o lupta spirituala. Desigur, o biruinta decisiva a fost repurtata
de Dumnezeu, dar diavolul nu s-a dat inca invins. Dimpotriva, Scriptura
spune ca atunci cand el a fost ranit de moarte si infrangerea lui a
devenit inevitabila, el angajeaza ultimul atac, cel mai atroce. El nu
poate nimic impotriva Iui Hristos, dar poate mult impotriva noastra.
Exorcismele sunt astfel inceputul luptei care reprezinta prima
dimensiune si cea mai importanta in viata crestina.
Noi vorbim diavolului! Tocmai in aceasta se manifesta credinta crestina,
conform careia cuvantul este putere, mai ales putere. In conceptia
desacralizata si secularizata a omului modern, cuvantul, ca toate
celelalte, a fost devalorizat, redus doar la semnificatia lui rationala,
in revelatia biblica, dimpotriva, cuvantul este totdeauna putere si
viata. Dumnezeu a creat lumea prin cuvant. Cuvantul este putere
creatoare si, de asemenea, putere distructiva, caci el comunica nu numai
idei si concepte, ci mai ales realitati spirituale, pozitive ca si
negative. In acceptia secularizata a cuvantului, nu numai ca este
inutil, dar este chiar ridicol sa vorbesti diavolului, caci nu este
nicidecum posibil dialogul rational cu insasi sursa irationalului. Dar
exorcismele nu sunt o explicatie, nici un discurs destinat probarii unei
entitati care uraste, minte si distruge. Ele sunt, cum scrie Sf. loan
Chrisostom "invocatii infricosatoare si minunate", manifestarea unei
puteri "inspaimantatoare si teribile" care distruge puterea malefica a
lumii satanice:
Cearta-te pe tine, diavole Domnul, Cel ce a venit in
lume si S-a salasluit intre oameni ca sa surpe tirania ta si pe oameni
sa-i izbaveasca; Cel ce pe lemn puterile cele potrivnice a biruit,
soarele intunecandu-se si pamantul clatinandu-se, mormintele
deschizandu-se si trupurile sfintilor sculandu-se; Care a zdrobit cu moartea pe moarte si a surpat pe cel ce avea stapanirea mortii, adica pe tine, diavole. Juru-te cu numele lui Dumnezeu, Care a aratat pomul vietii si a randuit heruvimi si sabie de foc ce se intorcea de-l strajuia: cutremura-te si te departeaza.
Caci te jur cu numele aceluia Care a umblat ca pe
uscat pe valurile marii si a certat viforul vanturilor; a Carui
cautatura seaca adancurile si groaza Lui topeste muntii; ca Acela si
acum iti porunceste prin noi: teme-te, iesi si te departeaza de la
zidirea aceasta si sa nu te intorci, nici sa te ascunzi in el, nici sa-l
intimpinipe el, nici sa lucrezi impotriva lui, nici noaptea, nici ziua,
nici dimineata, nici la amiaza. Ci te du in iadul tau, pana in ziua cea
mare gatita judecatii. Teme-te de Dumnezeu, Cel ce sade pe heruvimi si
cauta spre adancuri; de Care se cutremura ingerii, arhanghelii,
scaunele, domniile, incepatoriile, stapaniite, puterile, heruvimii cei
cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi; de Care se cutremura
cerul, pamantul, marea si toate cate sunt intr-insa. Iesi si te
departeaza de la cel insemnat, noul ales ostas al lui Hristos, Dumnezeul
nostru. Ca te jur cu numele Aceluia Care umbla pe aripile vanturilor si
face pe ingerii Sai duhuri si pe slugile Sale para de foc. tesisi te
departeaza de la zidirea aceasta, cu toata puterea ta si cu toti
slujitorii tai. Ca s-a preaslavit numele Tatalui si al Fiului si al
Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Exorcismul este, intr-adevar, un poem in acceptiunea
cea mai adanca a termenului care, in greaca, inseamna creatie. El
exprima in mod perfect o realitate si o implineste; el face posibil ceea
ce anunta; el reda cuvintelor energia divina din care purced. Si
exorcismul realizeaza toate acestea pentru ca este rostit in numele lui Hristos; el este cu. adevarat plin de puterea Lui, Care a asumat viata umana,
a facut al Sau cuvantul omenesc, a distrus deja in inima ei puterea
satanica. Dupa ce a exorcizat astfel puterea raului, exorcismul face
aceasta implorare:
Doamne Savaot, Dumnezeul lui Israel, Cei ce
tamaduiesti toata boala si toata neputinta, cauta spre robul Tau acesta
(N), cearca-l, cerceteaza-l si departeaza de la dansul toata lucrarea
diavolului. Cearta duhurile cele necurate si le departeaza, si curateste
lucrul mainilor Tale. Si lucrand, cu grabnica Ta lucrare, zdrobeste
degrab pe satana sub picioarele lui si-i da biruinta asupra lui si
asupra duhurilor lui celor necurate. Ca, dobandind mila Ta, sa se
invredniceasca de Tainele Tale cele nemuritoare si ceresti si Tie slava
sa inalte. Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in
vecii vecilor.
Eliberarea din puterea satanica este inceputul
restaurarii omului. Dar implinirea ei este imparatia cereasca unde omul a
fost primit de Hristos, in asa fel ca inaltarea la cer, "comuniunea cu
Dumnezeu si indumne-zeirea" au devenit cu adevarat vocatia si destinul
ultim al omului.
Atunci cand exorcizeaza pe catehumen, preotul,
conform indicatiilor de la capitolul respectiv "sufla de trei ori peste
gura, fruntea si pieptul" celui ce se boteaza. Respiratia este functia
biologica esentiala care ne pastreaza in viata, functie care, pe de alta
parte, ne face total dependenti de lume. Ori lumea este teribil marcata
de rau si de moarte.
In conceptia crestina initiala, nu exista loc pentru
dihotomia moderna a spiritului si a materialului, omul era alcatuit in
totalitatea sa, in unitatea si interdependenta sa organica dintre
spiritual si fizic. Lumea intreaga este suferinda, incat actul
eliberarii nu este numai spiritual, ci in mod egal fizic: inseamna
purificarea chiar si a aerului pe care-l respiram si care, in actul
exorcismului, redevine pur si dar al lui Dumnezeu, este viata
restabilita in dependenta ei de Dumnezeu, ca dar pe care Dumnezeu l-a facut omului la inceput. Si preotul continua:
Departeaza de la dansul pe tot vicleanul si necuratul
duh, care se ascunde si se incuibeaza in inima lui: duhul inselaciunii,
duhul viclesugului, duhul slujirii idolesti si a toata lacomia, duhul
minciunii si a toata necuratia, care lucreaza dupa invatatura
diavolului. Si-l fa pe el oaie cuvantatoare turmei celei sfinte a
Hristosului Tau, madular cinstit al Bisericii Tale, fiu si mostenitor al
imparatiei Tale. Ca dupa poruncile Tale vietuind si pazind pecetea
nestricata si ferind vesmantul neintinat, sa do-bandeasca fericirea sfintilor in imparatia
Ta. Cu harul si cu indurarile si cu iubirea de oameni a Unuia-Nascut
Fiului Tau, cu Care impreuna esti bine cuvantat, cu Preasfantul si bunul
si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Exorcismele s-au terminat. Prima eliberare s-a
realizat. Omul a redevenit o fiinta libera, capabila de o adevarata
libertate- nu ceea ce noi numim libertate si care,in fapt, face pe om
rob al poftelor si pornirilor sale, ci libertatea de a putea sa
primeasca iarasi adevarata viata
care vine de la Dumnezeu si duce la Dumnezeu, libertatea de a face
adevarata alegere libera si cu adevarat eliberatoare: alegerea lui
Dumnezeu. Tocmai aceasta constituie faza urmatoare a slujbei botezului.
Lepadarea de Satan
Acest ritual ca si cel care urmeaza imediat dupa el
(marturisirea lui Hristos), se situa altadata putin inainte de botezul
propriu-zis, in Vinerea sau Sambata cea mare. Astfel, aceste doua
randuieli constituiau insusi sfarsitul, incununarea intregii perioade a
pregatirii catehetice. In slujba de azi aceste doua momente sunt plasate
imediat dupa exorcisme.
"Preotul intoarce pe cel ce se boteaza cu fata catre
apus, fara haine, fara incaltari si cu bratele ridicate"..., "intors cu
fata spre Apus...". Apusul, adica locul unde se culca soarele,
constituie aici simbolul intunericului, "tinutul" lui Satan. Catehumenul
infrunta acum pe Satan fiindca exorcismele i-au permis de a renunta la
el, de a-l desfide, de a-l respinge. Insusi faptul de a se intoarce cu
fata spre Apus constituie un act de libertate, primul act liber al
omului eliberat de sub stapanirea diavolului.
"...fara haine, fara incaltari si cu bratele
ridicate..." Catehumenul vede cum dispare tot ceea ce acoperea in ochii
lui starea de rob; tot ceea ce-l facea sa creada ca el era un om liber,
inconstient chiar de sclavia lui, de starea lui lamentabila, de
inchisoarea lui. De aici inainte el stie ca era captiv- "iar captivii
sunt goi si desculti".
El a aruncat tot ceea ce masca starea lui de
prizonier, apartinand lui Satan. El "stie din ce rau a fost eliberat si
spre ce bine se grabeste"". Bratele ridicate indica predarea lui
Hristos, ca doreste sa devina rob al lui Hris-tos, ca doreste aceasta
robie, dupa Sf. loan Chrisostom, "schimba robia-n libertate... omul este
rapit din tara straina si adus in patria sa. Ierusalimul ceresc...". Si
preotul zice: "te lepezi de Satana, de toate lucrurile lui...?"
In epoca in care a fost stabilit ritualul acesta, semnificatia lui era evidenta, atat pentru catehumen, cat si pentru intreaga comunitate crestina.
Ei traiau intr-o lume pgana, a carei existenta era impregnata de pompa
diaboli, adica de inchinarea la idoli, de participarea la cultul
imparatului, de adorarea puterii etc. Nu numai ca cel ce se boteza stia
foarte bine la ce anume renunta, dar era deplin constient de calea cea
stramta, de viata grea, cu adevarat neconforma si radical diferita de
cea din jurul lui-viata spre care-l ducea renuntarea la Satan.
Cand lumea toata a devenitcrestina, identificandu-se cu credinta crestina si a adoptat cultul crestin,
semnificatia acestei lepadari (de Satana) a inceput sa se piarda fiind
pe punctul de a fi considerata un ritual arhaic si anacronic,
curiozitate care nu trebuie sa fie luata in serios. Crestinii s-au
obisnuit definitiv cu ideea ca crestinismul este parte integranta a
lumii si ca Biserica nu este decat o expresie religioasa a valorilor
terestre. Notiunea de tensiune sau de conflict intre credinta crestina si lumea
exterioara s-a estompat in constiinta crestina moderna. Astazi inca, in
ciuda prabusirii evidente a atator lumi, imperii, popoare si state,
asa-zis crestine.
Nenumarati crestini sunt inca incredintati ca nu exista nimic fundamental negativ in lumea noastra
si ca este perfect posibil sa accepte modul ei de viata, valorile si
prioritatile ei, implinind concomitent si datoriile religioase ale
crestinului. Mai mult, Biserica si crestinismul,
ele insele sunt considerate mai degraba ca mijloace prin care trebuie s
ajute la realizarea unei vieti prospere si fericite in aceasta lume, ca
un fel de terapeutica spirituala care permite sa fie rezolvate toate
tensiunile si conflictele si care aduce acel echilibru interior care
garanteaza succesul, stabilitatea si fericirea.
Chiar ideea ca crestinul trebuie sa renunte la
anumite lucruri, si acestea nu sunt doar acte imorale si vinovate, ci o
intreaga viziune asupra vietii, un ansamblu de prioritati, o atitudine
fundamentala in raport cu lumea, si ca viata crestina este totdeauna
ocale stramta si o lupta - toate acestea au fost practic abandonate si
nu mai figureaza in centrul mentalitatii crestine de azi.
Cumplitul adevar este ca o majoritate coplesitoare
crestina pur si simplu nu mai sesizeaza prezenta si actiunea lui Satan
in lume si nu mai simt deci nevoia de a renunta la lucrurile si la
slujirea lui. Ei nu mai discern evidenta idolatrie care impregneaza
ideile si valorile in care oamenii traiesc azi si care determina,
orienteaza si aservesc viata lor mult mai mult decat idolatria tangibila
a pa-ganismului de altadata.
Ei raman orbi la faptul ca actiunea lui Satan consta
esentialmente in a falsifica si a contraface, a deturna de la
semnificatia lor reala insasi valorile pozitive, a face ca albul sa para
negru si invers, a practica jocul subtil si pervers al minciunii si
confuziei. Ei nu vad ca notiuni apriori pozitive si chiar cresti ne ca
cele de libertate, eliberare, dragoste, fericire, propasire, deplina
realizare a posibilitatilor fiecaruia, notiuni care sunt cu adevarat la
baza constiintei omului si a societatii
moderne, motivatia si ideologia acestei societati, toate acestea pot fi
deturnate de la sensul lor real si sa devina vehicule ale demoniacului.
Ori, insasi esenta a tot ceea ce este demoniac o constituie totdeauna
mandria: "pompa diaboli".
Adevarul, in ceea ce-l priveste pe omul modern, fie
ca este un conformist respectuos fata de lege, ori un virulent
contestatar, este ca cel mai adesea el este amenintat fie de mindrie,
fie de reversul man-driei - deznadejdea. Astfel, a te lepada de Satana
nu inseamna doar a respinge o fiinta mitologica in a carei existenta
nici nu se mai crede. inseamna a respinge toata aceasta conceptie despre lume,
plina de suficienta si de deznadejde. Desigur, Satan nu va uita aceasta
respingere, aceasta sfidare, aceasta lepadare. "Sufla-l si scuipa-l pe
el!" Razboiul este declarat. Incepe o lupta a carei miza reala este
viata vesnica. Crestinismul acesta este! Si acesta este sensul ultim al
optiunii noastre.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Agenda Nunții Nunta perfecta nu este doar frumoasa, este unica si foarte personala, toate acele mici elemente alese cu grija o fac deosebi...
-
Slujba Botezul ui in ritul liturgic ortodox si in cel catolic I. Slujba botezului in ritul liturgic bizantin , - Biserica Ortodoxa se...
-
Institutul Pantone a ales culoarea anului 2023. Se numește Viva Magenta sau „roșul purpuriu care aduce un echilibru între cald și rece”. &...