3.11.2022
Culoarea anului 2022
A fost aleasă culoarea anului 2022. Nuanța stimulează „inventivitatea şi
creativitatea” A fost aleasă culoarea anului 2022. Pantone Color Institute a
anunţat joi că "Lila, 17-3938 Very Peri" a fost aleasă culoarea anului 2022,
fiind o nuanţă de violet apropiată de albastru, a cărei prezenţă stimulează
"inventivitatea şi creativitatea".
"Demonstrând încrederea lipsită de griji şi o curiozitate îndrăzneaţă care
încurajează spiritul creativ, intriganta culoare Lila 17-3938 Very Peri ne ajută
să îmbrăţişăm acest peisaj al posibilităţilor şi să ne deschidem în faţa unei
noi viziuni şi să ne rescriem vieţile", au declarat reprezentanţii institutului
într-un mesaj publicat pe site-ul oficial al acestuia. De peste douăzeci de ani,
"Culoarea Pantone a Anului" ("Pantone Color of the Year") influenţează
tendinţele şi deciziile de cumpărare în numeroase industrii, de la modă şi
mobilier, până la design grafic. Prin prognozele sale care privesc tendinţele
sezoniere, psihologia culorii şi consultanţa culorilor, Pantone Color Institute
colaborează cu mărci globale pentru a valorifica în mod eficient puterea,
psihologia şi emoţia culorii în strategiile lor de proiectare. Ca în fiecare an,
în luna decembrie, institutul alege culoarea care va fi dominantă în anul
următor. Pentru anul 2021 au fost alese două culori, în loc de una singură:
PANTONE 17-5104 Ultimate Grey şi PANTONE 13-0647 Iluminating, două culori
independente în care elemente diferite se reunesc şi se susţin reciproc, scrie
Agerpres. Potrivit vicepreşedintei institutului, Laurie Pressman, alegerea
culorii pentru anul viitor "reflectă ceea ce se întâmplă în cultura noastră
mondială şi exprimă răspunsul la ceea ce aşteaptă omenirea de la această
culoare". Laurie Pressman notează că alegerea nuanţei de violet Lila Very Peri
în calitate de "Pantone Color of the Year" reprezintă o ilustrare a procesului
de inovaţie şi de transformare la nivel mondial. Potrivit ei, culorile sunt un
mod de comunicare fundamental şi un mod de a "exprima, capta, conecta şi
influenţa ideile şi emoţiile". "Această nouă tonalitate de albastru ce
fuzionează cu roşul violaceu deschide în faţa noastră un evantai de
posibilităţi", a adăugat Laurie Pressman. Editor : A.P.
Agenda Nunții Nunta perfecta nu este doar frumoasa, este unica si foarte personala, toate acele mici elemente alese cu grija o fac deosebi...
-
Slujba Botezul ui in ritul liturgic ortodox si in cel catolic I. Slujba botezului in ritul liturgic bizantin , - Biserica Ortodoxa se...
-
Institutul Pantone a ales culoarea anului 2023. Se numește Viva Magenta sau „roșul purpuriu care aduce un echilibru între cald și rece”. &...