7.24.2019

OPERSPECTIVA INTERESANTA...REÎNCARNAREA





Reincarnarea,"un adevar tinut sub cheie"


Cine suntem? De unde venim? Sunt intrebari clasice dar profunde ce se afla in mintea si pe buzele miliardelor de oameni ai acestei planete.
Unii sunt de parere ca insasi existenta noastra se datoreaza hazardului si evolutiei.
Altii,cred ca Dumnezeu ne-a creat,insa datorita pacatului Adamic,astazi experimentam suferinta ca si consecinta a pacatului pe care primii nostri parinti umani,Adam si Eva,l-au comis.
Insa,un numar impresionant de oameni,cred cu convingere ca existenta noastra este rezultatul deciziei noastre:"cand am venit pe acest Pamant,am ales",cu alte cuvinte,am ales sa ne reincarnam intr-un corp carnal,pentru a experimenta,a invata,a evolua traind intr-un mod mai intelept si luand decizii mai intelepte decat in viata anterioara pe care am trait-o.
Bine,vor spune unii,"dar eu nu-mi amintesc sa fi luat aceasta decizie",si este foarte adevarat,putini sunt cei care pot sa-si aminteasca anumite crampeie din viata lor anterioara,insa foarte multi isi pot aminti in mod clar,prin regresie (hipnoza) de locul natal,ce profesie au avut,cat de minunata sau mai putin minunata a fost viata lor,si chiar momentul mortii acestora. (Pentru sceptici voi veni cu argumente la momentul oportun,aducand in discutie si marturiile unor astfel de persoane ce au trait experienta unei vieti anterioare).

Nu v-ati intrebat niciodata:"De ce unii se nasc bogati,in timp ce altii se nasc saraci?De ce unii sunt inteligenti,in timp ce altii abia pot deosebi stanga de dreapta?De ce unii sunt frumosi,iar altii nu indraznesc sa se priveasca in oglinda? Nu-i asa ca situatia descrisa pare extrem de nedreapta,si te face sa te gandesti:"De ce uneori,Dumnezeu este atat de nedrept?"
Ei bine,nimic nu este intamplator,totul este supus "Legii Karmei-legea cauzei si a efectului";ceea ce am facut intr-o viata anterioara,se rasfrange in viata prezenta,iar ceea ce facem in viata prezenta,va influenta viata urmatoare.

Opozantii reincarnarii,"au pus sub cheie acest adevar,cenzurandu-l".

In anul 553 la cel de-al cincilea conciliu ecumenic de la Niceea,doctrina reincarnarii a fost respinsa fiind considerata "o eroare dogmatica". Imparatul Justinian care a condus Conciliul a impus clerului propriul sau crez, l-a pus sub arest pe Papa Virgilius si a obligat episcopii sa accepte noua dogma. Justinian a considerat ca teza reincarnarii acorda omenirii o prea lunga perioada de timp pentru atingerea unei trepte mai inalte de dezvoltare a constiintei. Noua teza a lui Justinian, propagata masiv in randul enoriasilor, a dus însa la erori si mai mari de comportament ale omenirii, majoritatea oamenilor încercand sa traiasca din plin unica viata. Biserica a exclus treptat aproape toate textele, documentele si cele 31 evanghelii apocrife, neconforme noii linii dogmatice trasate. Cu toata cenzura impusa textelor originare, s-au mai pastrat pe alocuri unele referiri la reincarnare.

Revenind la Imparatul Justinian,este foarte interesant de remarcat motivatia care a stat in spatele motivului ascuns,acela de a cenzura si epura in mod masiv,31 de carti considerate de el (apocrife),iar motivul principal,este sotia lui,imparateasa Teodora.
Teodora s-a născut în jurul anului 500 la Constantinopol, în familia unui paznic de animale, la circul din capitala imperială. Teodora şi cele două surori ale ei rămân orfane de tată şi sunt nevoite să cerşească în arena circului, pentru a nu muri de foame.
Teodora debutează ca dansatoare de circ şi ulterior devine actriţă, în paralel practicând şi meseria de prostituată. După câţiva ani, a renunţat la viaţa artistică şi are o relaţie de scurtă durată cu un guvernator dintr-o provincie din Africa de Nord. Se reîntoarce la Constantinopol, şi se mută într-o casă din apropierea palatului imperial, unde îşi câştiga existenţa torcând lână.
Narses, unul dintre eunucii de la palat, are un vis profetic. În vis îi apare o maimuţică ce îi spune că va deveni servitorul şi omul de încredere al unei femei celebre, Teodora. Mare îi este mirarea când întâlneşte a doua zi o femeie cu acelaşi nume, actriţă şi în acelaşi timp o femeie de moravuri uşoare. Condiţia ei umilă nu părea să-i prevestească un viitor atât de strălucit. Dar, după cum vom vedea, frumoasa curtezană va deveni curând împărăteasă, destinul acţionând implacabil în cazul acestei femei de excepţie.
O dată cu întâlnirea cu Iustinian, nepotul împăratului Iustin şi moştenitorul tronului, starea ei socială se va schimba radical. Devine amanta adorată şi cu perspective mari de a ajunge pe tron, deşi exista o lege care interzicea mariajul dintre un demnitar şi o curtezană.
Se pare că amorezul obţine abrogarea legii respective şi se căsătoreşte cu aleasa inimii, abia după moartea Euphimiei, soţia împăratului Iustin. Justinian a remarcat isteţimea soţiei sale, care avea să devină în curând principalul său consilier în probleme de stat.
Astfel ca,in anul 553,datorita faptului ca imparatul Iustinian, sotul Teodorei, convoaca al doilea conciliu al Constantinopolului – pentru a condamna o serie de idei provenite de la Origene,Papa si episcopii, morti de frica, semneaza si voteaza tot ce li se cere: teribilul cuplu imperial asasinase deja cel putin doi papi si cativa episcopi... Fara a mai pune la socoteala ecleziastii marunti! Dar aceste decrete, promulgate sub presiune, sunt nule din punct de vedere canonic. in plus, trebuie sa remarcam ca acest consiliu – nu mai mult decat oricare altul – n-a condamnat reincarnarea in sine. Au fost condamnate in anul 553 numai “referirile” la reincarnare. De ce? Care era motivul ce alimenta dorinta acerba a celor doi soti in ceea ce priveste cenzurarea scrierilor biblice ce faceau referire la reincarnare?
Imparateasa Teodora a vrut sa fie divinizata dupa moarte, ca vechii imparati romani. Un lucru o nelinistea: invataturile lui Origene, marele specialist crestin al reincarnarii. Dupa el, cei care si-au asasinat aproapele vor trebui sa se reincarneze pentru a-si plati crimele. Or Teodora are mainile patate de sange...

Acest succes politic imperial a avut drept consecinta o revizuire “la sange” a Evangheliilor din care a fost stearsa orice mentiune a reincarnarii. Si iata de ce a disparut ea din catehismele noastre dupa secolul al VI-lea! De exemplu, problema Raului: De ce Jules s-a nascut infirm, in timp ce Jim beneficiaza de o sanatate de fier? De ce Dumnezeu, in bunatatea Sa, permite o astfel de inegalitate? De ce unii se nasc bogati si altii saraci? Clerurile diferitelor biserici raspund: “Acestea sunt tainele Vointei Divine; trebuie sa ne inclinam fara sa intelegem”.


Hai "nu zau!!!?"
Reincarnarea nu este o nebunie,si nici nu inseamna ignoranta.De ce spun asta?

Daca crezi in Dumnezeu, cred ca trebuie sa crezi si in reincarnare. Iata de ce:
Sa presupunem ca doua suflete, Dorel si Georgel, sunt create de Dumnezeu in acelasi timp. Amandoi vin pe pamant, dar in familii diferite. Dorel intra intr-o familie cu parinti spirituali, care il dau de mic la o scoala religioasa. Ajunge mare si se face calugar. Pe urma merge ca misionar crestin in multe parti ale globului, raspandind crestinismul si facand multe acte filantropice. Moare si este inmormantat cu multa pompa ca un om deosebit
Insa Georgel ajunge intr-o familie de hoti, maica-sa este o prostituata care a fugit in Grecia, iar el este crescut de taica-sau, un hot notoriu care sta de mai multe ori la inchisoare. Astfel Georgel are o viata mizerabila, ajunge pe strazi, invata sa fure. La varsta adulta el comite multe furturi, talharii. Ba, luat de val, comite chiar si vreo doua crime. Face puscarie si moare singur, fara prieteni.


Bun. Sa presupunem ca cei doi mor impreuna si urmeaza sa ajunga in fata lui Dumnezeu.. Ce va decide EL? Normal, Dorel merge in rai, iar Georgel merge in iad. Si atunci nu poate Georgel sa protesteze, sa spuna ca nu e vina lui ca s-a nascut in familia aia? Ca de ce nu i s-a dat si lui o familie de oameni spirituali?

In concluzie,daca negi reincarnarea, inseamna sa crezi intr-un Dumnezeu extrem de nedrept. Si nu-mi serviti argumentele obisnuite, precum ca acel copil "sufera din cauza pacatelor parintilor,fie ei pamantesti sau adamici". Asta e ca si cum ar veni politia sa ridice un infractor si, pt ca nu-l gaseste acasa, il ridica pe vecinul lui.

Si se mai poate ca Georgel sa sufere de vreo boala ereditara, si se chinuie toata viata. Pai atunci nu ar fi intemeiate protestele lui cum ca de ce i s-a dat o asemenea viata???
Si nici argumentul cum ca Dumnezeu il incearca, ca sa-i vada credinta nu e valabil. Exista pe lumea asta tentatii atat de puternice la care nici macar un sfant nu ar face fata, ca sa nu mai vorbim de bietul Georgel, care este "incercat" de mic copil, fara ca el macar sa aiba vreo notiune despre bine sau rau..."

Dovezi stiintifice:
Efectul Kirlian

Corpului fizic nu este nevoie să-i demonstrăm existenţa, pentru că-l vedem. Credinţa în existenţa corpului energetic este mai şubredă, din cauză că el nu este vizibil în mod normal. Însă există dovezi palpabile în ceea ce priveşte existenţa lui. Cel mai simplu "aparat" care l-a pus în evidenţă sunt ochelarii de tip Killnek, după numele medicului englez care i-a construit. Astfel, în anul 1912, acesta a avut ideea de a colora lentilele unor ochelari normali cu dicianină - un extract din gudron. Privind prin ei, el a observat că se evidenţiază aura corpului energetic uman. Înaintea lui, această aură a mai fost vizualizată de savantul german de origine poloneză, dr Jacob Jodko Narkewicz, cu ajutorul unei bobine Ruhmkorff, prin care trecea un curent electric de înaltă tensiune şi mică intensitate. Cu ajutorul unui sistem fotografic, el a obţinut chiar fotografia aurei palmei unei persoane. Invenţia a făcut vâlvă la sfârşitul secolului al XIX-lea. Mai târziu, în 1939, soţii Simeon şi Valentina Kirlian, fotografi ruşi, au fotografiat întâmplător nişte obiecte în mediu de înaltă tensiune şi intensitate joasă. Au rămas uimiţi când au descoperit că fiecare dintre acestea era înconjurat de o aură. Ulterior, au observat că obiectele neînsufleţite au o aură constantă, iar corpurile vii, una variabilă. Acest fenomen a fost numit efectul Kirlian şi a fost ţinut secret de lumea ştiinţei până în anul 1970, când a început să fie folosit în cercetare.
S-a constatat că sentimentele, emoţiile, afecţiunile influenţează mai întâi corpul bioenergetic, eteric şi apoi sunt constatate în cel fizic. Mai mult, câmpurile a două persoane care se duşmănesc nu se întrepătrund, existând între ele o linie de demarcaţie asemănătoare unei graniţe, în timp ce câmpurile a două persoane care se iubesc sau se simpatizează se întrepătrund.

Corpul energetic se alimentează din Marele Câmp Energetic Universal prin centrii săi energetici, cunoscuţi şi sub numele de chakre. Mai departe, către corpul fizic, energia se transmite prin meridianele energetice până la nivelul celular al acestuia. Este o structură asemănătoare unui copac, cu o tulpină din care pleacă ramificaţiile până la frunze. Deci, legătura dintre corpul energetic şi cel fizic se face prin intermediul acestor canale energetice.

Amprenta energetică
Dacă o parte din corpul fizic este îndepărtată, amprenta energetică a acestei părţi rămâne prezentă în corpul energetic. Sunt cazuri, de exemplu, când unei persoane i se amputează un membru. Acea persoană se plânge ulterior că simte durere în acel membru, care nu mai există fizic. Senzaţia de durere vine, de fapt, din anvelopa energetică existentă şi după amputare. Cercetătorii au făcut un experiment cu ajutorul unei prisme. Au aşezat prisma într-o zonă unde existase o mână sau un picior amputate şi au observat că lumina trecută prin acea prismă nu se mai descompune în spectrul celor şapte culori, cum ar fi fost normal, ca şi când ceva s-ar fi interpus pe traseul razelor. Prin efectul Kirlian, s-a pus în evidenţă faptul că există în continuare câmpul energetic al unei porţiuni de materie extrasă dintr-un corp viu. Experienţa, cunoscută sub numele de "fantoma frunzei", a fost făcută pe o frunză căreia i s-a tăiat o porţiune, după care a fost electrofotografiată, pentru a-i evidenţia câmpul energetic. S-a obţinut o imagine a energiei frunzei şi pe partea care lipsea, ca şi când aceasta ar fi fost întreagă.

Astăzi, există mai multe metode ştiinţifice prin care să se pună în evidenţă corpul energetic. Există şi persoane extrasensibile care vizualizează acest corp eteric, dar am pus accentul mai mult pe aspectul ştiinţific, pentru o mai mare credibilitate în existenţa acestui corp invizibil.

Freamătul cercetării spiritului s-a simţit în omenire dintotdeauna. Iată câteva trepte urcate către evidenţierea acestui fluid astral.

Medicul francez Banaduc şi-a fotografiat fiul decedat la o oră după constatarea tristului eveniment. În fotografii a descoperit nişte vârtejuri deasupra capului defunctului, asemănătoare aurei din jurul capetelor sfinţilor. Nu după mult timp, la pierderea soţiei, a obţinut fotografii în care se observau aceleaşi tipuri de cercuri, doar că de această dată se distingeau mai clar trei cercuri. Aceste experimente au stârnit mari discuţii în lumea ştiinţei.

Experiment
În 1907, un alt doctor, Duncan Mac Dougall, de la Massachusett General Hospital, a făcut un alt experiment interesant. A luat un bolnav de tuberculoză şi l-a cântărit înainte de a muri şi imediat după aceea. A scăzut apoi greutatea aerului expirat din plămâni şi a lichidului eliminat prin transpiraţie. A rezultat o diferenţă de 21 de grame, căreia nu i s-a găsit nici un corespondent medico-legal. S-a vehiculat atunci ideea că aceasta ar fi greutatea spiritului care părăseşte corpul fizic.

În urma cercetărilor făcute pe subiecţi cu calităţi paranormale, în momentul eliberării temporare a fluidului astral din corpul fizic, s-a observat o scădere a greutăţii corpului, iar la aparate s-a constatat o schimbare a proporţiei dintre undele alfa, beta şi delta prezente în creier. După experimente, subiecţii prezentau modificări temorare ale psihicului.

Nu pot fi omise nici mărturiile celor care şi-au revenit din moarte clinică sau din stări provocate de substanţe halucinogene. Aceştia se detaşau de corpul fizic, văzându-se de deasupra lui, eliberaţi de materie. Ei reuşeau să se deplaseze instantaneu la mari distanţe, spunând că s-au întâlnit cu persoane apropiate care au decedat şi cu altele necunoscute. În stare de hipnoză se obţin aceeaşi detaşare de corpul fizic şi aceeaşi deplasare instantanee în spaţiu, reuşindu-se chiar să se comunice în orice limbă, pentru că dialogurile sunt posibile prin citirea gândurilor.

Când se sfârşeşte viaţa materială a omului, cu cât spiritul este mai evoluat în acel moment, cu atât se înalţă într-un plan mai înalt al spiritelor, cât mai apropiat de divinitate. Astfel, spiritele superioare evoluate cunosc extazul, iar spiritele inferioare nu se pot desprinde de material şi sunt chinuite, suferind foamea, setea, frigul, căldura, remuşcările că au înfăptuit fărădelegi, mai ales când este vorba despre crime. Ele pot coborî chiar în planul terestru, fiind foarte aproape de el.

Reîncarnarea este o lege fundamentală, care se regăseşte la oricare corp din Univers, fie minerale, vegetale, animale sau omeneşti, spiritele având cel mai înalt grad de evoluţie la oameni. Ea se poate produce după lungi perioade sau în unele cazuri imediat. Iată un asemenea exemplu publicat într-o revistă din Anglia, care apoi a devenit subiectul unui film documentar. Este vorba despre o fetiţă indiană, care la vârsta de 5 ani s-a plâns părinţilor că îi este dor de copiii pe care i-a avut anterior. Ea spunea că fusese soţia unui om simplu din localitatea N., aflată la 100 km. Medicul, care a consultat-o, a stabilit că fetiţa nu suferea de nici o afecţiune psihică. Atunci, s-a constituit o comisie de medici cu diferite specializări, care a interogat-o pe copilă, după care a verificat spusele ei. Au urmat-o apoi pe micuţă către localitatea în care spunea că a trăit anterior, aceasta îndreptându-se exact către acea locuinţă în care trăise. Acolo, s-a adresat pe nume fostului soţ, acum văduv, precum şi copiilor rămaşi orfani de mamă. S-a îndreptat după aceea către o ladă aflată în casă şi a scos de pe fundul acesteia scrisorile primite în tinereţe de la soţ şi pe care l-a întrebat unde sunt banii pe care îi ascunsese ea pentru zile negre, căci nu-i mai găseşte. Bărbatul a declarat că a gasit nişte bani acolo, după moartea soţiei, dar i-a folosit pentru a scăpa de datorii. Într-un târziu, s-a deplasat la cimitir şi a arătat mormântul unde a fost înhumată în viaţa trecută. Toată lumea era înmărmurită. Toate relatările fetiţei erau confirmate perfect. Într-adevăr, bărbatul rămăsese văduv în urmă cu cinci ani, soţia decedându-i de tânără în urma unei boli grave. Din grija pentru copii, pe care de mici i-a părăsit, s-a reîncarnat imediat, rămânându-i în memorie evenimentele din viaţa anterioară.

Conştiinţa şi inteligenţa
Cercetând corpul uman, lumea ştiinţei a ajuns la concluzia că, o dată cu timpul, se dezvoltă şi conştiinţa, crezându-se că creierul este organul care produce conştiinţa. De fapt, creierul nu este creatorul conştiinţei, ci numai instrumentul ei. Inteligenţa este ceva deosebit, independentă de creier. La naştere, inteligenţa este moştenită prin reîncarnare, dar în perioada copilăriei aceasta nu se poate manifesta complet, căci structura fizică a creierului nu este suficient de dezvoltată. La maturitate, omul îşi poate pune în evidenţă inteligenţa, pentru că instrumentul care o transmite - creierul - şi-a desăvârşit structura. La bătrâneţe, acesta pierzând din calitate, expresia inteligenţei este mai tulbure. Prin deces, structura creierului se distruge, iar conştiinţa nu se mai poate manifesta fizic, fapt ce duce la ideea că ea se pierde, ceea ce este fals.

Relatari ale unor persoane ce isi amintesc detalii privind viata lor anterioara:

Cand a implinit 2 ani un baietel din Lousiana, SUA, pe nume James Leininger, a inceput sa aiba cosmaruri in fiecare noapte: visa ca pilota un avion si ca se prabusea in oceanul Pacific. Aceste cosmaruri pe langa pasiunea sa pentru avioane le-a dat de gandit parintilor, care au inceput sa investigheze problema copilului lor.
Copilul avea o pasiune neobisnuita pentru avioane. Reusea sa construiasca avioane din piese fara sa fi fost invatat de nimeni si dadea dovada de cunostinte vaste in domeniul aeronauticii, ceea ce pentru un copil de 2 ani era ceva cu totul neobisnuit. Pe langa aceasta copilul le spunea tot timpul parintilor ca el de fapt a murit intr-un accident aeronautic fiind atacat de catre japonezi.
Parintii au apelat atunci la un medium pe nume Carol Bowman care l-a supus pe copil la o serie de regresii hipnotice pentru a afla mai multe despre aceste cosmaruri. S-a aflat astfel ca acest copil cunostea absolut totul despre un anume soldat, pilot de avioane, care murise in al doilea razboi mondial, dupa ce a fost atacat de catre japonezi. Printr-o stranie coincidenta pe acel pilot il chema tot James, si anume James Huston Junior.
Datorita acestui dar deosebit familia a si scris o carte si a facut un film documentar pe baza acesti povesti.

Interesanta si uimitoare este o poveste veche din anul 1930, destul de socanta,despre o fetita din India-o fetita extrem de speciala, in varsta de patru ani si care se numea Shanti Deva.
Aceasta le-a spus parintilor sai ca intr-o viata anterioara a fost casatorita, a avut trei copii si a trait in satul Muttra. Ea le-a mai spus parintilor ca ultimul sau copil s-a numit Ludgi si ca a murit la nasterea sa.
Parintii sai au fost sensibilizati de povestea fiicei lor asa ca au pornit sa investigheze daca aceasta spune adevarul. Acestia au descoperit ca satul Muttra exista si ca in acel sat a existat o femeie cu numele de Shanti Deva care a avut aceeasi poveste ca personajul descris de fetita.
Interesant este faptul ca odata ajunsa in acel sat, copila a inceput sa vorbeasca dialectul local, ba chiar si-a recunoscut fostul sot si copiii. Dupa aceasta, copila a fost in stare sa povesteasca 24 de intamplari amanuntite despre viata sa anterioara, sotul sau (din viata anterioara) confirmandu-i spusele.
Aceasta povestioara am mai citit-o acum ceva timp in urma dar avand in vedere ca uitasem sursa acestei povesti, cat si detaliile complete ale povestii, nu am publicat-o. Povestea este una extrem de credibila datorita mediatizarii pe care avut-o in acea perioada si care a propulsat-o in ziarele occidentale interbelice si postbelice.
Am incercat sa postez un documentar cu referire la povestea acestei fetite,insa nu reusesc,deoarece mi se spune ca acest film nu exista.Asa ca voi posta linkul ce va poate directiona la filmul despre care vorbeam. https://youtu.be/QwWtmDlOb6Y
Pentru cei care nu cred în reîncarnare, această dramatizare le va trezi, poate, unele reflecţii profunde. Filmul relatează, într-un mod romanţat, cazul real al unei fete, Shanti Devi, născută în India în 1926. De la vârsta de 4 ani, ea a început să îşi amintească, cu multe detalii, viaţa sa anterioară, când fusese soţie a unui brahmin din Nepal şi murise cu un an înainte să se nască Shanti.

În film, Manika trăieşte într-un sat de pescari săraci din India, povestindu-şi viaţa sa anterioară plină de bogăţii, dar nimeni nu o crede. Până la urmă, părintele Daniel merge cu ea într-o călătorie în îndepărtatul Nepal. Acolo Manika îşi aminteşte trecutul, iar pentru preot este un prilej de a-şi împrospăta credinţa
Aceasta relatare nu este singulara, in SUA (unde subiectul reincarnarii este privit mai bine) au fost inregistrate mai multe asemenea intamplari ca sa nu mai vorbim de India, unde in unele zone, copii sunt incurajati sa isi aminteasca parti ale vietilor lor anterioare - cu rezultate extrem de credibile.
Din pacate, dogmele bisericesti si ale acestei societati materialiste blocheaza extrem de mult acest proces (procesul de amintire al vietilor anterioare) care se desfasoara, in marea lui majoritate, in copilarie si ar putea ajuta la dezvoltarea noastra ca umanitate.

Legea karmei este legea supremă. Este legea cauzei şi a efectului. Fiecare cauză dă naştere la un efect şi fiecare efect are o cauză. Mai exact, o acţiune are un anume rezultat. Este însăşi legea fizicii. Dacă arunci o piatră în lac, în urma ei vor rămâne unduirile apei, din ce în ce mai line, până când vor dispărea, numai că într-o încarnare, efectele unei acţiuni pot să dispară abia după mai multe încarnări succesive.

Iata cazul unei femei care avea de 10 ani insomnii si o teama inexplicabila de moarte. Se trezea tresarind violent, speriata, in mijlocul noptii, si nu mai adormea decat spre dimineata cu pretul unor mari eforturi. Nicio problema fizica nu justifica aceste temeri morbide. Printr-o regresie, cautand eventuala cauza din trecut a acestei probleme, s-a descoperit ca a fost barbat in Evul Mediu si ca a dus o viata lipsita de interes, apoi a murit. Mortul a fost pregatit, pus in sicriu si apoi ingropat. Dupa cateva ore mai tarziu, s-a trezit!… Nefericitul a facut tot ce a putut ca sa se faca auzit, dar zadarnic. A murit sufocat. Dupa ce tanara femeie a facut aceasta descoperire si a adus-o la suprafata, constientizand efectele unei traume din trecut, s-a linistit si a inceput sa doarma normal, simtindu-se impacata cu ea insasi. Deci, retraind emotiile legate de aceste momente deosebite, subiectul dobandeste o constientizare care sterge definitiv efectele nedorite ale acestui trecut.

Iata un nou exemplu. O femeie tanara avea de multi ani o tuse care nu se mai oprea, rebela la orice tratament. Cea mai mica contrarietate declansa accese care se potoleau din ce in ce mai greu. Ajunsese sa tuseasca chiar si noaptea in somn, fara sa se trezeasca. Facuse tot ce era posibil medical ca sa puna capat acestei tuse, dar ea nu ceda.
Regresia efectuata ne-a condus in viata unei tinere femei din vremea celui de-al doilea razboi mondial. A fost luata de Gestapo, despartita de copiii ei, inchisa si apoi gazata. Si-a trait in intregime, in stare de hipnoza, inhalarea gazului mortal care a durat aproape o ora. Traumatismul profund care a marcat-o in acea viata a urmarit-o in viata actuala; insa retraind aceasta incarcatura emotionala, subconstientul sau s-a debarasat de el, si a revenit la sanatatea normala, tusea disparand ca prin farmec. Dupa cateva luni s-a dus sa caute locul unde fusese deportata in viata trecuta. Astfel, a recunoscut perfect un loc unde nu mai fusese niciodata in viata actuala, oferind totul pana la cele mai mici detalii.
Alt caz interesant. Unei femei, operata cu o luna inainte de fibrom, ii sangera uterul, provocandu-i dureri puternice. Medicina nu stia ce sa spuna in fata acestor simptome care nu corespundeau unor cauze medicale obisnuite. Problema tinea de fapt, de intelegerea propriei karme. Femeia a retrait, prin hipnoza, o viata tot de femeie, la sfarsitul secolului trecut, care s-a terminat in mod tragic in urma unei nasteri deosebit de dificile si dureroase. Si de data aceasta, subconstientul pastrase amprenta acestui traumatism care se manifesta si in prezent. Dupa trei zile, durerile disparusera si sangerarea se oprise. A marturisit ca a simtit o liniste sufletesca extraordinara, o fericire si o seninatate – ca o femeie care tocmai nascuse. Coincidenta? Poate. Dar, inca un subiect s-a impacat cu el insusi prin constientizarea vechilor “amintiri”.


Toate acestea nu pot fi catalogate drept “imaginatie” pentru ca efectele sunt incontestabile asupra starii morale si fizice a subiectilor. Ei sunt beneficiarii unui soi de evolutie morala si spirituala care pledeaza in favoarea validitatii ipotezei vietilor anterioare si a reincarnarii.
Incercam si o alta abordare, din punct de vedere al mortii clinice, fenomen urmarit de multi oameni de stiinta si cercetatori.
Un foarte cunoscut program de televiziune, Discovery Channel, a prezentat un reportaj in care a fost abordata moartea clinica dintr-un unghi cu totul nou.S-au urmarit si cercetat cazurile de moarte aparenta incercand sa se elucideze misterul vietii de dupa moarte.
Au fost chestionati oameni din diferite sisteme culturale, de diferite credinte, indieni budisti, catolici, evrei, atei, tineri, adulti si batrani. Se voia sa se obtina cat mai multe informatii din cele mai variate surse pentru ca marturiile muribunzilor sa nu fie contaminate de credintele proprii. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca moartea este o experienta unica, care nu are legatura cu vreun sistem de credinta.
Unele persoane declarate clinic decedate, cand s-au reintors la viata intr-un mod inexplicabil pentru medici, au putut sa-si povesteasca ce li s-a intamplat in timpul acestei calatorii la frontierele vietii si ale mortii.
Iata cazul unei femei care a trait o asemenea aventura in cursul unei come diabetice. S-a vazut plutind deasupra ambulantei care o ducea la spital. A vazut toata scena de reanimare si a ascultat toate discutiile medicilor. Putea percepe chiar si gandurile lor. Cand s-a trezit a incercat sa povesteasca personalului ce i s-a intamplat, dar nimeni nu o intelegea. Cand a priceput ca nu e crezuta, a tacut. Insa existenta ei s-a schimbat in mod profund, nu-i mai e frica de moarte si s-a intors mai credincioasa si insotita de un sentiment de globalitate, de iubire totala, de plenitudine.
Iata acum relatarea exceptionala a unui copil de 7 ani, muribund, bolnav de leucemie. O infirmiera il intreaba cum vede el paradisul.
- “ Ca si cum ai trece printr-un zid intr-o alta galaxie”, raspunde el, “ca si cum ai merge intr-un nor. Spiritul e acolo, nu si corpul”.
- “Poti sa ne spui de ce oamenii sunt asa de speriati la gandul de a muri ? “, a intrebat infirmiera.
- “Daca nu va atasati de corpul vostru, daca lasati lucrurile sa se faca, nu e cu adevarat dureros”.
- “Crezi ca aceasta viata pe Pamant este singura pe care o traim ?” a insistat infirmiera.
- “Cei care cred asta gresesc. Stiu ca intr-o zi ma voi intoarce”, a asigurat-o copilul.
Copiii ating in pragul mortii o intelepciune pe care multi adulti le-ar invidia-o. Ei cunosc, in general, o crestere a spiritualitatii in totala disproportie cu varsta si experienta lor. Aceste calatorii ii fac constienti de adevar si ii ajuta considerabil in momentul tranzitiei.

Inca un caz care confirma calatoria spiritului in afara corpului. Un barbat dintr-o tara europeana sufera un accident si se afla in moarte clinica timp de 21 de minute. La intoarcere, povesteste medicilor ca si-a vazut corpul in sala de operatie, a ascultat un timp discutiile lor, apoi, in cateva clipe s-a trezit la unchiul sau in Canada, l-a vazut pe acesta spargand lemne, iar undeva in aceeasi zona a urmarit construirea unui pod unde se montau piloni si se ajunsese la stalpul nr. 5. Cineva a avut insa, curiozitatea sa verifice telefonic cele afirmate de calatorul nostru in timp si spatiu. Toate au corespuns intocmai.
Tulburatoare sunt si fenomenele ce se petrec cu acei ”copii minune” sau “genii”, care fara a avea o pregatire necesara, pot sa se manifeste ca persoane mature, in domeniul muzicii, al stiintelor exacte, lucru care ramane pentru stiinta un mister greu de explicat. Numai prin reincarnare se poate explica aceasta capacitate a unor copii care nu sunt inca la scoala si pot rezolva probleme foarte grele de matematica, sau copii foarte mici, fara lectii de muzica, care pot executa partituri muzicale de Chopin, Beethoven si altii.
Mozart a scris o simfonie la varsta de 5 ani.
Reisin dadea concerte la varsta de 4 ani.
Leonardo da Vinci a invatat singur pictura, iar Victor Hugo a fost laureat la varsta de 13 ani si astfel de exemple sunt nenumarate.
Aceste capacitati difera de la individ la individ. Unii copii, din primii ani de viata au o predispozitie pentru muzica, altii pentru pictura, altii pentru stiinta, iar altii nu manifesta nici o atractie pentru nimic. Diferentele dintre modul de viata al oamenilor sunt enorme. In afara de acest lucru, sunt copii care se nasc morti sau care mor imediat dupa nastere la cateva zile, luni sau ani. De ce acestia sa aiba o existenta atat de scurta prin viata, fata de altii care traiesc 70-80 de ani. Raspunsul este unul singur si anume: reincarnarea ne poate explica totul. Faptul ca unii copii mor la nastere sau ca se nasc handicapati si traiesc in suferinta si mizerie, faptul ca oamenii nu sunt egali, totul este datorita karmei lor, destinului care li se programeaza inainte de nastere in lumea astrala. Ei trebuie sa treaca prin suferinta pentru a se putea purifica din punct de vedere spiritual. In afara reincarnarii este imposibil sa explicam aceasta diversitate frapanta intre anomaliile aparente de injustitie si repartitia bucuriei si suferintei. Felul in care s-a desfasurat viata terestra, isi are efect in urmatoarea reincarnare, sau se poate intinde chiar pe parcursul mai multor vieti, atunci cand sunt prea multe datorii acumulate, ce se leaga si de karmele altor spirite.
Pentru a face si mai mult lumina, vom interpreta cateva pasaje din Biblie, dovedind ca insusi Iisus cunostea si accepta reincarnarea.
In religia crestina se spune tot timpul ca omul nu traieste decat o viata, de aceea subiectul “reincarnare” tulbura mintea omului si mai mult.


Citind Evangheliile nu veti gasi nicaieri cuvantul “reincarnare”. Nici nu e de mirare faptul ca nu a fost mentionat nicaieri in mod explicit, intr-o epoca in care toti credeau in ea. Evanghelistii nu aveau cum sa banuiasca faptul ca urma o epoca in care oamenii nu vor mai crede in ea. Ei au infatisat atat de putine lucruri in scrierile lor, incat ar fi fost fara rost sa se insiste asupra unui fapt care facea parte din traditie.
Din Evanghelii o sa studiem anumite intrebari si raspunsuri puse si date de Iisus si discipolii sai.
Iisus isi intreaba discipolii, intr-o zi: “Da’ voi cine credeti ca sunt?” Iata ce raspund discipolii: “Unii spun ca tu esti Ioan Botezatorul, altii ca tu esti Ilie, ceilalti ca tu esti Ieremia sau unul dintre prooroci”. Pentru a pune intrebarea de mai sus trebuie sa crezi in reincarnare. Iar prin raspunsul dat, cum se poate afirma ca cineva este unul sau altul care este mort de mult, daca nu se subintelege ideea reincarnarii?
Alta data, cand Iisus si discipolii sai intalnesc un orb din nastere, discipolii intreaba: “Invatatorule, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb ?” Cum se pot pune aceste intrebari daca nu se crede in reincarnare. Cand ar fi putut pacatui acel orb, in pantecul mamei sale ? Deci, aceasta intrebare subintelege credinta in existenta unei vieti anterioare. In raspunsul dat de Iisus discipolilor mai este un punct important de explicat: “Nu e vorba ca el sau parintii lui ar fi pacatuit….” Daca discipolii au intrebat daca fiul este orb din nastere pentru ca parintii sai au pacatuit, este pentru ca ei invatasera din legea ebraica faptul ca fiecare infirmitate inseamna o incalcare a legilor, dar ca adesea o persoana poate plati pentru alta si deci, cand vedem pe cineva in suferinta nu putem sti daca isi ispaseste propriile greseli sau daca se sacrifica pentru altcineva.
Aceasta este o credinta raspandita la evrei. Discipolii au pus intrebarea pentru ca stiau ca un om nu se poate naste orb fara motiv sau numai pentru ca lui Dumnezeu ii place sa-l faca orb, cum isi inchipuie unii. La aceasta intrebare, Iisus le raspunse: “….nu pentru ca el sau parintii sai au pacatuit, ci pentru ca opera lui Dumnezeu sa se manifeste in el, adica pentru ca, trecand pe aici sa-l vindec si poporul sa creada in mine”. Asa cum initiatii explica textele biblice, ni s-a spus ca oamenii primesc suferinte pentru doua motive: ori pentru ca au pacatuit si sunt pedepsiti sau, fara sa fi savarsit ei insisi greseli, ei iau karma altora sa se sacrifice pentru a evolua. Dar exista si a treia categorie care a terminat evolutia, care este libera si deci nu are nici o obligatie de a cobori pe Pamant. Acestia coboara adesea acceptand sa suporte orice boala, suferinta sau infirmitate si chiar de a fi martirizati pentru a-i ajuta pe oameni. Nici el nici parintii lui nu au pacatuit, el a coborat pe Pamant cu aceasta infirmitate pentru a-i da posibilitatea lui Iisus sa-l vindece pentru ca lumea sa creada in EL. Astfel acest om a salvat o multime de suflete prin intoarcerea lor la credinta.
Iata acum inca un argument. Intr-o zi Iisus afla ca Ioan Botezatorul a fost intemnitat, iar textul spune: “Dupa ce Iisus afla ca Ioan a fost predat, s-a retras in Galileea”. Dupa catva timp, Ioan a fost decapitat din ordinul lui Irod. Discipolii l-au intrebat pe Iisus: “Pentru ce zic carturarii ca trebuie sa vina mai intai Ilie ?” Iar Iisus le-a raspuns: “Ilie intradevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a venit, dar ei nu l-au recunoscut si au facut cu el ce au voit”. Atunci au inteles ucenicii ca Iisus le-a vorbit de Ioan Botezatorul. Deci, este limpede ca Ioan Botezatorul era reincarnarea lui Ilie. De altfel, evanghelia mentioneaza si ca atunci cand un inger s-a aratat lui Zaharia, tatal lui Ioan Botezatorul, pentru a-l anunta ca sotia lui, Elisabeta, va da nastere unui fiu, el i-a spus:” Va merge inaintea lui Dumnezeu cu spiritul si puterea lui Ilie”.
Sa cautam acum in viata lui Ilie si sa vedem ce a facut el pentru a fi decapitat cand s-a reincarnat mai tarziu, in persoana lui Ioan Botezatorul. Povestea este foarte interesanta. Ilie traia in timpul regelui Ahab – rege care se casatorise cu Izabela, fiica regelui Sidonului si din cauza ei, se inchina lui Baal. Ilie s-a dus in fata regelui Ahab pentrua-i reprosa infidelitatea fata de Dumnezeul Israelului spunandu-i: “Nu va cadea in acesti ani nici roua, nici ploaie, decat numai cand voi zice eu”. Apoi el pleaca, si din ordinul lui Dumnezeu se ascunde in munti pentru a scapa de regele care il cauta. Dupa 3 ani, seceta facuse mari ravagii in toata tara, poporul suferea de foame si Dumnezeu l-a trimis pe Ilie sa se prezinte din nou in fata lui Ahab. De indata ce-l vazu, regele ii reprosa cu violenta de a fi cauza acestei secete. “Nu, zise profetul, tu esti cauza pentru ca ai parasit poruncile Domnului si mergeti dupa baali. Acum vom vedea cine este adevaratul Dumnezeu. Aduna-i pe toti proorocii lui Baal pe muntele Carmel…” Toti proorocii fura adunati si incepura sa faca invocatii catre Baal, practicand chiar magia pentru a face sa cada focul pe altar. Dar nimic nu se produse.
Acum era randul lui Ilie sa-l invoce pe Dumnezeu: “Doamne Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac si lui Israel, sa cunoasca astazi poporul acesta ca tu singur esti Dumnezeu in Israel si ca eu sunt robul tau si ca am facut toate aceste lucruri prin cuvantul tau”. Si s-a pogorat puternic focul din cer. Tot poporul fu infricosat si recunoscu ca adevaratul Dumnezeu era Dumnezeul lui Ilie. In acest moment, Ilie, mandru de biruinta sa a dat ordin ca cei 400 de profeti ai lui Baal sa fie condusi in preajma unui parau si sa fie decapitati.
Iata de ce era de asteptat ca, la randul lui, sa i se taie capul. Una din legile enuntate de Iisus suna asa: “….cei ce vor scoate sabia, prin sabie vor pieri”. Iata cum Ilie si-a primit pedeapsa cand a revenit pe Pamant in persoana lui Ioan Botezatorul. Iisus stia cine este el si ce-l astepta, nu a facut nimic pentru a-l salva pentru ca justitia divina trebuia sa-si urmaze cursul.

Multe nu au sens in religie si nici in existenta fara reincarnare.

Daca veti intreba preotii: De ce unii sunt bogati, frumosi, puternici si altii sunt bolnavi, urati, saraci? Ei va vor raspunde ca aceasta este voia Domnului. Uneori va vor vorbi despre predestinare si gratie, dar aceasta nu va va lamuri cu nimic in plus. Insa Dumnezeu nu are capricii. El nu da la unii totul si la altii nimic.
Trebuie sa intelegem, acceptand reincarnarea, ca daca suntem saraci, prosti, nefericiti este din vina noastra pentru ca nu am stiut sa utilizam tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat la origine. Vom suferi numeroase reincarnari pentru a ne indrepta si vom ajunge din nou sa primim dragostea si bogatiile lui Dumnezeu.
Biserica a aruncat toata responsabilitatea destinului nostru asupra lui Dumnezeu prin suprimarea credintei in reincarnare.
Pana in secolul IX, crestinii credeau in reincarnare ca si evreii, egiptenii, hindusii, tibetanii, s.a. Parintii Bisericii si-au spus ca aceasta credinta taraganeaza lucrurile in sensul ca oamenii nu sunt grabiti sa se amelioreze, ei voiau deci sa-i impinga sa se perfectioneze intr-o singura viata, suprimand reincarnarea.
De altfel, incetul cu incetul Biserica inventa lucruri atat de oribile pentru a-i inspaimanta pe oameni, incat in Evul Mediu nu se mai credea decat in Diavol, in infern si in suferinta vesnica. Biserica a suprimat deci credinta in reincarnare crezand ca astfel ii va putea obliga pe oameni sa se amelioreze mai repede, dar unii, nu numai ca nu s-au ameliorat, dar dimpotriva, au devenit si mai rai, si pe deasupra si ignoranti.
Pentru a crede in reincarnare, unii asteapta ca Biserica sa se pronunte oficial. Dar cand oare o va face? Sunt multi membri ai clerului care cred in reincarnare dar nu indraznesc sa o spuna. Daca nu acceptati reincarnarea, nu veti avea niciodata o intelegere a situatiei voastre, a evenimentelor existentei voastre si nu veti sti cum trebuie sa actionati in vederea unei vieti viitoare. Trebuie sa cunosti adevarul pentru a ajunge undeva.
Credinta in reincarnare este unul din fundamentele morale. Atat timp cat oamenii n-au fost pusi la curent cu aceasta lege a cauzei consecintelor care continua sa actioneze de la o existenta la alta, putem sa le tinem toate predicile din lume, aceasta nu va servi la mare lucru. Multi oameni mai cred ca vor arde in veci in iad din cauza pacatelor lor. Intalnim si oameni care, fara sa creada in reincarnare sunt buni si cinstiti din firea lor, dar nu putem fi siguri ca aceasta va dura; in anumite imprejurari, instincte ca: frica, pofta, dorinta de razbunare, etc. pot sa invinga, iar acesti oameni nu mai raman nici buni, nici cinstiti. Si asta pentru ca moralitatea lor nu este construita pe o baza solida: cunoasterea legilor divine.
Indata ce se admite legea reincarnarii, oamenii incep sa inteleaga ca fiecare eveniment din viata are ratiunea sa de a fi, fiindca totul are o cauza mai mult sau mai putin indepartata. Oamenii nu se vor mai revolta si nu vor mai incerca sa-si rezolve problemele prin ura si violenta. Cand vom sti ca tot ceea ce avem de indurat este rezultatul unor greseli trecute, vom accepta si nu vom mai acuza pe altii de nenorocirile noastre. Vom evita sa comitem acte regretabile pentru ca stim ca vom avea de suferit si ne vom stradui sa ne construim un viitor luminos.
In momentul in care cunoastem legea reincarnarii totul este clar, intelegem mult mai bine. Avem caldura si suntem fericiti la gandul ca vom reusi mai devreme sau mai tarziu sa atingem perfectiunea pe care o dorim.
Asadar, reincarnarea reprezinta actul prin care un spirit omenesc revine din lumea astrala intr-un nou corp fizic potrivit stadiului sau de dezvoltare. Fenomenul acesta are loc in tot universul, in natura intreaga, nu numai in regnul uman. In orice forma de viata exista un spirit care se afla pe drumul evolutiei, al perfectiunii. El se serveste de respectiva forma fizica pentru a castiga cunostiinte despre lumea fizica.
Corpul uman fiind instrumentul cel mai pefectionat de pe Pamant, permite spiritului manifestarile cele mai inalte, pe care nu le gasim in regnurile inferioare. Cu cat spiritul este mai evoluat, cu atat perioada de la moartea fizica si pana la reincarnare este mai lunga, intre 200 si 2000 de ani, insa exista si cazuri de reincarnari imediate. Daca un spirit vrea sa evolueze mai repede, atunci el se reincarneaza mai repede. Marele scop al reincarnarii este evolutia spiritului.
Reincarnarea poate sa se faca in corpuri de sexe diferite, intr-o viata fiind barbat, intr-o alta fiind femeie. In general, dupa 6-7 reincarnari, trecem in corpuri fizice de sex opus. Locul unde ne nastem e determinat de iubirea sau de ura ce am contractat-o intr-o viata pamanteasca anterioara. Parintii, familia, copii ne sunt alesi de spiritele superioare sau ni-i alegem singuri daca avem evolutia necesara. In timpul sederii in lumea astrala (perioada dintre reincarnari), spiritul omului face studii de ordin spiritual, dar pentru ca evolutia sa fie cat mai completa se cer studii si in lumea materiei fizice.
Putem concluziona inca o data ca reincarnarea nu este altceva decat trecerea unor fiinte constiente, nepieritoare intr-un alt corp fizic, potrivit stadiului lor evolutiv, proces prin care spiritul, fiind constient va lua mai departe cunostinta de fapte si lucruri din lumea fizica, le va analiza si va trage invataminte.
Putem clasa fiintele in trei categorii din punct de vedere al reincarnarii.
• Prima categorie cuprinde creaturile pe care lipsa de lumina, de stiinta, de constiinta, de moralitate le impinge deseori spre crime. Ei incalca legile prin urmare se incarca de datorii grele, iar cand se reincarneaza vin pe Pamant in conditii care ii obliga sa sufere pentru a plati si a repara; de aceea, viata lor nu este de loc fericita.
• A doua categorie cuprinde fiinte mai evoluate care incearca sa dezvolte anumite calitati si virtuti pentru a putea sa se amelioreze si elibereze. Dar, in eforturile unei singure reincarnari, nu vor reusi de loc sa se restabileasca, de aceea, ele vor fi nevoite sa revina pentru a termina aceasta misiune. Ele vor fi plasate atunci in conditii mai bune care le vor permite sa aiba activitati mai utile si mai elevate. Deci, cu toate acestea, vor trebui sa revina pentru a lichida inca anumite datorii din trecut pana la eliberarea lor totala.
• In a treia categorie se gasesc fiinte si mai evoluate, care au revenit pe Pamant pentru a savarsi anumite opere. Ele aveau foarte putine lucruri de aranjat distingandu-se in aceasta viata prin virtuti mari, o constiinta foarte larga si consacrandu-si timpul facerii de bine. Cand aceste fiinte parasesc Pamantul, ele si-au terminat misiunea si nu mai revin. Totusi, unele dintre ele, in loc sa ramana in aceasta stare de fericire, de libertate infinita de care se bucura in sanul Domnului, avand mila si compasiune pentru oameni, parasesc aceasta stare minunata pentru a veni cu buna stiinta ca sa-i ajute, acceptand chiar sa fie omorati, masacrati. Iar altele, care vor sa continue o munca spirituala deja inceputa, pot fara a se reincarna, sa se introduca intr-o fiinta foarte evoluata pentru a se manifesta prin ea.
Multi oameni vor sa se elibereze, dar ei inteleg gresit problema: fac totul pentru a scapa de obligatile lor, pentru a fugi de datoriile lor, de a rupe toate legaturile si iata ei se cred liberi. Ei bine nu, nu se poate obtine eliberarea in felul acesta. Adevarata eliberare incepe prin plata tuturor datoriilor. Pana ce nu se platesc toate datoriile nu se sterge toata karma.
Cel mai bun drum, cea mai buna metoda pentru a te elibera este dragostea si cea mai proasta: egoismul, avaritia, smecheria. Prin generozitate, sacrificiu, bunatate prin toate gesturile facute pentru a darui, lucram intotdeauna pentru eliberare.
Numai dragostea, generozitatea, bunatatea, mila, iertarea pun pe credinciosi pe calea eliberarii. Deci, dati chiar mai mult decat dreptatea o cere, caci astfel va eliberati mai repede.
Divergentele intre oameni au le baza tot reincarnarea. Unii dintre noi intelegem mai bine sau mai repede unele idei, pentru ca am mai avut aceste informatii si din alte vieti anterioare. De aceea, nu trebuie sa ne batem capul cu cei care ne contrazic din principiu, caci ei au un spirit mai putin evoluat si nu-i putem convinge. In sprijinul teoriei reancarnarii vine si constatarea ca geniile, in general, nu au dat nastere la copii cu aceeasi inteligenta, chiar, mai mult, unii copii, ca urmasi ai lor, sunt redusi mintal. Unde este in acest caz informatia ereditatii genetice? Hermafroditismul, cand intalnim caractere masculine la unele femei sau caractere feminine la unii barbati (homosexuali pasivi, voce feminina, etc.) se explica foarte bine prin actul reincarnarii. Barbatii cu aspect feminin au fost intr-o viata anterioara femei, iar femeile cu caracter masculin au fost intr-o viata anterioara barbati. Tot asa se explica de ce unele persoane au frica de unele elemente ale naturii. Sunt persoane care au o frica de nestapanit de a pleca cu barca, frica de foc, tunete si fulgere, frica de inaltime, de a zbura cu avionul, frica de a ramane singure intr-o padure etc. Fiecare dintre aceste persoane au acest sentiment pentru ca au trecut intr-o alta incarnare, printr-unul dintre aceste evenimente tragice, au murit intr-un naufragiu, intr-un foc sau in bezna noptii, etc.
O alta dovada a reincarnarii noastre este legata de memoria unor oameni care isi reamintesc foarte bine: fapte, imprejurari, localitati, persoane din alte vieti… Aceasta reamintire poate fi naturala sau provocata prin hipnoza. Ei ne povestesc cu lux de amanunte locul unde au trait, cum au murit, cu cine au fost casatoriti, cati copii au avut, cum ii chema, unde sunt daca mai traiesc. Prin observatii ulterioare relatarile s-au dovedit a fi exacte. Majoritatea oamenilor insa nu-si amintesc ca ar fi trait o viata anterioara, aceasta nestiinta este o lege pe care Dumnezeu a pus-o in viata omului. De exemplu, nu e bine ca omul sa traiasca cu trauma de a sti ca in viata trecuta si-a omorat copilul din viata actuala, el este acum aici pentru a echilibra prin iubire ceea ce a dezechilibrat atunci.
Cand urati pe cineva, este exact acelasi lucru ca si atunci cand il iubiti: ati stabilit deja o legatura cu el. Ura este tot atat de puternica ca si dragostea. Daca vreti sa fiti eliberati de cineva, sa nu-l mai vedeti niciodata, nu-l detestati, nici nu-l iubiti, fiti indiferent. Daca il detestati, va legati de el prin lanturi de care nimeni nu va poate desface, veti fi tot timpul cu el si veti continua de a avea de a face cu el timp de secole. Oamenii isi imagineaza ca ura rupe toate legaturile. Din contra, ura este o forta care va leaga de persoana pe care o urati. Ca si dragostea. Dar aceasta legatura evident este diferita, dragostea va va aduce anumite evenimente si ura altele, dar tot atat de sigure si tot atat de puternice.
Dragostea conduce la lumina iar ura la intuneric.
Multiple reincarnari au fost puse in evidenta la numerosi subiecti pusi in stare de hipnoza prin experiente de regresie in timp. In aceasta intoarcere in timp, subiectul se vede pe sine privindu-se din exterior, tot ceea ce-si aminteste fiind descris la modul prezent ca si cand evenimentele s-ar petrece la momentul actual. Vocea cu care sunt evocate aceste trairi este cea care corespunde varstei descrise in momentul trairii, daca este copil are vocea de copil si invers. Memoria tuturor vietilor nu se amesteca, ea se pastreaza si furnizeaza date pe perioade din fiecare viata.
Toate acestea trebuie cunoscute pentru ca ignoranta umana nu are margini.
Acolo sus exista fiinte inteligente care calculeaza cati oameni trebuie sa coboare pe Pamant si numarul de ani care trebuie sa ramana acolo.
Toate necesitatile oamenilor sunt prevazute, totul este pregatit pentru existenta lor si ei isi imagineaza ca lucrurile se petrec asa, din intamplare. Nici Iisus nu a venit asa la intamplare, cineva de sus s-a preocupat de a gasi momentul astrologic si epoca favorabila pentru aceasta coborare pe Pamant.
Exista un fel de “mostenire cosmica” care detine toate informatiile asupra trecutului unei anumite fiinte, si astfel se hotaraste ca aceasta sa se nasca intr-o anumita tara, intr-un anumit an …..etc. si atunci alte spirite sunt insarcinate de a supraveghea executarea acestor decrete. Totul se produce exact la data fixata: daca trebuie sa survina un accident, ei supravegheaza, asteapta momentul si la ora respectiva ei provoaca accidentul. Omenii isi imagineaza ca este din intamplare, dar nu, el era determinat matematic. Daca un anumit copil trebuie sa se nasca intr-o anumita epoca, se determina cu precizie, de entitatile din spatiu, pozitia planetelor, semnul sau pe zodiac, ascendentul si copilul ajunge exact in acel moment; chiar si conceperea sa era prevazuta dinainte si fixata. Toata tema sa astrala corespunde exact cu ceea ce a facut in alte incarnari, daca va trebui sa fie fericit sau sa sufere, sa aiba accidente … totul se decide automat. Si totusi, libertatea se gaseste in spirit, ea este aici de fiecare data ce spiritul se manifesta si decide sa amelioreze, sa schimbe, sa accelereze anumite procese, dar in ansamblu, vita sa este deja declansata si prestabilita. Si intalnirile “din intamplare”sunt calculate dinainte. Cand intalniti un om care va bulverseaza viata, acest lucru este deja prevazut de mult.
Iata de ce trebuie sa lucrati pe armonie, sa ajungeti sa introduceti in voi armonia tuturor, a planetei, a universului, caci daca nu, va fi intotdeauna cineva sau ceva care va va tulbura. Trebuie sa incercam sa ne armonizam cu entitatile care sunt deasupra noastra, iar apoi sa lucram si pentru a rezolva problemele cu oamenii. Pentru aceasta s-a spus: “Inainte ca soarele sa se culce, impaca-te cu fratele tau”; inainte ca soarele sa se culce inseamna inainte de sfarsitul acestei incarnari, pentru ca dupa aceea va fi foarte greu de a repara. Deci, in aceasta viata trebuie sa gasiti persoanele pe care le-ati lezat, sa va puneti de acord cu ele, sa le dati satisfactie si sa traiti in pace. Fiecare gand, sentiment sau act negativ este totdeauna daunator; chiar daca nu vedem nimic, ele se deplaseaza, gasesc destinatarul si-i dauneaza. Insa, intr-o zi va trebui sa platiti pentru raul facut.
Mai insistam o data asupra acestei idei ca destinul nostru e determinat dinainte. Inainte de a cobori pe Pamant avem posibilitatea de a ameliora unele lucruri cu consimtamantul ierarhiilor ceresti. Dar odata nascut, nu mai avem aceste posibilitati, totul trebuie sa se petreaca dupa un plan stabilit dinainte. Sistemul osos, muscular, circulator, nervos, sanatatea, inteligenta, totul este determinat.
Pentru aceasta reincarnare nu puteti sa schimbati prea mult destinul vostru dar, pentru urmatoarea aveti toate posibilitatile prin munca voastra, gandurile voastre, rugaciunile voastre. Destinul vi-l faceti singuri cu decenii si veacuri inainte in functie de ce ati gandit si faptuit anterior. “Astazi” sunteti ceea ce ati fost “ieri”, adica in incarnarile trecute, si ceea ce faceti in viata asta, veti fi “maine”, adica in viata viitoare. In aceasta incarnare sunteti limitati, dar in urmatoarea puteti avea totul in functie de ameliorarea dumneavoastra. Trebuie sa stiti asupra carui lucru sa lucrati astazi pentru a va ameliora si pentru a poseda in viata viitoare o posibilitate sau o virtute. Daca continuati sa ignorati acest lucru, viitoarea reincarnare va fi intr-un fel ratata.
Profitati, utilizati toti anii care va raman de trait, meditati, doriti, cereti cele mai bune lucruri in sensul spiritual, cele mai bune virtuti pentru dumneavoastra, pentru ca astfel lansati deja proiecte care, in viitor se vor materializa. Cristalizarea actuala rezista si refuza a fi schimbata, dar cand omul pleaca sus dezbracand inca o haina, ceea ce a creeat in bine, prin gandul sau, se imprima in planul fizic si el revine cu frumusete, inteligenta, sanatate, bunatate, pentru ca gandurile si dorintele pe care le-a transmis in sensul acesta s-au materializat intr-o noua structura. Iar aceasta structura, la randul sau, este tenace si rezistenta, ea se opune fortelor negative si distrugatoare. Munca pe care noi o facem acum nu este de fapt pentru aceasta reincarnare. Cand forma actuala va dispare, o vom vedea pe cea noua, cea asupra careia am lucrat si vom fi stupefiati de splendoarea ei.
Cand omul, cu constiinta si inteligenta sa incepe sa se ocupe de aceasta viata instinctuala, sa o controleze, sa o purifice, sa-I adauge un element spiritual, el devine un factor formidabil capabil de a-si schimba destinul.
Pentru a scapa de constrangerile destinului, trebuie sa incetam sa mai fim sclavi, slabi, aserviti acestei vieti inferioare unde nimic nu depinde de noi: a respira, a procreea, a manca, a bea, a dormi. Este o viata care este departe de a fi divina. Ea este divina in masura in care ea vine de la Dumnezeu, pentru ca totul vine de la Dumnezeu, dar in sensul spiritual. Viata divina incepe cand omul isi da seama ca nu este numai un stomac, o bruta, un sex, o faptura facuta din carne, oase, muschi, ci si un spirit si care incepe sa vrea sa actioneze in domeniul sau pentru a creea opere sublime, luminoase, grandioase.
Viata spirituala da posibilitatea de a adauga ceva la aceasta viata vegetativa, instinctiva a corpului fizic si de a intra astfel intr-un plan superior planului destinului. Trebuie sa va eliberati atat de perfect vointa incat aceasta sa poata sa se miste, sa lucreze in lumea spiritului. Prin urmare, spiritul trebuie sa inceapa sa iasa, sa se manifeste, sa lucreze, sa-si lase semnatura, urma, sigiliul pe toate lucrurile, sa intervina in toate actele noastre, sa le dirijeze. Trebuie sa invatam sa gandim si sa actionam cu inima si cu sufletul. Aici se afla adevarata lumina din stiinta initiatica.
In aceasta reincarnare avem posibilitati de a ne creea conditii bune pentru urmatoarea: ajunge sa fim constienti si sa o stim. Dar, daca nu lucram acum, viitoarea reincarnare poate fi si mai rea.
Deci, cand Biserica impiedica pe oameni sa creada in reincarnare, ea ii impiedica de fapt sa-si amelioreze viitorul. Crestinii nu cunosc adevaratele lor posibilitati. Li s-a spus ca dupa moarte, ei vor merge sa se aseze in dreapta Tatalui pentru ca au fost la slujba in fiecare duminica sau ca vor ramane pentru eternitate in infern sa fiarba intr-un cazan. Ca si cum ar fi atat de usor sa mergi sa te asezi la dreapta Tatalui!
Rezumam inca o data: toate creaturile, si sunt foarte numeroase pe Pamant, care se lasa impinse de instinctul lor, de nevoile lor fiziologice si nu fac o munca spirituala, nu-si pot schimba destinul; tot ceea ce este decretat pentru ele se va realiza. In schimb, cele care lucreaza cu ardoare pentru a se apropia de aceasta lume de lumina si dragoste, vor putea sa scape. Destinul este crud si implacabil, dar aceste fiinte vor inceta sa fie la cheremul lui in intregime: ele vor trai de acum intr-o lume mai subtila unde vor primi elementele care vor neutraliza influentele nocive.Daca vreti, e vorba si aici de un destin. Providenta este un destin, dar de o alta maniera: si in ea totul este determinat, dar determinat Divin!
Toate acestea nu pot fi catalogate drept “imaginatie” pentru ca efectele sunt incontestabile asupra starii morale si fizice a subiectilor. Ei sunt beneficiarii unui soi de evolutie morala si spirituala care pledeaza in favoarea validitatii ipotezei vietilor anterioare si a reincarnarii.

Cele de mai sus sunt argumente suficient pentru a ne indemna sa facem cercetari suplimentare,pentru a intelege motivele existentei noastre si a ne afla adevarata identitate.
Spiritul constituie ceea ce ne dă nemurirea, vesnicia existenţei. El coboară din Univers, dând viaţă vremelnic materiei. Se retrage după aceea, având informaţiile vieţii strânse în karma, pentru ca apoi să coboare din nou, animând o altă structură, pentru a-şi continua evoluţia până ajunge la puritate.


7.18.2019

O INVITATIE DE NUNTA ALTFEL











O invitaţie la nuntă „altfel” stârneşte controverse în mediul online: „Simt că am nevoie de o invitaţie la nunta asta după ce mi-a luat atât să citesc scrisoarea” - FOTO
O mireasă care urmează să se căsătorească a dezvăluit pe grupul de Facebook „That's It, I'm Wedding Shaming” invitaţia la nuntă pregătită pentru membrii familiei şi prieteni, însă nu este una obişnuită.
Invitaţia de tip scrisoare începe prin scuze adresate celor invitaţi întrucât detaliile referitoare la nuntă au fost trimise pe ultima sută de metri.
De asemenea, mireasa menţionează faptul că cei care nu pot ajunge la eveniment, îl pot viziona pe Facebook deoarece vor avea o transmisiune live. În schimb, celor care vor ajunge la nuntă, le recomandă să nu poarte obiecte vestimentare de culoare şampaniei sau roz deoarece culorile acestea vor fi purtate de mireasă.
Pentru a îndulci puţin cerinţa, femeia menţionează faptul că vor avea 4 tipuri de prăjituri iar tortul va fi şi sub forma obişnuită, dar şi sub formă de mici brioşe pentru ca cei mici să se poată descurca mai uşor.
Totuşi, se pare că va fi doar o mică recepţie, astfel, mireasa îi roagă pe cei care i se vor alătura importantului eveniment, „să mănânce ceva înainte să ajungă”.

Foto: Facebook
Spre sfârşit, femeia îi avertizează pe invitaţi că nu pot sta la recepţie dacă nu anunţă dinainte răspunsul la invitaţie.
Oamenii de pe grup au reacţionat imediat la postare: „Simt că am nevoie de o invitaţie la nunta asta după ce mi-a luat atât să citesc scrisoarea”, a fost una dintre reacţii.
„Sunt foarte confuz. Ce se întâmplă şi când? Pare că s-ar fi putut răspunde la asta printr-o enumeraţie simplă decât prin scrisoarea asta de tip fluxul conştiinţei”, a scris un altul.Totuşi, postarea a avut şi comentarii pozitive, o persoană scriind că: „Ahh, fii binecuvântată! Pot să spun că e o războinică. E chiar drăguţ”.

























https://www.gandul.info/magazin/o-invitatie-la-nunta-altfel-starneste-controverse-in-mediul-online-simt-ca-am-nevoie-de-o-invitatie-la-nunta-asta-dupa-ce-mi-a-luat-atat-sa-citesc-scrisoarea-foto-18236972

7.06.2019

CE CADOURI CUMPERI PENTRU O PROASPĂTĂ MĂMICĂ ?

https://baby.unica.ro/p-ce-cadouri-cumperi-pentru-o-proaspata-mamica-2234840.html

Maternitatea este un moment frumos și important în viața oricărei femei, însă ca totul să meargă cât mai bine este necesar ca mămica să aibă la dispoziție aparatele și accesoriile care să o ajute să-i ofere bebelușului toată grija necesară și tot confortul. De la biberoane și pompă de sân până la set de băiță sau masă de înfășat, află ce cadouri îi poți dărui unei mămici pentru a-i face viața cât mai frumoasă și mai ușoară.

Pompa de sân 

Este un accesoriu important încă din primele zile de viață ale bebelușului, fiindcă este posibil ca în acea perioadă mămica să se confrunte cu înfundarea canalelor care secretă lapte. De asemenea, pompa ajută și la golirea sânilor între perioadele de hrănire a celui mic sau în momentul în care se oprește alăptarea și o perioadă încă se secretă lapte. Utilă și pentru colectarea laptelui atunci când mama este nevoită să petreacă timp departe de bebeluș, pompa de sân este un produs necesar și binevenit pentru orice părinte. Poți cumpăra o pompă manuală sau una electrică, fiecare dintre ele având anumite avantaje: cea clasică, manuală, este ușor de folosit, discretă și ieftină, însă cea electrică poate fi reglată la mai multe niveluri și poate fi mai eficientă în colectarea laptelui.

Termometru pentru copii 

Bebelușii sunt în general destul de sensibili, iar orice părinte grijuliu va dori să le monitorizeze sănătatea cât mai eficient. O idee bună în acest sens este să arunci un ochi la oferta de termometre de copii: sunt aparate eficiente și în același timp au un aspect vesel și colorat, care îi va încânta pe cei mici. Spre deosebire de termometrele clasice, pe care probabil ți le mai aduci aminte din copilărie, termometrul modern este capabil să măsoare foarte rapid temperatura la o simplă atingere a urechii sau a frunții, astfel încât bebelușul să nu mai fie nevoit să îl țină la subraț.
Poți cumpăra și un termometru special pentru baie – deși multe mamici obișnuiesc să încerce apa cu mâna, este mai bine ca aparatul să afișeze gradele și astfel părinții să știe dacă băița este gata sau mai trebuie adăugată apă rece.

Biberoane, sterilizatoare și încălzitoare 

Indiferent de modul în care mămica hrănește bebelușul, un biberon este necesar în ceea ce privește alimentația celui mic. Poți alege un set de biberoane anticolici Philips Avent, care vor contribui la confortul celui mic, sau poți cumpăra setul Chicco Natural Feeling, ce conține toate accesoriile de care bebe are nevoie pentru o hrănire cât mai apropiată de cea naturală.  Pentru ca părinții să se poată asigura că biberoanele sunt mereu curate și că lăpticul este servit la o temperatură perfectă, le poți face cadou și un aparat de sterilizat și unul de încălzit.

Set de baie și masă de înfășat 

Imediat ce bebe vine de la spital, încep pentru părinți și ritualurile de schimbare și băiță – de cele mai multe ori privite ca adevărate provocări și probe de îndemânare. O măsuță de înfășare se poate dovedi o soluție excelentă pentru un somn liniștit și profund. Aceasta a fost gândită de specialiștii în pediatrie, astfel încât să recreeze senzația trăită de bebe în burta mamei, făcându-l să se simtă în siguranță, să doarmă mai bine și să nu își rănească fața cu mânuțele. De exemplu, la Altex găsești masa de înfășare Summer Infant Cute Clouds, pentru bebelușii între 0 – 3 luni, care a adunat numeroase distincții atât de la mămici, cât și de la forumuri avizate de specialiști. Poți, de asemenea, să cumperi o cădiță cu masă de înfășat – oferă confort și siguranță și este excelentă în special pentru primele luni de viață ale celui mic. Alege o cadă cu salteluță moale și detașabilă și verifică să fie cât mai compactă și mai ușor de depozitat. Nu uita să te asiguri că e vorba despre o cădiță ergonomică, care să aibă și inserții antialunecare.
Profită de faptul că începutul de primăvară vine cu promoții la produsele pentru copii și bebeluși, iar gama este una variată, care îți va permite să cumperi cele mai frumoase și utile cadouri. Pe altex.ro găsești și în acest sezon produse de calitate la super oferte, așa că vei avea cu siguranță de unde alege. 

7.04.2019

ALIMENTAȚIA GREȘITĂ - CAUZA NUMĂRUL UNU A BOLILOR



Raymond Francis

Alimentația greșită este cauza principală a majorității problemelor de sănătate. Cei mai mulți dintre noi suntem malnutriți. Pare greu de crezut, dar acesta este adevărul! Trebuie să învățăm să ne schimbăm preferințele și obiceiurile alimentare. Marea majoritate a oamenilor subestimează importanța hranei pentru starea de bine și avantajele unei alimentații corecte. Ca să simplificăm, suntem ceea ce mâncăm. Dacă vom construi o casă cu materiale de proastă calitate, vom avea o casă șubredă; acea casă nu va îmbătrâni frumos. Același lucru este valabil și pentru corpul nostru. Pentru a avea un corp sănătos și a-l menține departe de boli, avem nevoie de nutrienți de calitate. Iar copiii au cu atât mai mult nevoie de o hrană nutritivă, pentru că ei sunt în faza de construire a corpului, nu doar de menținere a lui.


După 15 ani de cercetări privind sănătatea și boala, mi-a devenit clar că proasta nutriție este cauza principală a bolilor și a deceselor în America. Numeroase studii au concluzionat că americanii nu-și obțin doza zilnică recomandată de nutrienți esențiali. În anul 1971, eminentul biochimist dr. Roger Williams scria: „Armele principale în combaterea bolilor sunt și cele mai ignorate de către medicina modernă – numeroșii nutrienți de care au nevoie celulele corpului nostru. Dacă celulele suferă – și exact asta se întâmplă atunci când ne îmbolnăvim – principala cauză este faptul că acestea nu sunt aprovizionate în mod adecvat”. Atunci când celulele noastre funcționează în parametrii optimi, n-avem cum să fim bolnavi. E nevoie de o disfuncție a lor pentru ca boala să se manifeste, iar celulele pot funcționa greșit atunci când sunt private de ceea ce au nevoie. Când un număr de celule suficient de mare nu-și mai fac treaba pentru care au fost create, întregul organism începe să se șubrezească.

Păi, dacă alimentația este atât de importantă, de ce nu-i acordăm noi atenție? O explicație ar fi cunoștințele pe care le primesc medicii noștri în facultate. Li s-a predat atât de puțin despre nutriție, încât ei presupun că, teoretic, bolile n-au aproape nicio legătură cu nutriția. Pregătirea lor inadecvată îi trimite în spitale și cabinete complet nepregătiți să recunoască și să trateze cauza principală a bolii – nutriția greșită. Acesta este motivul pentru care medicii noștri sunt atât de ineficienți în prevenirea sau vindecarea bolilor cronice care bântuie societatea noastră.

Dr. Jay M. Hoffman, autorul cărții Hunza: Secrets of the World's Healthiest and Oldest Living People (Hunza - Secretele celor mai bătrâni și mai sănătoși oameni din lume) spunea: „Nu există absolut niciun motiv pentru care peste 75% dintre americani să sufere de deficiențe alimentare și boli degenerative”. Nu există boală care să apară fără o cauză. Dacă o persoană se îmbolnăvește și suferă, acest lucru se întâmplă pentru că până atunci a făcut ceva greșit. Iar acea persoană are nevoie să fie învățată cum să-și corecteze greșeala și să ducă o viață sănătoasă.

Ca să trăim sănătos, două lucruri trebuie să avem în minte. Primul este acela că o deficiență cronică, fie doar într-un singur nutrient, ne va provoca o boală. De aceea este esențial să avem grijă să ne introducem în corp toți nutrienții de care avem nevoie. Al doilea lucru pe care trebuie să-l știm este acela că nevoia de anumiți nutrienți diferă de la om la om. Acest concept se numește individualitate biochimică și este un fapt foarte important de înțeles, deoarece nu există doi oameni care să aibă nevoie de exact aceeași cantitate de nutrienți. Un om poate avea nevoie de două ori mai mult calciu decât altul, de douăzeci de ori mai multă vitamină C sau de patruzeci de ori mai multă vitamină A. Având în vedere că o deficiență, chiar și într-un singur nutrient, va provoca o boală, cei cu nevoi mai mari vor fi mai predispuși la îmbolnăvire.

Doi oameni pot să trăiască în aceeași casă, să mănânce la fel, și totuși unul să fie perfect echilibrat nutrițional iar celălalt deficient. În prezent, nu există nicio metodă să aflăm cine ce are nevoie. Fiecare individ este diferit de ipotetica „persoană medie”. Ca urmare a individualității noastre biochimice și inabilității de a afla ce ne lipsește, fiecare dintre noi trebuie să se preocupe să-și maximizeze aportul de nutrienți în fiecare stadiu al vieții. Nu ne putem permite să mâncăm alimente sărace în nutrienți vitali. Și totuși, asta mănâncă zilnic cei mai mulți oameni. De pildă, o pătrime dintre caloriile consumate de o persoană obișnuită provine din consumul de zahăr – un aliment toxic, lipsit de nutrienți, dar bogat în calorii goale.

Numai mâncând alimente bogate în nutrienți ne putem menține un corp lipsit de boli, chiar și la bătrânețe. Am fost greșit informați în ceea ce privește bătrânețea. Ni se spune că boala este o parte naturală a procesului de îmbătrânire. Acesta este pur și simplu un nonsens. Nicio boală nu apare fără o cauză. E adevărat, în unele cazuri trec zeci de ani de alimentație inadecvată până când se întâmplă ca organismul să cedeze. Dar boala nu este consecința îmbătrânirii. Alimentația nepotrivită, pe o perioadă lungă de timp, este cauza majoră a bolii. Pe glob există comunități umane întregi care ating suta de ani fără să sufere de vreo boală. Sănătatea este starea noastră naturală, și aceasta vine din hrana potrivită pentru noi.


Toate celulele unui organism sunt asemănătoare prin felul în care funcționează. Există anumite părți ale mecanismului celular care sunt la fel, indiferent de ființa din care fac parte celulele. Toate celulele au nevoie de hrană pură, vie, ca să opereze corect. Aceasta, deoarece atât celulele plantelor, cât și cele ale animalelor au nevoi similare. Dacă plantele și animalele primesc toate substanțele nutritive de care au nevoie, celulele organismului lor vor conține o cantitate mare de nutrienți. Prin urmare, atunci când noi le mâncăm, șansa ca celulele noastre să primească ceea ce au nevoie este foarte mare. Problema actuală însă este că plantele și animalele care constituie hrana noastră nu se mai hrănesc cu ceea ce au ele nevoie, fiind, prin urmare, sărace din punct de vedere nutritiv. Rezultatul este că nici noi nu obținem din această hrană ceea avem nevoie.

Agricultura modernă produce alimente inferioare din punct de vedere nutritiv. Substanțele fertilizatoare artificiale sărăcesc solul de mineralele esențiale. Apoi, strângerea recoltei înainte de coacerea completă (ca să nu se strice) și timpul scurs în tranzit înainte de-a ajunge la consumator sărăcesc vegetalele de conținutul lor nutritiv. Ca rezultat, mâncăm alimente nepotrivite scopului nostru – acela de a furniza celulelor noastre ceea ce au ele nevoie. Dacă baza aprovizionării noastre este un supermarket, garantat ne vom îmbolnăvi. Acolo nu se vinde hrană de calitate.

Cea mai mare parte a dietei omului modern constă în hrană procesată. Procesarea hranei reduce semnificativ valoarea ei nutritivă. Acest tip de alimente nu pot susține viața umană. În aceste condiții, ne mai mirăm că 75% dintre noi suntem diagnosticați, mai devreme sau mai târziu, cu o boală cronică? Putem face ceva? Da, putem! Ne putem informa singuri în ce constă o dietă sănătoasă și s-o facem o parte normală a vieții noastre de zi cu zi. Alimentele naturale, adevărate, sunt cea mai bună sursă a noastră de nutrienți.

Dar prioritatea noastră numărul unu ar trebui să fie eliminarea definitivă a tuturor alimentelor nesănătoase din dieta noastră. Și aceasta înseamnă în primul rând să eliminăm zahărul alb, făina albă, orezul alb, uleiurile rafinate și lactatele. Nu-i ușor. Acestea sunt ingredientele majorității alimentelor procesate. De aceea, toate alimentele procesate trebuie eliminate. Dar ce este un aliment procesat? Este tot ce iese dintr-o fabrică, inclusiv cerealele de la micul dejun, conservele de orice fel, alimentele înghețate, margarina, laptele pasteurizat, brânzeturile, înghețata, pastele și pâinea. Dacă nu ne putem cultiva singuri hrana, a doua sursă de hrană adevărată sunt țăranii și fermierii, de la care ne putem (încă) procura fructe și legume proaspete, crescute natural. Iar a treia sursă sunt magazinele care vând produse alimentare bio (organice).

Pentru a fi sănătoasă, hrana noastră are nevoie de un sol sănătos, fertil, care n-a fost îmbibat cu chimicalele toxice ale agriculturii intensive. Trebuie recoltată când a ajuns la maturitate, nu înainte, transportată rapid la piață și consumată în scurt timp de la cumpărare. Cu cât trece mai mult timp de la recoltare, cu atât se pierd mai mulți nutrienți.

Secretul sănătății constă în consumul de alimente sănătoase și evitarea cu orice preț a celor nesănătoase. De asemenea, este important să mâncăm variat, deoarece fiecare aliment conține alți nutrienți, într-un alt procent. Numai mâncând variat putem fi siguri că obținem tot ceea ce avem nevoie. Dar această variație este bună și dintr-o altă perspectivă. Toate alimentele vegetale conțin toxine. Este modul prin care plantele se protejează de insecte și infecții. Mâncând prea mult timp același aliment, nu numai că nu este indicat, ci și putem ingera prea mult dintr-o singură toxină. Unele legume, cum ar fi ardeiul gras, roșiile, cartofii și vinetele au un conținut mare de toxine. Prin urmare acestea ar trebui consumate în cantități mici și chiar să renunțăm la ele dacă avem o boală cronică.

Este important să nu uităm că toți nutrienții acționează ca o echipă. Dacă un membru al echipei este absent sau prea slab, echipa nu va mai lucra bine. De asemenea, să nu uităm că fiecare dintre noi avem individualitatea noastră: de pildă, unii avem nevoie de mai multă vitamină A, sau C, sau E. Trebuie să mâncăm cât mai variat, ca să fim siguri că le obținem pe toate.

În sfârșit, un alt factor indispensabil pentru o bună sănătate este exercițiul fizic. O alimentație corectă este un start bun, dar pentru ca nutrienții să ajungă la celulele care au nevoie de ei trebuie să mai facem ceva: mișcare. Exercițiul fizic ajută corpul să trimită nutrienții la celule și să îndepărteze totodată reziduurile rezultate din metabolism. De aceea, mișcarea regulată este esențială pentru menținerea sănătății.

După cum vedeți, nu este deloc complicat să ne îmbunătățim și să ne păstrăm calitatea vieții. Oricine poate face asta. Totul este să le livrăm cea mai bună hrană celulelor corpului nostru.


6.08.2019

REGULI DESPRE CUM SĂ TE ÎMBRACI LA O NUNTĂ!





Alegerea ținutei pentru ocazii speciale este mereu o decizie nu tocmai ușoară, care aduce de cele mai multe ori stres și agitație. De aceea, ne-am gândit să venim în ajutorul tău cu un ghid propus de cei de la Nissa, despre câteva reguli pe care trebuie să le respecți în alegerea ținutei pentru nuntă.
tinute pentru nunta
  1. Singura rochie albă din cameră: Indiferent cât de bine arăți în noua ta rochie albă, ține minte că, la orice nuntă, totul este despre mireasă! Ea este singura persoană care ar trebui să poarte alb, așa că păstrează rochia ta fabuloasă albă pentru prima petrecere la care vei merge data viitoare!
  2. Nu trebuie să afișezi mai mult de un element sexy la o nuntă. Nu arăta prea multă piele! Alege fie decolteul, fie o linie mai scurtă a fustei, dar niciodată amândouă.
  3. Citește invitația: Este important să citești cu atenție invitația, altfel riști să te imbraci nepotrivit. Este posibil ca mirii să decidă ținuta petrecerii. Ea poate fi: semi-formal, black-tie sau poate chiar beach-chic. Dar chiar dacă ținuta pe care o alegi e destul de transparentă, trebuie totuși să ții cont că vei intra și în Biserică.
  4. Alege culorile potrivite: Evită să te îmbraci în culori uni, în tonurile usuale ale rochiilor purtate de domnișoarele de onoare (corai, mov, albastru sau gri). Riști să fii confundată! Poți alege printuri și combinații originale de culori.
  5. Mai bine mai elegantă: Chiar dacă codul de ținută este “casul”, nu poți purta blugi și teniși la o nuntă. Poți să alegi rochia ta preferată de vară și o pereche de pantofi stiletto.
  6. Nu fura toate privirile: Nu încerca să atragi atenția printr-o ținută prea provocatoare. Aminește-ți să nu confunzi nunta cu ținuta de club. La urma urmei, mireasa este vedeta petrecerii și ea este cea care trebuie să iasă în evidență.
  7. Accesorizează: Nu uita să accesorizezi! Nu miza pe decolteu, acesta nu este un accesoriu! Poartă accesorii care vor reflecta lumina din cameră pe fața ta, astfel vei arăta strălucitoare! Dar ai grija să nu te încarci cu prea multe.
  1. Ai încredere în tine: Cu aerul degajat, încearcă să nu stai într-un singur loc, circulă și socializează!

4.12.2019

IDEI DE CADOURI PENTRU NASI

https://www.gardianul.ro/cadouri/pentru-nasi/

Nasii sunt parintii spirituali ai oricarui cuplu sau ai copilului, in consecinta, trebuie sa fie tratati cu respect si iubiti de catre fini. Aprecierea se poate arata si prin cadouri simple, dar oferite cu bune intentii.
Cum iti poti da seama daca darul tau le-a fost pe plac?
Dupa reactia acestora iti vei da seama daca ai facut o alegere potrivita sau nu. Pentru a nu da gres, trebuie sa tii cont de sfaturi specializate, astfel vei reusi sa alegi cele mai bune cadouri pentru nasi, fie ca sunt cu ocazia Craciunului, unui botez sau a altor sarbatori – daruri pe care le poti comanda online.

Cum am ales cadourile

Pentru a lua cea mai buna decizie si a vedea ce cadou s-ar potrivi nasului sau nasei de cununie ori de botez, am intocmit un ghid complet, din care cei interesati pot trage unele concluzii, pot afla care sunt cadourile care pot impresiona pe oricine si, cel mai important, cum le pot arata recunostinta parintilor spirituali.
  • Nasii pot fi intrebati ce cadou prefera
Devenind parte din familie, finii se vor apropia mai mult de nasi si isi pot permite sa ii intrebe direct ce cadouri prefera, de ce anume au nevoie, care sunt preferintele in materie de culoare, marime, motiv pentru care alegerea cadoului potrivit va deveni o misiune simpla.
  • Alegerea unor cadouri potrivite pentru intreaga familie
Atunci cand finii fac un cadou nasilor, trebuie sa se gandeasca foarte bine si la ceilalti membrii ai familiei acestora. Daca au copii mai mari sau mai mici, finii se pot gandi si la acestia si pot oferi un cadou de care sa se bucure toata familia – de exemplu, pot alege un cos cu bunatati care sa includa si dulciuri. De asemenea, finii pot opta pentru cadouri personalizate (un set de halate de baie sau de tricouri) pentru toti membrii familiei.
  • Cadouri alese pe categorii de varsta
La momentul achizitionarii cadoului trebuie sa ia in calcul si varsta nasilor. Dorinta de a iesi in evidenta cu un dar foarte scump sau in tendinte poate duce la adevarate probleme in alegerea cadoului care nu se va dovedi cel mai potrivit.
  • Cadouri selectate in functie de buget
Relatia nasi-fini trebuie sa fie una cat se poate de deschisa, de directa, de lipsita de pretentii materiale. Parintii spirituali vor accepta orice cadou venit din suflet, fara a fi necesara achizitionarea acestuia prin credit.
  • Cadouri selectate in functie de hobby
Daca finul stie ca nasul sau nasa are o anumita pasiune, poate incerca sa faca o alegere utila, cu atat mai mult daca este vorba despre cadoul pentru aniversare sau onomastica.

In functie de varsta nasilor

Cele mai bune idei de cadouri pentru nasi sunt acelea in care varsta acestora constituie un reper.
Spre exemplu, un cuplu de nasi tineri si plini de viata va aprecia tricourile personalizate. Nasa se va simti excelent daca va primi un tricou cu mesajul “Asa arata o nasa extraordinara” , iar nasul va aprecia la fel de mult intentia finilor care ii ofera un tricou cu acelasi mesaj: “Asa arata un nas extraordinar”.
Perechile de nasi mai in varsta vor aprecia mai degraba o vaza sau un set de piese decorative sau chiar traditionalul set de cafea care poate fi scump si pretentios sau mai ieftin si la fel de frumos.

In functie de gradul de rudenie sau de prietenie

Daca nasii fac parte dintre membrii familiei sau sunt prieteni vechi nu ar trebui sa ai probleme cu alegerea cadoului. Relatia foarte stransa cu aceste persoane iti va permite sa ii intrebi ce isi doresc sau chiar sa arunci o privire atunci cand mergi in vizita si sa le cumperi un dispozitiv electrocasnic mic, spre exemplu un espressor.
Pe de alta parte, daca relatia cu nasii este mai protocolara, le poti oferi un dar neutru, care se poate materializa in elemente decorative, o fructiera , de exemplu.

In functie de profesia nasilor

Profesia nasilor este o caracteristica foarte importanta de care trebuie sa tii cont in momentul in care pornesti in cautarea cadoului. Daca lucreaza la birou, le vei putea darui cate o cana cu mesaj – “Pentru cel mai bun nas”, respectiv “Pentru cea mai buna nasa” sau chiar cate un set office care sa includa un pix si o agenda.
Pe de alta parte, daca unul din nasi are o profesie deosebita, care prespune munca de teren si multe ore petrecute in masina, atunci poti investi in accesorii auto.

Cadouri in functie de ocazie

Cadouri pentru nasi in functie de ocazie

De Craciun

Idei pentru cadouri pentru nasi de Craciun
In functie de varsta nasei, de hobby-urile si preocuparile acesteia, de stilul vestimentar si de profesie, poti alege un cadou de care sa se bucure mult. Fie ca alegi sa investesti intr-un parfum fin sau intr-un set de bijuterii nu ai cum sa dai gres!
Pe de alta parte, daca inca nu stii ce sa ii oferi nasului cu ocazia Craciunului, trebuie sa te gandesti la mai multe aspecte. Spre exemplu, ce sporturi ii plac, ce hobby-uri are, ce varsta are si, in consecinta, vei sti in ce sa investesti.
Nu vei da gres cu un parfum fin sau cu o pereche de butoni deosebiti.

De botez

Idei de cadouri pentru nasi de botez
Cele mai bune cadouri pentru nasi de botez se aleg in functie de varsta acestora, de hobby-uri si job.
Alegerea unor cadouri pentru nasa de botez se poate dovedi dificila, insa este deosebit de importanta. Darul pentru nasa cu ocazia crestinarii micutului tau poate fi o oala minune care sa o ajute sa prepare cele mai rapide si mai delicioase feluri de mancare,(vezi aici cat costa) sau o trusa de machiaj completa.
Pe de alta parte, la botezul celui mic nasul poate primi o bricheta metalica personalizata cu numele finului si data evenimentului, precum si un ceas elegant pe care nasul sa il poarte cu drag.

De nunta

Idei de cadouri pentru nasi de nunta
Nasii de cununie sunt mai mult decat simpli prieteni, devin parinti spirituali la care poti apela in momente de criza, dar si in momente de bucurie. Cand vine vorba despre cadouri pentru nasi de nunta, tocmai pentru ca exista numeroase variante, alegerea poate sa para dificila, cu atat mai mult daca este vorba despre nasa.
O nasa cocheta va aprecia intotdeauna un set de produse cosmetice bune si chiar un terariu cu trandafiri conservati care isi pastreaza aspectul foarte mult timp.
Nasul se va bucura in primul rand de aprecierea finilor si de stradania lor de a-l recompensa pentru faptul ca a acceptat sa le fie aproape intr-un moment unic in viata. Pentru a-i oferi o bucurie ii poti cumpara un halat de baie pufos si calduros, brodat cu mesajul “Cel mai special nas” sau, de ce nu, o cutie de depozitare ceasuri si ochelari care, cu putin efort, poate fi personalizata.

Pentru ziua de nastere

Cadouri pentru nasi de ziua lor
Dupa ce relatia cu nasii a ajuns deja la un nivel de prietenie foarte strans, in calitate de fin le vei darui an de an de ziua lor ceva care sa le fie util si sa le aminteasca de tine. O data ce ajungi sa ii cunosti mai bine, sa le cunosti tabieturile si nevoile, preferintele si hobby-urile, iti va fi foarte usor sa le cumperi un cadou de ziua lor.

De ziua ei

Finii aleg cadouri pentru nasi de botez intre cele mai diverse, insa atunci cand le cumpara daruri an de an, lucrurile se schimba putin pentru ca in timp ar trebui sa stie ce prefera. O alegere potrivita pentru nasa consta intr-un cadou practic – fie un gratar electric la care sa prepare cea mai buna friptura, fie un cos cadou cu cosmetice naturale.

De ziua lui

Daca nasul este sarbatoritul, atunci cu siguranta trebuie sa te orientezi catre un cadou care sa ii fie util, pe care sa il aprecieze si care sa fie in ton cu personalitatea lui, stilul de viata, stilul vestimentar, job-ul, chiar si cu varsta lui. Nasul se va bucura sa primeasca un stilou deosebit pe care sa il foloseasca la birouun GPS modern pe care sa il foloseasca in calatorii sau, de ce nu, daca este un gamer impatimit, o consola Playstation 4.

Concluzie

Desi ti-ai facut probleme ca nu vei reusi sa gasesti idei de cadori pentru nasi cu ocazia cununiei sau botezului, ori chiar idei de cadouri pentru nasi de ziua lor, speram ca sugestiile pe care ti le-am oferit sa fie bine-venite.
Fie ca trebuie sa te orientezi catre cadouri de botez sau cadouri pentru nunta, pentru nas sau nasa, inainte de face o scurta cautare in magazinele online sau de a decide sa te indrepti catre un magazin traditional, ia in calcul varsta nasului si a nasei, profesia, preferintele, hobby-urile, daca au sau nu copii, daca le place sa calatoreasca.
Exista si cadouri potrivite pentru cuplurile de nasi, iar tu poti opta pentru cosurile cadou, seturile de halate si prosoape de baie sau seturile de portelan pentru bucatarie, dar si cadouri separate.
Ce se intampla, insa daca nasii nu formeaza un cuplu? Trebuie sa te gandesti la idei de cadouri care sa ii faca sa se simta pretuiti in mod egal. De asemenea, trebuie sa iei in calcul si mesajul pe care il transmite cadoul ales.

3.26.2019

FIZICA ȘI FILOZOFIA PUTERII GÂNDULUI

FIZICA ŞI FILOZOFIA PUTERII GÂNDULUI

Omul este produsul gândurilor sale; ce gândește, aceea devine.
Mahatma Gandhi, părintele independenței Indiei (1869-1948)
Gândul întrece lumina în viteză

În timp ce lumina călătoreşte cu cca 300.000 km/sec., gândurile ajung practic instantaneu la locul de destinaţie. Gândul e mai fin decât eterul, mediul electricităţii. Prin intermediul unei transmisii radio, un cântăreţ care cântă la Calcutta poate fi ascultat în propriul nostru apartament din Delhi. Orice mesaj poate fi recepţionat prin intermediul unor asemenea transmisii. Într-un mod asemănător se comportă şi mintea omului. Un sfânt care emană valuri spirituale de pace, armonie şi echilibru, trimite în lume gânduri de pace şi armonie. Acestea călătoresc mai repede decât lumina în toate direcţiile, pătrunzând în minţile altor oameni şi producându-le, prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare de armonie şi pace. În schimb, un om angrenat în activităţi lumeşti, a cărui minte e plină de gelozie, răzbunare şi ură, emite gânduri discordante, ce pătrund în minţile a mii de oameni, creându-le stări asemănătoare, dizarmonioase. 
  

Mediul prin care călătoreşte gândul

Dacă aruncăm o piatră într-un bazin cu apă, ea va produce o succesiune de valuri concentrice având drept epicentru locul impactului. Lumina unei lumânări va da şi ea naştere unor valuri de vibraţii eterice, călătorind în toate direcţiile, pornind din centru. În acelaşi mod, atunci când un gând, bun sau rău, străbate mintea unei persoane, el dă naştere unor vibraţii în manas (atmosfera mentală), care vor călători în toate direcţiile, la mare distanţă de emiţător. Care poate fi mediul prin care călătoreşte gândul de la o minte la alta? Cea mai bună explicaţie este că manas, sau substanţa minţii, umple ca un eter întregul spaţiu, servind drept vehicul pentru gânduri, la fel cum prana este vehiculul pentru sentimente, lumină şi electricitate, iar aerul pentru sunet.

Eterul spaţiului înregistrează gândurile

Forţa sau puterea gândului este atât de mare, încât poţi învârti pământul prin intermediul ei. Ea poate fi transmisă de la un om la altul. De pildă, puternicele gânduri ale marilor înţelepţi de altădată, numiţi şi rishis, se păstrează încă înregistrate în akasha. Yoghinii clarvăzători pot percepe aceste gânduri-imagine. Ei le mai pot încă citi. Suntem practic înconjuraţi de un ocean de gânduri. Plutim în acest ocean. Cu toţii absorbim anumite gânduri şi emitem altele în acest univers al gândurilor. Astfel, fiecare are propria lui lume a gândurilor, şi toate aceste lumi se dizolvă în marele ocean al Minţii Cosmice.

Gândurile sunt vii

Gândurile trăiesc. Ele sunt la fel de solide în lumea lor ca şi o piatră în lumea fizică. Corpul nostru poate înceta să mai fie, dar gândurile noastre nu pot muri niciodată. Fiecare schimbare de gând este însoţită de o vibraţie nouă în materia mentală. Gândul-forţă are nevoie de o anumită materie subtilă (un mediu) pentru a putea acţiona. De aceea, cu cât mai puternice sunt gândurile, cu atât mai devreme vor apărea rezultatele lor. Când gândul este focalizat, dându-i-se o anumită direcţie, el va produce efecte direct proporţional cu puterea de concentrare a emiţătorului (adică cu forţa cu care acesta emite gândul).

Gândurile sunt forţe subtile

Gândul este o forţă pe care ne-o putem procura şi prin hrană. Dacă mâncarea este pură, gândul devine şi el pur. Cel care are gânduri pure vorbeşte cu multă autoritate şi produce o impresie vie în minţile celor care îl ascultă. El poate influenţa astfel mii de persoane printr-un singur discurs. Gândul pur e mai ascuţit decât tăişul lamei. De aceea, nu emiteţi decât gânduri sublime, pure. Acest lucru e posibil prin cultivarea puterii gândului, care e o ştiinţă exactă.

Gândurile sunt mesaje transmise în lume

Oamenii care emană gânduri de ură, gelozie, răzbunare şi răutate sunt foarte periculoşi. Ei întreţin în lume o atmosferă de agitaţie şi zbucium. Gândurile şi sentimentele lor negative sunt transmise în eter precum mesajele radio sau TV, şi recepţionate de acei oameni ale căror minţi rezonează cu asemenea vibraţii. Căci gândul se mişcă cu o viteză uluitoare, putând influenţa multă lume. Astfel, cei care emit gânduri sublime îi pot ajuta deopotrivă pe cei din apropiere şi pe alţii, aflaţi la mare distanţă.

Gândurile au o putere enormă

Gândurile pot vindeca boli. Ele pot transforma mentalităţi. Gândurile pot face practic orice. Marile minuni au fost create practic prin puterea incredibilă a gândului. Gândul este o forţă dinamică, determinat de vibraţiile pranei psihice asupra substanţei mentale. Gândul este o forţă la fel ca şi gravitaţia, atracţia sau respingerea.

Undele-gând şi transferul gândurilor

Aţi învăţat la şcoală despre unde de căldură sau de lumină şi despre electricitate. Ce nu ne învaţă ştiinţa, dar ne-o spun înţelepţii yoghini, e că există şi unde-gând, care au o putere enormă. Practic, toţi experimentăm inconştient, într-o măsură mai mare sau mai mică, puterea gândului. Marii yoghini obişnuiau să trimită şi să recepteze mesaje către şi de la persoane aflate la mare depărtare, prin telepatie şi transferul gândurilor. Telepatia a fost primul telegraf fără fir şi primul serviciu telefonic pe care lumea le-a cunoscut vreodată. La fel cum practicaţi exerciţiile fizice şi sportul, jucând tenis şi crichet pentru a vă menţine sănătatea fizică, ar trebui să vă menţineţi sănătatea mentală prin emiterea unor forme-gând corecte, consumarea de alimente sattva-ice, recreare mentală într-o manieră inocentă şi pură, schimbarea dispoziţiei lăuntrice prin emanarea de gânduri bune, nobile, sublime, precum şi prin cultivarea bunei dispoziţii.

Minunile vibraţiilor-gând

Orice gând care porneşte de la voi este o vibraţie ce nu va muri niciodată. El va continua să treacă prin vibraţia sa toate particulele universului şi, dacă este un gând nobil şi plin de forţă, va activa în mod similar toate minţile care rezonează cu el. Acest mecanism va permite tuturor celor care vă seamănă să vă preia gândurile în mod inconştient şi să înceapă să emită gânduri asemănătoare, în funcţie de propria lor capacitate lăuntrică. Rezultatul va fi că, chiar fără să cunoaşteţi consecinţele propriilor acţiuni, veţi pune în mişcare forţe uriaşe, amplificate prin puterea rezonanţei, care vor înfrânge gândurile malefice, emanate de cei egoişti sau răi.

Diversitatea vibraţiilor-gând

Fiecare om îşi are propria lume mentală, modul său de a gândi, propriile căi de înţelegere a lucrurilor şi de acţiune. Aşa cum faţa şi vocea unui om diferă de ale celorlalţi, la fel diferă şi modurile de a gândi şi de a înţelege. Aceasta este motivul pentru care apar atât de des neînțelegeri între oameni, chiar şi între cei apropiaţi sau prieteni. De regulă, nu putem înţelege corect viziunea celuilalt. De aici, fricţiuni, rupturi şi certuri ce se produc într-un minut, chiar între prieteni vechi. Aceasta explică de ce pe pământ prieteniile nu durează niciodată prea mult. Ca să ne putem înţelege empatic unii pe alţii, ar trebui mai întâi să ne acordăm pe frecvenţa vibraţiilor mentale ale celuilalt, renunţând pe moment la propria noastră frecvenţă. Dacă ne blocăm accesul la modul lui de gândire (la frecvenţa sa de emitere mentală), nu-l vom putea înţelege niciodată, percepându-l doar într-un mod critic, în funcţie de propriul nostru filtru mental (ce distorsionează realitatea gândirii celuilalt). Unde nu există empatie, cu greu putem vorbi de o prietenie autentică. Gândurile de ură, gelozie, egoism sau desfrâu, produc imagini distorsionate în minte, determinând întunecarea înţelegerii, pervertirea intelectului, pierderea memoriei şi confuzia mentală.

Conservarea energiei-gând

În fizică există termenul de „putere de orientare”. Deşi masa de energie există, curentul nu va trece prin ea. Mai întâi trebuie să conectăm masa la un magnet, pentru ca apoi curentul electric să înceapă să curgă prin intermediul puterii sale de orientare. În mod similar, energia mentală care este disipată şi direcţionată greşit prin diferite gânduri lumeşti lipsite de valoare, ar trebui focalizată pentru a putea fi direcţionată corect prin canalele spirituale. De aceea, nu stocaţi în creier informaţii nefolositoare. Învățați să vă decondiţionaţi mintea. Uitaţi tot ce aţi învățat şi nu vă mai este de niciun folos. Atunci veţi avea rezerve enorme, ce vor putea fi umplute cu gânduri divine. Veţi câştiga astfel o nouă putere mentală, căci razele disipate ale minţii vor fi acum adunate într-un mănunchi strâns focalizat. 

Teoria celulelor şi gândurile

Celula este o masă de protoplasmă, ce conţine un nucleu şi este înzestrată cu inteligenţă. Unele celule secretă anumite produse în interior, în timp ce altele le excretă în exterior. Celulele organelor genitale secretă sămânţa; cele ale rinichilor excretă urina. Unele celule joacă rolul unor soldaţi. Ele apără organismul de intruşi şi de atacurile corpurilor străine otrăvitoare sau ale viruşilor. Ele le digeră, după care le elimină. Alte celule sunt cărăuşii substanţelor hrănitoare către ţesuturi şi organe. Celulele îşi îndeplinesc activitatea inconştient. Munca lor este controlată de sistemul nervos simpatic. Pe această cale, ele se află într-un contact direct cu mintea şi creierul. Orice impuls al minţii, orice gând este transmis celulelor. Astfel, ele sunt influenţate de diferitele condiţii sau stări ale minţii. Dacă mintea este deprimată, confuză, sau conţine alte emoţii şi gânduri negative, acestea sunt transmise telegrafic, prin nervi, fiecărei celule a corpului. Celulele soldaţi intră atunci în panică. Agitaţia le slăbeşte puterea, nu-şi mai pot îndeplini corect funcţiile, iar eficienţa lor scade. Unii oameni au o conştiinţă corporală foarte puternică, dar nu au nicio idee despre Sine. Ei duc o viaţă neregulată, nedisciplinată, umplându-și stomacul cu dulciuri, aluaturi ş.a.m.d. Organele lor digestive şi cele eliminatorii nu mai ştiu ce-i odihna. În consecinţă, suferă de slăbiciuni şi boli fizice. Atomii, moleculele şi celulele corpului lor produc vibraţii discordante sau dizarmonioase. Ei nu cunosc speranţa, credinţa, seninătatea şi buna dispoziție. Sunt nefericiţi. Forţa-viaţă nu mai operează corect în ei. Vitalitatea lor scade, iar mintea le este constant umplută de teamă, disperare, îngrijorare şi anxietate.

Primele gânduri şi ştiinţa modernă

Gândul este cea mai puternică forţă de pe pământ și cea mai puternică armă din arsenalul unui yoghin. Gândurile constructive transformă, înnoiesc şi modelează. Posibilităţile uriaşe ale acestei forţe au fost dezvoltate până la perfecţiune de către strămoşii noştri, care le-au găsit cele mai înalte utilizări. Căci gândul este prima forţă ce stă la originea susţinerii întregii creaţii. Geneza întregii manifestări fenomenale este explicată ca un prim gând ce a ţâşnit în Mintea Cosmică. Lumea este o Idee Primară, ce a devenit manifestă. Primul Gând a început să vibreze în Tăcerea Eternă a Esenţei Divine. Terminologia clasică se referă la acest aspect, la ichha, dorinţa lui Hiranyagarbha, Sufletul Cosmic, care s-a manifestat în spanda, sau vibraţie. Această vibraţie nu poate fi comparată cu oscilaţiile rapide ale particulelor fizice, ci este ceva infinit mai subtil, atât de subtil încât nu poate fi conceput de mintea normală. Această teorie explică faptul că toate forţele îşi au originea în starea de vibraţie pură. Recent, ştiinţa modernă a ajuns la concluzii apropiate, cercetând natura fizică externă.

Gândul are greutate, mărime, formă, culoare şi nume

Orice gând are greutate, formă, mărime, culoare, calitate şi putere, ce pot fi percepute de către clarvăzători prin ochiul interior. Gândurile sunt ca obiectele. Aşa cum îi poţi dărui unui prieten o portocală şi apoi i-o poţi lua înapoi, la fel poţi dărui şi lua înapoi un gând. De aceea, trebuie să învăţaţi tehnica corectă a manevrării şi manipulării gândului. Imaginaţi-vă că aveţi o minte perfect calmă, fără gânduri. Când primul gând va apărea, el va purta un nume şi va avea o formă. Forma este starea mai grosieră, iar numele starea mai fină a unei singure puteri de manifestare, numită gând. Dar toate trei nu formează în realitate decât una; oriunde se află una dintre ele, celelalte două vor fi şi ele acolo. Oriunde avem un nume, avem şi forma şi gândul. Un gând spiritual are culoare galbenă. Un gând de furie şi ură e colorat într-un roşu întunecat, un gând egoist are culoarea maro etc.

Puterea, acţiunea şi foloasele gândului

Prin puterea de a vă controla gândurile puteţi dobândi o putere creativă. Gândul trece de la unul la altul, influenţează mase de oameni, astfel încât cei cu gânduri mai puternice îi vor influenţa pe cei cu gânduri mai slabe. Există astăzi numeroase cărţi asupra cultivării gândului, puterii şi dinamicii lui. Studiindu-le, veţi putea dobândi o înţelegere completă a gândului, puterii sale, activităţilor şi foloaselor pe care le puteţi dobândi mânuindu-l.

Trăim într-un ocean nesfârşit de gânduri

Gândul este deopotrivă lumea întreagă, marile dureri, bătrâneţea, moartea, păcatul, pământul, apa, focul, aerul, eterul. Cel ce-şi controlează gândurile devine un adevărat Zeu pe acest pământ. Trăim într-o lume de gânduri. La început există gândul. Apoi începe exprimarea lui prin organul vorbirii. Gândirea este intim legată de vorbire. Gândurile pline de răutate, mânie sau amărăciune îi rănesc pe ceilalţi. Dacă mintea, care este cauza tuturor gândurilor - dispare, la fel vor dispărea şi obiectele lumii exterioare. Sunetul, pipăitul, forma, vederea, gustul şi mirosul, cele cinci învelişuri, trezirea, visul şi somnul adânc - toate acestea nu sunt decât produsul minţii. Pasiunea, mânia, legăturile, timpul - toate sunt produse de minte. Mintea este regele simţurilor, iar gândul este rădăcina tuturor proceselor mentale. Gândurile pe care le percepem în jurul nostru (sub forma obiectelor exterioare) nu sunt decât mintea exprimată în forme sau substanţă. Gândul creează, gândul distruge. Dulceaţa şi amăreala nu sunt proprietăţi ale obiectelor, ci ale minţii, şi ele îşi au sediul în subiect, în gândirea lui. Toate obiectele acestei lumi sunt puse în legătură şi asociate prin jocul minţii, care le dă culoare, formă şi toate celelalte calităţi cu care suntem obişnuiţi. Mintea îşi poate asuma forma oricărui obiect la care se gândeşte intens. Prietenia şi duşmănia, virtutea şi viciul există doar în minte. Fiecare minte creează o lume a binelui şi a răului, a plăcerii şi a mâniei, doar prin propria sa imaginaţie. Binele şi răul, plăcerea şi durerea nu izvorăsc din obiecte; ele aparţin doar propriei atitudini lăuntrice. Nu există nimic bun ori plăcut în această lume; ele există în mintea voastră.

Gândurile, electricitatea şi filozofia

Gândurile sunt o putere uriaşă, mult mai mare decât cea a electricităţii. Ele vă controlează viaţa, vă modelează caracterul şi vă structurează destinul. Observaţi cum un singur gând atrage numeroase altele, într-o foarte scurtă perioadă de timp. Să ne imaginăm că vă vine ideea să vă invitaţi prietenii la un ceai. Singur gândul de „ceai” atrage automat gândurile de lapte, zahăr, ceşti, mese, scaune, feţe de masă, şerveţele, linguriţe, prăjituri, biscuiţi etc. În mod similar, lumea în care trăim nu este decât o expansiune de gânduri. Dar expansiunea gândurilor către obiectele exterioare nu e decât un lanţ pentru suflet, de care ne putem elibera doar prin renunţarea la gânduri. Trebuie să fiţi extraordinar de atenţi (conştienţi) pentru a putea ucide gândurile încă în germene. Doar atunci veţi fi cu adevărat fericiţi. Mintea se joacă şi trişează. Doar înţelegându-i natura, căile şi mijloacele de acţiune, o veţi putea controla cu uşurinţă. Cea mai extraordinară carte de filozofie idealistă practică este Yoga-Vasishtha. Esenţa acestei cărţi este următoarea: Singurul care există este brahman cel non-dual, sau sufletul nemuritor. Acest univers, privit ca univers, nu există. Numai cel ce-şi cunoaşte Sinele Suprem va fi eliberat de ciclul naşterilor şi morţilor. Stingerea gândurilor înseamnă eliberarea. Expansiunea minţii este gândul, care prin puterea sa de diferenţiere, generează acest univers. Astfel, lumea nu este decât un joc al minţii. Ea nu există în cele trei perioade de timp (trecut, prezent şi viitor). Anihilaţi măruntul ego, gândurile. Meditaţi asupra Sinelui şi deveniţi un eliberat în viaţă.

Mintea - o proiecţie a gândului

Meditaţia profundă demonstrează că întregul univers nu este în realitate decât proiecţia minţii umane. Purificarea şi controlul minţii este scopul central al oricărei yoga. Mintea în sine nu este decât o înregistrare de impresii ce se exprimă fără încetare sub formă de impulsuri şi gânduri. Mintea înseamnă acţiune, mişcare. Gândul te îndeamnă să acţionezi, iaractivitatea înseamnă impresii noi pentru minte. Yoga rupe acest cerc vicios, utilizând metode de inhibare efectivă a funcţiilor minţii. Yoga verifică, controlează şi opreşte funcţia-rădăcină a minţii şi anume gândirea. Gândul are puterea de a crea şi a distruge lumi cât ai clipi din ochi. Mintea creează lumea potrivit propriei ei gândiri. Ca un vis ce generează alt vis în interiorul lui, mintea - care nu are o formă vizibilă - generează lumile vizibile.

Gândurile, lumea și realitatea eternă

Mintea este cauza-rădăcină a celor trei samsaras (lumi iluzorii), cu miile lor de ramuri, frunze şi fructe. Cel ce va distruge gândul, va distruge dintr-o dată şi copacul samsaric, căci îi va tăia rădăcina. Acest lucru necesită însă o nesfârşită răbdare şi perseverenţă. Când toate gândurile vor fi eliminate, vă veţi scălda în oceanul beatitudinii. Această stare nu poate fi descrisă, ci doar experimentată. Aşa cum focul este absorbit în sursa lui atunci când combustibilul se termină, la fel şi mintea se reabsoarbe în sursa ei, Atman(Sinele Suprem) atunci când toate gândurile sunt anihilate. Cel ce realizează aceasta, atinge experienţa Realităţii Eterne, starea de libertate absolută.

Swami Sivananda, Puterea gândului, Ed. Deceneu, 2006

Joe Dispenza - Mecanica minții

https://youtu.be/zDGKK0hA8-g

3.13.2019

5 IDEI DE DARURI POTRIVITE UNUI BEBELUS

http://www.observatordearges.ro/5-cadouri-utile-pe-care-le-poti-face-unui-nou-nascut.html

Venirea pe lume a unui bebelus reprezinta, intotdeauna, un motiv de bucurie atat pentru parinti, cat si pentru apropiati. De aceea, daca in cercul tau de apropiati si-a facut aparitia un bebelus, fa-ti simtita prezenta cu un cadou special pentru a marca asa cum se cuvine un moment deosebit pentru cei care tocmai au devenit parinti.
Chiar daca pare simplu la prima vedere sa alegi un dar pentru un nou-nascut avand in vedere paleta extrem de variata de accesorii si produse pentru copii din magazinele dedicate, exista posibilitatea sa nu stii ce sa achizitionezi. Este adevarat ca poti lua in considerare o multitudine de variante, insa este important sa te gandesti la utilitatea cadoului pe care il faci, intrucat un bebelus este mult prea mic pentru a realiza ceea ce ii oferi. Este bine sa te gandesti la un cadou care sa fie de folos parintilor in ingrijirea bebelusului lor. Iar daca nu ai inspiratie ori nu stii care ar putea fi variantele fericite in acest sens, mai jos, vei descoperi 5 propuneri de cadouri potrivite unui nou-nascut.

Iata 5 idei de daruri potrivite unui bebelus:

 1.Nu este indicat sa investesti in piese de mobilier, precum patut sau dulapior pentru haine caci, cu siguranta, parintii celui mic s-au ocupat deja de acest lucru. Ai putea sa te orientezi spre seturile de lenjerii pentru patutul copilului, foarte utile mamicii care isi va dori ca bebelusul ei sa doarma intr-un loc confortabil si curat. Alege lenjerii din bumbac colorate, care sa starneasca atentia micutului de fiecare data cand este asezat in patutul sau.
 2.Produsele cosmetice de ingrijire pentru bebelusi nu vor fi niciodata suficiente pentru o mama care nu are timp sa mearga la cumparaturi. Asadar, poti oricand sa achizitionezi accesorii de baie si produse precum crema de corp, sampon, ulei si sapun, toate dintr-o gama conceputa special pentru a hidrata pielea delicata a unui copil nou-nascut.
 3.Un cantar de bebelusi poate reprezenta un cadou extrem de util parintilor, care isi vor dori sa aiba in vedere in permanenta greutatea micutului. Copiii cresc si se dezvolta incredibil de repede, asa ca un cantar poate fi de mare ajutor. Iata o idee pe care o poti avea in vedere atunci cand mergi la cumparaturi.
4.De regula, parintii se ocupa inca dinainte de nasterea copilului lor de achizitionarea unui carucior.Insa afla ca si un marsupiu se poate dovedi a fi extrem de util la cumparaturi ori la plimbare cu bebe. Te poti ocupa chiar tu de alegerea unui marsupiu pentru noul-nascut. In acest fel, parintii se vor bucura de modalitati inedite de transportare al bebelusului in zilele cand il scot pe acesta in parc.
5.Un set cu hainute pentru bebelusi o va incanta pe mamica nevoita sa isi schimbe deseori micutul. Chiar daca va primi de-a lungul timpului hainute si incaltaminte pentru bebelusul ei, trebuie sa stii ca acestea nu vor fi niciodata prea multe, indiferent daca masurile nu sunt potrivite. Important este ca piesele pe care le achizitionezi sa nu fie mai mici!

Iata, asadar, 5 sugestii de cadouri care sa te ajute sa faci o alegere inspirata atunci cand mergi in vizita la un nou-nascut!

3.09.2019

FREE WORLD ASSOCIATION - ÎMPREUNĂ PENTRU O DEZVOLTARE DURABILĂ

http://freeworld.ro/invitatii-evenimente/

CU CE SCHIMBĂ O RELAȚIE O HÂRTIE PE CARE SCRIE CERTIFICAT DE CĂSĂTORIE ?

Aceasta este una dintre întrebările cel mai des întâlnite astăzi, în rândul tinerilor.
În metrou, la birou, la o cafea, în jurul unui cozonac la masa de Crăciun, aceeaşi problemă – merită sau nu să ne căsătorim, cu ce schimbă o relaţie o simplă hârtie pe care scrie Certificat de căsătorie sau Certificat de cununie? 
Aceste întrebări ne dezvăluie concepţia pe care o au tinerii despre Taina Sfintei Cununii, dar mai ales despre întemeierea unei familii. 
Trebuie să ţinem cont de faptul că ei au deja o idee formată despre aceste lucruri pe baza experienţelor din familia în care au crescut, ce au văzut acasă, iar acest lucru este normal – copiii îşi vor „imita” părinţii, iar posibile traume sau simple nelinişti din copilărie îi vor urmări toată viaţa.Tinerii se întreabă astăzi: „De ce să mă căsătoresc?”. Tocmai pentru că nimeni nu le-a explicat deschis ce implică acest lucru, iar ei văd numai ceea ce se întâmplă în jurul lor – adesea lucruri negative şi exemple de neurmat – şi îşi formează o părere greşită despre familie.
 Şi ce văd tinerii? Cum părinţii lor nu se mai iubesc, nu se mai respectă, divorţează sau trăiesc împreună numai datorită unor convenţii sociale sau, mai grav, încercând să profite de o conjunctură materială.
 Mulţi părinţi devin victime ale unor patimi greu de stăpânit şi vindecat, cum ar fi beţia, drogurile sau desfrâul. Or, astfel de familii nu prezintă nimic atractiv şi tinerii îşi vor căuta satisfacţii şi mulţumiri în altă parte.
Fuga de responsabilităţi dă un gust amar.

Prin căsătorie nu facem altceva decât să ne asumăm un drum spre mântuire, spre Împărăţia cerurilor. Acesta este motivul pentru care creştinii se căsătoresc: vor să se mântuiască şi să meargă împreună cu persoana pe care o iubesc pe calea mântuirii. 
Or, nu putem să păşim pe acest drum, dacă ne lipseşte credinţa în Dumnezeu sau credinţa noastră este una superficială. Şi în acest punct intervin blocajul şi refuzul căsătoriei, care este înţeleasă ca un spaţiu al greutăţilor şi al responsabilităţilor. Iar alternativa este de zeci de ori mai plăcută: aventurile nu plictisesc şi au un gust dulce – la început, căci vom vorbi şi despre momentul în care dulceaţa plăcerilor devine amar şi venin atât pentru trup, cât mai ales pentru suflet.
Şi ne mai izbim de un zid al postmodernităţii – tinerii nu fug, în realitate, de căsătorie, ci de greutăţi, de muncă, în cele din urmă, pentru că asta am învăţat noi în cei douăzeci de ani de libertate – că munca este grea, iar inteligent sau deştept este acela care câştigă mult fără muncă şi efort, fizic sau intelectual. Tinerii educaţi sau care s-au autoeducat în acest spirit vor încerca să amâne luarea deciziilor în privinţa întemeierii unei familii cât mai mult timp cu putinţă.

Mulţi tineri nu se mai căsătoresc, pentru că nu înţeleg că viaţa este o cale a mântuirii, în care greutăţile şi necazurile sunt trimise sau îngăduite de Dumnezeu spre binele oamenilor. În momentul în care un tânăr fuge de ideea întemeierii unei familii, fuge de rostul pentru care a venit pe lume. Şi acest lucru trebuie să îl explicăm tinerilor, cum că oricât de tare am fugi de familie, nu putem fugi de rostul nostru în lume. Ne putem ascunde în diferite pasiuni, ne putem ocupa timpul cu călătorii în locuri interesante, dar nu putem schimba rostul pentru care ne-a creat Dumnezeu.

„Căsnicia înainte de căsnicie”Conştientizează tinerii că doar Taina Sfintei Cununii este temelia familiei? Şi da, şi nu. „Da”, în cazul tinerilor care au o legătură strânsă cu Biserica, au duhovnic, le este dragă Liturghia etc. „Nu”, în cazul celor pentru care Biserica, Liturghia şi duhovnicul nu există! Mai sunt tineri care se limitează la căsătoria civilă, iar alţii convieţuiesc chiar şi fără aceasta, întrebând retoric (şi ironic) „ce valoare poate avea o hârtie?”. Practic, ignoră faptul că acel certificat de căsătorie civilă nu este o hârtie banală, ci un act care implică responsabilitate în faţa legii şi a oamenilor, după cum Cununia religioasă şi certificatul aferent implică responsabilitate înaintea lui Dumnezeu.
Într-adevăr, Taina Cununiei reprezintă cea mai solidă temelie pentru familia creştină, pentru că este instituită de Hristos, Temelia desăvârşită, „piatra cea din capul unghiului”, pe care se zideşte viaţa şi casa omului creştin. Este o zidire pe „stâncă”, nu „pe nisip” – cum ne grăieşte chiar Mântuitorul (Mt. 7, 24-27).
Ar fi mai multe probleme dificile, dar una dintre ele, cu o mai mare frecvenţă, o reprezintă „căsnicia înainte de căsnicie” sau aşa-numita „căsnicie de probă”, unii tineri trăind, astfel, în păcat (concubinaj), motivând că vor să se cunoască, să constate dacă se „potrivesc” sau nu, alţii spunând că sunt prea tineri să devină familişti, că n-au bani de nuntă, de casă etc.
Riscul unui astfel de comportament este foarte mare: odată cu păcatul desfrânării în sine, aceşti tineri îşi consumă căsnicia şi dragostea conjugală înainte de a face legământul responsabilităţii civile şi religioase. Aşa se face că anumite prietenii, la început frumoase şi promiţătoare, se destramă. Dacă se face totuşi nunta, în multe din căsniciile trăite „anticipat” apare curând blazarea, plictiseala şi, în scurtă vreme, pericolul divorţului, mai ales în acele cazuri în care se amână, ani buni, şi naşterea pruncilor…
Cauzele amânării căsătorieiDacă ne raportăm la societate în ansamblul ei, fie că studiem societatea românească, veţi vedea că numărul de divorţuri în rândul tinerilor a crescut doar procentual faţă de acum două sau trei decenii. În realitate, numărul de divorţuri, în cifră absolută, fiind mai mic în rândul tinerilor, deoarece mai puţini tineri se căsătoresc, comparativ cu perioadele anterioare. Acest fenomen nu este rezultatul unei evoluţii favorabile a societăţii, ci rodul unui fenomen mult mai trist, reducerea numărului căsătoriilor sau căsătoria la o vârstă mai matură (după 30 de ani), care se reflectă într-un mod din ce în ce mai negativ în scăderea natalităţii. Pe de altă parte, problematica divorţurilor are aceeaşi rădăcină cu cea a reducerii numărului căsătoriilor şi se regăseşte în transformările din viaţa economică şi socială, îndepărtarea de Biserică, tradiţii, obiceiuri şi modificarea funcţiilor şi rolului familiei.
Există o multitudine de factori care „amână” sau substituie căsătoria ca instituţie (factori economici, sociali, culturali, morali, biologici, psihologici şi juridici). 
În primul rând, factorii sociali şi economici fac aproape imposibil ca doi tineri să se poată susţine material, să construiască un cămin sau să crească cel puţin un copil, rezultând un timp foarte îndelung alocat meseriei, carierei sau studiilor şi unul foarte scurt alocat familiei, prioritatea intereselor individuale în faţa intereselor familiei, de aici rezultând numeroase alte probleme despre care am putea vorbi fără întrerupere. 
În al doilea rând, societatea modernă a dat avânt modelelor care substituie căsătoria (concubinajul sau cuplul fără obligaţii), care de mult mai puţine ori au ca rezultat natalitatea scăzută şi care se găsesc de cele mai multe ori în opoziţie cu valorile religioase, tradiţionale şi morale.
Rămâne de văzut, pe termen lung, cât de mult ne vor afecta rezultatele acestor mutaţii sociale. Adepţii acestor transformări susţin că familia nu este pe cale de dispariţie, ci se diversifică, dar chiar de pe acum putem observa rezultate înfricoşătoare, cum ar fi îmbătrânirea populaţiei, pierderea dimensiunii sacre a vieţii şi înmulţirea practicilor vicioase.

Sursa: ortodoxia.md 
by SECRETUL CUNOAȘTERII

  Agenda Nunții Nunta perfecta nu este doar frumoasa, este unica si foarte personala, toate acele mici elemente alese cu grija o fac deosebi...