14 ianuarie 2016

Slujba Botezului in ritul liturgic ortodox si in cel catolic

Slujba Botezului in ritul liturgic ortodox si in cel catolic
I.  Slujba botezului in ritul liturgic bizantin, - Biserica Ortodoxa se dovedeste pastratoare fidela a traditiei primare si in privinta slujbei botezului.
Slujba propriu-zisa a botezului - unita cu cea a mirungerii, cuprinde rugaciunile pentru sfintirea apei de botez, binecuvantarea untdelemnului "bucuriei" si ungerea prebaptismala a candidatului cu el, afundarea intreita a pruncului in apa sfintita, ungerea lui cu Sfintul mir, lecturile biblice,(Apostolul si Evanghelia), spalarea si tunderea simbolica a pruncului, ectenia pentru nasi si apolisul slujbei. Dupa incheierea slujbei botezului urmeaza nemijlocit impartasirea cu Sfanta Euharistie, aceasta pentru ca renasterea spirituala dobindita prin botez sa fie plinita prin unirea reala cu trupul si sangele lui Hristos. In apus, incepind din secolele XII-XIII mirungerea si impartasirea copiilor a fost amanata pana la 7-12 ani. Se pune insa problema celor care mor pana la varsta de 12 ani si nu au primit aceste taine obligatorii pentru mantuire.
Lucrarile celor trei taine ale initierii se desavarsesc unele pe altele. "Ne renastem la viata spirituala prin moartea si invierea Fiului lui Dumnezeu intrupat, pe care le retraim in botez, suntem apoi sfintiti si intariti prin harul dumnezeiescului Duh revarsat peste noi in taina Sfantului Mir, ca odinioara asupra Sfintilor Apostoli si ne incorporam definitiv la Biserica lui Hristos, luand arvuna si chezasia invierii si a vietii vesnice prin impartasirea cu Sfantul Sau Trup si Sange".
II.  Randuiala   veche   a   botezului   la   catolici,   dupa   "Rituale   Romanum" . - O scurta privire istorica  asupra randuielii romane a botezului,  pornind  de  la acea  randuiala  lunga,  care   se  administra   gradat  pe  o perioada  de  timp,   randuiala   caracteristica catehumenatului  si mentinuta pana  in secolele XII-XIII  si ajungand la  cea care a fost in uz pana de curand, ne va inlesni intelegerea primei parti a randuielii pe care o vom descrie.
Pregatirile individuale, care se faceau in cadrul instruirii religios-morale a catehumenilor, se terminau prin ceremonii speciale, numite "scrutinii" sau cercetari (examene). Dupa desfiintarea catehumenatului cuvantul scrutinium si-a pierdut din intelesul, de examinare, ramanand numai ca un complex de ceremonii premergatoare botezului.
La Roma erau in uzul vechii trei scrutinii, care aveau loc in cadrul unor liturghii speciale, in zilele stabilite, liturghii care se savarsesc azi in duminicile a treia, a patra si a cincea din postul mare. Cu ocazia primului scrutiniu, care avea loc in miercurea saptamanii a treia din post, se primea candidatul in catehumenat prin insemnarea cu Sf. Cruce, darea sarii  binecuvantate si rostirea unui exorcism. Al doilea scrutiniu, din miercurea saptamanii a patra din post, oferea prilejul primirii inceputurilor Evangheliei, Simbolului credintei (Niceo-Constantinopolitan) si rugaciunii domnesti. Ultimul, din dimineata sambetei mari, era rezervat catehezei facute de episcop, rostirii, simbolului de credinta, ritualului "effeta", asociate de la inceput cu actul botezului, lepadarea de satana si. ungerea cu untdelemnul catehumenilor.            
Incepand cu epoca lui Carol cel Mare, aceasta randuiala a fost inlocuita cu alta, prescurtata, caracterizata prin  omiterea  scrutiniului  deschiderii  urechilor (al  doilea) si concentrarea celorlalte intr-o singura randiuala. Conform "Ritualului Roiman", la administrarea botezului Biserica Romano-Catolica folosea doua randuieli, una pentru copii si alta pentru adulti, deosebite numai prin continutul si numarul rugaciunilor si exorcismelor rostite.
1. Randuiala romana a botezului copiilor inainte de Conciliul II Vatican. - Liturgistii apuseni au impartit actele savarsite la botezul copiilor in patru parti, dupa originea lor:   ritualul   catehumenatului,   fotizomenatului,   actul botezului   si   ritualul postbaptismal.
a) Ritualul catehumenatului cuprinde ceremoniile savarsite odinioara pentru catehumeni si se incheie cu rugaciunea care se rosteste dupa oferirea sarii. Din pietate fata de Sfanta Taina, preotul isi spala mainile, imbraca superpeliciul si stola violeta si se indreapta spre usa bisericii sau tinda, unde se savarseste prima parte a randuielii botezului. Intrarea in biserica a celor care se boteaza este inca oprita pentru ca mai sunt inca sub povara pacatului stramosesc si amenintarea diavolului, inainte de a se fi lepadat de ingerul robiei si a se dedica in intregime lui Hristos.

Nasii l-au adus pe copil la locasul vazut al lui Dumnezeu, care este simbolul casei spirituale a lui Dumnezeu. De aceea, preotul pune prima intrebare : "Ce ceri de la Biserica lui Dumnezeu ?". Raspunsul: "Credinta" dovedeste necesitatea primirii darului ascultarii credintei, asa cum l-au primit si Apostolii de la Mantuitorul. "Credinta ce-ti da ?" - intreaba preotul -, iar cel ce se boteaza sau nasul raspunde : "Viata vesnica", descoperind telul suprem dorit de credinta. Cel care crede in Hristos cu o credinta lucratoare in iubire, are fagaduinta vietii vesnice. De aceea, preotul continua cu enuntarea poruncii iubirii: "Asadar, de vrei sa intri in viata, pazeste poruncile : Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau...".
Pentru a rupe legaturile satanei cu cel ce se boteaza, preotul sufla de trei ori peste fata lui, rostind cuvintele : "iesi din el, duh necurat, si fa loc Sfantului Duh Mangaietorul". Trecand din slujba satanei, in cea de ostas al lui Hristos, candidatul primeste "semnul maririi si biruintei" prin insemnarea crucii, cu degetul, pe frunte si pe piept de catre preot, zicand : "Primeste semnul crucii, atat pe frunte cat si in inima, primeste credinta poruncilor ceresti si asa sa te porti de acum inainte, incat sa poti deveni templu al lui Dumnezeu." Insemnarea cu semnul crucii, referirea la moravuri si amintirea starii crestine harice sunt in legatura intima. Actul insemnarii este urmat de o rugaciune catre Dumnezeu ca sa-l inzestreze pe candidat cu harul necesar pastrarii cu credinta, in toata viata, a invataturii crestine in care a fost introdus, facindu-se partas prin pazirea poruncilor, bucuriei renasterii la invierea obsteasca .
Preotul pune apoi mana pe capul candidatului, simbolizand cuprinderea lui "in stapanirea Bisericii" si se roaga ca aceasta stapanire sa fie de durata, invocand harul lui  Dumnezeu in  ajutor,  spre a-l  scoate din legaturile satanei si urmarile  pacatului.
Ultimul act din ritualul catehumenatului este oferirea sarii binecuvintate (exorcizate) celui care se boteaza. Sarea, prin importanta sa naturala, simbolizeaza efectele harului care se primeste la botez. Punerea si in gura oatehuinenului arata in chip vadit ca el va dobandi, prin invatatura credintei si prin darul harului, sa fie izbavit de putreziciunea pacatului, sa primeasca gustul faptelor bune si sa se bucure de toana intelepciunii divine. Prin exorcismul rostit la binecuvantarea sarii: "Alung de la tine pe satana substanta sarii...", preotul alunga puterea vrasmasului, dar se roaga ca Dumnezeu sa sfinteasca sarea, si sa devina ea insasi un "sacrament tamaduitor spre alungarea dusmanului rau", un leac desavarsit, care sa ramana mereu lucrator in inima crestinului. Harul se implora si prin formula de oferire a sarii : "Primeste sarea intelepciunii sa fie pentru tine un mijloc haric, spre viata vesnica".
Acest act se incheie cu rugaciunea : "Dumnezeul parintilor nostri...", prin care se cere de la Dumnezeu hrana cereasca pentru catehumen, spre a fi ravnitor spre cele bune si a putea ajunge "la baia nasterii celei de a doua".
b) Ritualul fotizomenatului (al celor luminati), pastreaza partial actele care se savarseau inainte pentru candidatii la botez. O asemenea origine o are si exorcismul cu care incepe aceasta parte a botezului si care este mult mai scurt decat exorcismele randuielii ortodoxe.
Preotul inseamna din nou copilul pe frunte, zacand : "Si acest semn al crucii, care-l dam noi pe frunte, tu, diavol blestemat, sa nu indraznesti sa-l strici niciodata. Prin acelasi Hristos, Domnul nostru". Dupa cum la iesirea din Egipt s-au uns cu sangele mielului usile evreilor, pentru ca ingerul mortii sa nu intre la ei, tot astfel se inseamna acum fruntea celui ce se boteaza cu semnul Sfintei Cruci, pentru ca vrajmasul sa nu vatame acest semn si sa patrunda in templul Duhului Sfant.
Punand mana pe capul lui, se roaga lui Dumnezeu sa-si reverse mila sa, ca sa-l faca pe copil "sa fie luminat cu stralucirea cunoasterii" Sale, Cel ce a facut sa straluceasca din intuneric lumina si a facut ziua in inimile noastre   (11 Cor. IV, 6). Cu aceasta se incheie partea savarsita in afara bisericii sau in tinda. Preotul introduce pe prunc in biserica, zicand : "N. - intra in biserica lui Dumnezeu, ca sa ai parte cu Hristos, in viata vesnica" . In fata baptisteriului preotul si nasii rostesc "Simbolul apostolic" si "Tatal nostru". Plin aceasta rostire nasii vor vedea nu atat o marturisire a propriei lor credinte, ci mai ales o amintire a obligatiei asumate, de a veghea cu grija asupra credintei si vietii crestinesti a celui care se boteaza. Se rosteste apoi ultimul exorcism, care aminteste diavolului ca cel care se boteaza urmeaza sa fie ridicat in Biserica lui Dumnezeu cea Sfanta si sa devina templul Duhului Sfant, unde nu este loc pentru slujitorul intunericului.
Acest exorcism este intim legat de actul urmator, numit "effeta" (deschiderea urechilor). Preotul ia saliva cu degetul si atinge mai intai urechile copilului zicand : "Effeta, ce este de deschis", prin care se sugereaza ca omul launtric sa primeasca invatatura mantuirii, deci "din inima credem in mantuire, iar credinta este din auzite, iar auzirea prin cuvantul lui Hristos" (Rom. X, V7). Atinge apoi narile zicand : "Intru miros de buna mireasma. Iar tu diavole fugi ; caci se va apropia judecata lui Dumnezeu". Prin aceasta se marturiseste dorinta ca acel care se boteaza sa fie mereu in stare sa simta, in viata sa, buna mireasma spirituala a adevaratei cunostinte   de  Dumnezeu.
Aceasta alungare din nou a satanei se datoreste doctrinei despre urmarile pacatului stramosesc, potrivit careia sufletul a pierdut chipul lui Dumnezeu si e sub robia  satanei. Acest ritual aminteste vindecarea surdomutului de catre Mantuitorul (Marcu VII, 31-37), prin atingerea cu saliva a limbii lui. Acest ritual este descris si explicat si de Sf. Ambrozie al Milanului, in cartea sa "De Mysteriis" sub numele de "Misterul deschiderii", iar scopul savarsirii lui este de a darui har celui care se boteaza, de a pricepe si raspunde corect la intrebarile de lepadare si credinta care ii urmeaza .
c) Actul botezului este precedat de "lepadarea de satana", de ungerea cu untdelemnul catehumenilor si de marturisirea solemna a credintei. Dupa ce s-au citit atatea exorcisme asupra catehumenului, acum el insusi, autonom se opune vrasmasului, lucrurilor lui, adica pacatelor si trufiei lui, indemnului la pacat. Prin aceasta intreita lepadare de satana, de toate lucrurile lui si de toata trufia lui raspunzand intrebarilor preotului (el sau nasii) cel care se boteaza a inceput lupta impotriva diavolului (pacatului), pe care de acum inainte trebuie sa o duca  toata viata. Acest ritual al lepadarii de satana este la fel ca in botezul ortodox, cu deosebirea ca se intreaba o singura data, fragmentat, nu de trei ori. El este mentionat de comentatorii liturgici vechi, ca Origen (Omilia la Numeri XII, 4), Tertulian (De Spectaculis 4), Pseudo-Dionisie (Ierarhia bisericeasca cap. 2 si3); Sf. Chiril al Ierusalimului (Catehezele mystagogice) s. a. In lupta impotriva celui rau, cel care se boteaza are nevoie de intarire supranaturala, care i se da prin ungerea cu untdelemnul catehumenilor. Aceasta ungere prebaptismala o face preotul, cu degetul, in chipul crucii, la piept si la umeri rostind formula : "Te ung cu untdelemnul mantuirii in Iisus Hristos Domnul nostru, ca sa ai viata vesnica" .            
                                              
Untdelemnul acesta simbolizeaza harul Sf. Duh. Dupa Toana de Aquino, se ung "pe piept, pentru ca prin harul Sf. Duh sa lapede ratacirea si nestiinta si sa primeasca dreapta credinta ; intre umeri pentru ca prin darul Sf. Duh sa scuture toata delasarea si lenea si sa se deprinda cu faptele cele bune, deoarece credinta fara fapte este moarta". Dupa ungere preotul sterge cu bumbac locul unde a fost uns pruncul, isi ia stola alba si se apropie de baptistier spre a primi, inainte de botez, intreita marturisire de credinta a celui ce se boteaza, care raspunde prin nasi, la trei intrebari: "Crezi in Dumnezeu Tatal Atotputernicul, Facatorul cerului si al pamantului ?" ; "Crezi in Iisus Hristos, Fiul sau unul nascut, Domnul nostru, care S-a nascut si a patimit pe Cruce?"; "Crezi in Duhul Slint, in Siinta Biserica Catolica, in impartasirea siintilor (credinciosilor), in iertarea pacatelor, in invierea trupului si viata vesnica ?".
Cel care se boteaza a renuntat, prin lepadarea de Satana, cu desavarsire la imparatia intunericului si de acum se indreapta definitiv spre imparatia, luminii, prin marturisirea solemna a lui Dumnezeu in Treime. Aderarea la imparatia lui Dumnezeu se face in acelasi mod ca si lepadarea de Satana. Spre a intari caracterul voluntar al botezului si libertatea omului, ritualul roman contine intrebarea expusa, inainte de actul botezului: "N. - Vrei sa te botezi ?" .

Precum se vede nu am gasit pana acum nici o mentiune privind sfintirea apei. Spre deosebire de ortodocsi, romano-catolicii pana acum sfinteau apa botezului o singura data pe an (la Sfintele Pasti) si ea se pastra in biserica, in baptistier. Rituale Romanum arata ca administrarea botezului se face prin intreita turnare, dar unde se mai obisnuieste inca, prin intreita scufundare, ceea ce denota ca practica primara si aici era prin scufundare.
Acest lucru este recunoscut si de liturgistii moderni. Inlocuirea vechii practici s-a intensificat din secolul al XIII-lea, ajungandu-se la practica stropirii (turnarii). Dupa ce l-a intrebat daca doreste botezul, preotul toarna de trei ori peste pruncul, tinut de nasi, apa baptismala, zicand formula : "Eu te botez in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh". Simbolismul vechi al botezului, prin care intreita scufundare inchipuia cele trei zile cat a stat Domnul in mormant, pastrat si azi in ortodoxie, este inlocuit, in evul mediu, in apus, punandu-se accent pe legatura botezului cu pacatul stramosesc. "Dupa cum primul pacat s-a infaptuit din placere, prin invoire si prin fapta, tot astfel trebuie sa se opereze si purificarea de pacatul stramosesc, printr-o intreita spalare".
d) Ritualul postbaptismal este alcatuit din trei acte : ungerea cu mir (crismatia), oferirea vesmantului alb si a luminarii aprinse, simbolizand roadele botezului.
Este necesar sa amintim ca, si in apus, pana in secolul IV, Taina Sf. Mir, era introdusa in cadrul botezului, dupa actul scufundarii, cu singura deosebire ca la apuseni o putea administra numai episcopul. Acest lucru se putea implini usor in timpul botezului catehumenilor care se savarsea in zile stabilite, mai ales la praznice mari. Numarul redus al episcopilor fata de nevoile tainei botezului, botezul din necesitate, grija ca pruncia sa nu moara nebotezati, a facut sa se desparta botezul de Taina Sf. Mir. S-a dat insa aprobarea preotului de a unge pe neofit cu crisma (mir), in cadrul botezului, ramanand, ca Taina Sf. Mir (confirmatia) sa se faca de episcop mai tarziu, desavarsind crismatia preotului.
Preotul luand mirul (crisma) , unge crestetul pruncului in chipul crucii, zicand: "Dumnezeu cel, atotputernic, Tatal Domnului nostru Hsus Hristos, care te-a renascut din apa si din Duhul Sfant si care ti-a dat iertare tuturor pacatelor, insusi sa te unga cu untuldelemn sfintit al mantuirii, in acelasi Hristos. Domnul nostru, spre viata vesnica».
Prin ungerea cu Sf. Mir cel botezat a pasit in cea mai intima comuniune de viata cu Hristos-Unsul, inglobandu-se in trupul lui Hristos ca un madular al Acestuia. Aceasta insemneaza si partasia la demnitatea imparateasca si preoteasca a lui Hristos (preotia universala).

Ungerea aceasta mijlocind harul, are ca efect pastrarea calitatii de crestin dobandita   prin  botez. Dupa ungere, preotul sterge locul uns si da celui botezat un vesmant alb (scutec de in), zicand : "Primeste haina alba, pe care sa o porti nepatata in fata judecatii Domnului nostru Iisus Hristos, ca sa ai viata vesnica. Amin". Acest vesmant alb simbolizeaza maretia invierii intru care ne nastem prin botez, stralucirea si frumusetea cu care se imbraca sufletul prin botez si nevinovatia si puritatea sufleteasca pe care cel botezat trebuie sa le pastreze toata viata.
Neofitii adulti, purtau haina alba pana in Sambata din saptamana Pastilor.
Ultimul act solemn din randuiala botezului copiilor este oferirea lumanarii aprinse (nasului) prin cuvintele : "Primeste lumanarea aprinsa si in neprihanire pazeste botezul tau : Tine poruncile lui Dumnezeu, ca atunci cind stapmul va veni la nunta, sa poti alerga in intimpinarea lui, impreuna cu toti siintii, la ospatul ceresc si sa traiesti in vecii vecilor".

Simbolismul acestui act este explicat de cuvintele Sfantului Apostoli Pavel: "Altadata erati intuneric, iar acum sunteti lumina intru Domnul; umblati ca fii ai luminii!". (Efes. V, 8). Botezul se incheie cu urarea de binecuvantare : "Mergi in pace si Domnul sa fie cu  tine".

Dupa cum s-a putut, observa, aceasta randuiala a botezului roman se deosebeste in structura de cea ortodoxa, atat prin unele acte care se savarsesc in plus, cat si prin altele care lipsesc. Totusi, datorita originii lor comune, cele doua randuieli au destule puncte comune.
2. Randuiala romana a botezului adultilor, inainte de Conciliul II Vatican. - In aceasta randuiala se vadeste nazuinta Bisericii romane de a dezvolta solemnitatea botezului, potrivit insemnatatii actului. In acest sens se exprima preferinta de a fi savarsita aceasta randuiala de catre episcop, cu respectarea timpului randuit din vechime. Cel care boteaza si cel care se boteaza, din respect pentru aceasta taina este bine sa fie nemancati. Preotul poate imbraca in mod special pluvialul violet, schiiii-bindu-1 in cel alb, inainte de intrebarile referitoare ia credinta. Structura randuielii botezului adultilor este in esenta la fel cu cea a botezului copiilor, descrisa pana aci.
Prima deosebire a acestei randuieli este insusi inceputul ei, care consta dintr-o pregatire speciala a preotului si a insotitorilor lui, pe treptele altarului, prin rugaciuni, spre a fi vrednici de a administra o taina ca aceasta. Se rotesc psalmii 8, 28 si 41, precedati de stihul: "Dumnezeule, ia aminte spre ajutorul meu" si un antifon luat din Ezechil (XXXVI, 25)): "Varsa-voi peste voi apa curata si va veti curati de toata intinaciunea voastra". Aipoi urmeaza : "Doamne miluieste" in greceste, de trei ori, Tatal nostru, si trei rugaciuni speciale prin care preotul se roaga pentru credinta celui care se boteaza si pentru efectele botezului de care sie va bucura acesta.

Preotul intreaba apoi pe catehumen ; "Cum te numesti?" si repeta aceleasi intrebari ca in randuiala botezului copiilor. Afirmatia preotului : "Daca vrei sa ai viata vesnica..." este mai dezvoltata, lamurindu-se pe scurt credinta, in Sfanta Treime.
Urmeaza apoi lepadarea de satana si marturisirea credintei.
Actele catehumenatului sunt imbogatite prin "insuflatie", "exsuflatie", apoi prin insemnarea catehumenului si pe alte parti ale trupului, nu numai pe frunte si piept. Dupa "exsuflatia" existenta si la botezul copiilor, se adauga, ca replica pozitiva, o "insuflatie" prin cuvintele : "Primeste duhul cel bun prin aceasta insuflatie si prin binecuvintarea lui Dumnezeu".  Se insemneaza apoi cu Sf. Cruce pe frunte si pe piept, facandu-se in rugaciunea rostita o aluzie la religia de la care a venit cel care se boteaza. Rugaciunea urmatoare se face pentru ca Dumnezeu sa-i descopere catehumenului calea adevarului si credinta cea dreapta, fiind urmata apoi de a doua insemnare cu seimnul crucii pe frunte, urechi, ochi, nas, gura, piept si umeri, cu formule speciale pentru fiecare, iar dupa aceasta, de trei ori pe intreg trupul, zicind: "Pe tine intreg te insemnez. In numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh, ca sa ai viata vesnica si sa traiesii in vecii vecilor".
Rugaciunii : "Doamne, asculta rugaciunile noastre...", rostita la botezul copiilor, i se adauga inca una, speciala pentru adulti, incheind randuiala insemnarii. Punerea mainilor si oferirea sarii se face intocmai ca la copii, cu deosebirea ca la cei ce vin dintre politeisti se citeste o rugaciune speciala. Exorcismul ritualului fotizomenatului a pastrat vechea forma din Sacramentariul gelasian, lucru adecvat botezului adultilor, caci acestia au si pacate personale, fiind mai mult prinsi in mrejile satanei decat copiii. Exorcismele au formule deosebite pentru barbati si pentru femei.
Preotul zice catehumenului: "Rogu-te, alesule, ingenunche si zi Tatal nostru", iar acesta zice pana la "ne mantuieste de cel rau". Preotul zice apoi: "Ridica-te, implineste-ti rugaciunea si zi: Amin". Apoi, nasul si preotul fac semnul crucii pe fruntea celui care se boteaza, zicand : "in numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh". Urmeaza o rugaciune si un exorcism, care se mai repeta de doua ori la fel ca rostirea rugaciunii domnesti si a insemnarii cu semnul crucii.
Rugaciunea : "Evlavia vesnica si prea dreapta", folosita si la copii, incheie actul exorcizarii   (conjuratiei). In continuare, ritualul botezului se desfasoara la fel ca la copii, cu adaugirea unei intreite alungari a satanei, rostita dupa ungerea cu untdelemnul catehumenilor.
Daca botezul este savarsit de un episcop, se administreaza atunci celor botezati  taina Sfantului Mir,  iar daca  se savarseste dimineata,  in cadrul  Sfintei  Liturghii,  se poate si cumineca.
3. Noua randuiala a botezului din Biserica Catolica. Problema revizuirii celor doua randuieli vechi ale botezului din Biserica romano-catolica, descrise pana acum, a fost pusa oficial in discutie in cadrul lucrarilor celui de al II-lea Conciliu al Vaticanului. Conform indicatiilor date de Conciliu in decretul "De sacra liturgia", apusenii si-au revizuit vechea randuiala a botezului adultilor si au alcatuit o noua randuiala pentru botezul copiilor.
Noile  rituri  romane,  aprobate  de  Sinoadele  post-conciliare,  nu sunt  universal  obligatorii,  ei   sunt   rituri   model,   pe   care   conferintele   episcopale   regionale   le  pot
adapta dupa necesitatile locale. Conferintele episcopale urmaresc ramanerea in cadrul
acestor  randuieli  model,  insa  o  depasire  a  acestui   cadru  nu  este  exclusa,   daca  se
propune ceva izvorat din traditia locala. 
"Calea aceasta - marturiseste B. Fischer - este mai complicata decat daca s-ar impune, in chip centralist, unul si acelasi ritual pentru intreaga lume, insa cu siguranta ca este mai corect, nu numai - din punct de vedere pastoral, ci si teologic, deoarece conrespunde unei gandiri eclesiologice despre "Ecclesia circumdata varietate", pe care Rasaritul nu o pierduse niciodata si pe care noi cei din Apus o recucerim anevoios in era postvaticanica" .
Vom incepe prezentarea acestor schimbari liturgice, cu botezul adultilor, a carui randuiala noua nu o posedam. Lipsurile vechii randuieli si indreptarile aduse dupa Conciliu sunt expuse, printr-un referat, in cadrul celui de al doilea simpozion ecumenic de la Regensburg, din iulie 1970, de Prof. german Baltthasar Fischer.

Cauza care a generat lipsurile acestei randuieli - arata Fischer - este faptul ca s-a concentrat intr-o singura ceremonie, ceea ce inainte se facea adesea pe o perioada de mai multi ani. Din aceasta cauza, canonul 755 din Codex ingaduia episcopului sa aprobe administrarea botezului copiilor la adulti. Astfel, intreaga pregatire catehetica pierdea din dimensiunea ei spirituala, devenind  un simplu proces didactic.

Printre (masurile luate de Conciliu amintim : dreptul conferintei episcopale de a omite ungerea prebaptisimala, intregirea formulei ungerii postbaptismale, preferarea scufundarii inaintea stropirii si ingaduirea, pe o perioada experimentala de trei ani, a administrarii mirungerii nemijlocit dupa botez de catre preot, ca in ritul bizantin.
Noua randuiala a botezului copiilor se deosebeste prin structura ei de cea veche. Pentru prima data Biserica apusului va boteza copiii dupa un nou ritual, adecvat pruncilor, nu dupa unul prescurtat din cel al adultilor.  Conditia prima ceruta la botez este credinta, marturisita de nasi pentru prunc. In cadrul noului ritual rolul nasilor a trecut pe locul al doilea, accentuandu-se rolul parintilor celui care se boteaza. Parintii participa activ la slujba botezului, prezentand pe copil Bisericii si le revin urmatoarele obligatii: ei cer public botezul copilului lor ; insemneaza fruntea lui cu semnul crucii; dau raspunsuri la lepadari si marturisirea credintei; duc copilul la fantana botezului, poarta lumanarea aprinsa si primesc binecuvantarea de la sfarsit, speciala pentru ei.
Parintii si nasii nu raspund in locul copilului la intrebarile, de la marturisirea credintei, ci marturisesc propria lor credinta, in fata comunitatii, pentru a se arata ca solul matern este propice pentru cresterea ulterioara a pruncului in credinta in care a fost botezat. Daca parintii nu marturisesc credinta Bisericii catolice, in cadrul convorbirilor dinaintea botezului se amana botezul pana cand cineva din rude se va obliga ca va creste pruncul in aceasta credinta, devenind apoi nasul lui. Existenta nasilor este sustinuta de o necesitate dan punct de vedere teologic, "pentru a se invedera caracterul eclesial al faptului, care depaseste familia trupeasca". Nasii trebuie sa aiba "maturitatea credintei si a vietii", cerute de aceasta - misiune, sa fi primit tainele botezului, mirungerii si euharistiei si sa apartina Bisericii catolice. Un crestin credincios, din alta Biserica, poate fi nas numai impreuna cu  un  catolic".
Trebuie sa mai adaugam ca se cere preotilor sa mobilizeze cat mai multi membrii ai Bisericii ca sa ia parte la botez, manifestindu-si credinta si bucuria primirii unui  nou   membru.  
        
In privinta savarsitorului, si in noul ritual se pastreaza vechiul obicei de a fi si diaconul savarsitor ordinar, iar in cazuri grele poate fi orice om, chiar necredincios. Mentionam de asemenea faptul ca libertatea de improvizatie a savarsitorului in formularea rugaciunilor este dusa uneori pana la extrema. Astfel, multe rugaciuni si formule de adresare nu au o forma fixa, pentru a fi rostita de toti la fel. Slujitorului i se da posibilitatea sa se exprime cum crede mai adecvat imprejurarilor, ceea ce contin formulele model, cand se spune: "sa zica cam asa" sau "poate zice asa".

Si noul ritual al botezului copiilor, pe care il voim descrie, este impartit in patru parti : riturile introductive, serviciul divin oral, slujba tainei si riturile de incheiere.
a) Riturile introductive : Parintii, insotiti de nasi, aduc copilul la botez, asteptand pe slujitor, preot sau diacon, la intrarea in biserica. In timp ce preotul vine in intampinarea lor, se canta un psalm sau alte cantari. Preotul saluta comunitatea care participa la botez si apoi prin cateva cuvinte le vorbeste parintilor despre bucuria lor la nasterea copilului, care este un dar al lui Dumnezeu.                                                                                
Parintii sunt rugati apoi sa declare public numele pe care doresc sa-l dea pruncului si sa spuna ce vor de la Biserica lui Dumnezeu. Ei pot raspunde : "botezul", "harul lui Hristos", "primirea in Biserica", "viata vesnica" sau "sa devina un fiu al lui  Dumnezeu".
Preotul se adreseaza parintilor in felul urmator : "Iubiti parinti, ati cerut botezul pentru copilul dumneavoastra. Prin aceasta va declarati dispusi sa-l cresteti in credinta. Sa invete sa-l iubeasca pe Dumnezeu si pe aproapele, asa cum ne-a dat pilda Hristos. Va dati seama de raspunderea aceasta ?" Ei raspund: "Da". La fel sunt intrebati si nasii, daca sunt dispusi sa ajute pe parinti la educarea religioasa a copilului.
Aceasta convorbire se incheie prin urmatoarea rugaciune : "Atotputernice, vesnice Dumnezeule, Tu daruiesti credinta, fara de care nu exista botez.  Sa  ascultam acum cuvantul  Tau, pentru ca  sa sporeasca  in noi  credinta  prin  Hristos, Domnul nostru.  Amin".                         
b) Serviciul divin oral, savarsit inaintea actului botezului, are rolul de a intari credinta parintilor si a nasilor, inaintea acestui moment si de a implora roadele tainei, prin rugaciunea comuna.

Acesta consta din una s-au mai multe lecturi biblice din Noul si Vechiul Testament, precedate de o cantare adecvata. Urmeaza apoi omilia, care cauta sa introduca in misterul botezului si consecintele lui. Dupa aceasta, pot fi invitati toti la meditatie prin tacere, cantandu-se apoi si o cantare potrivita.  Urmeaza apoi aceeasi insemnare, cu semnul crucii, ca in vechiul ritual, numai ca formula difera. Aceasta insemnare o incepe preotul si-l urmeaza parintii si nasii. Preotul zice : "N., comunitatea crestina (parohia noastra) te primeste cu mare bucurie, in numele ei te insemnez cu semnul crucii. Dupa mine te vor Insemna parintii (si nasii) tai cu acest semn al lui Hristos, Mantuitorul, pe fruntea ta".
Cel care se boteaza intra in comuniunea (comunitatea) sfintilor, mijlocitori catre Dumnezeu, de aceea rugaciunea de cerere care urmeaza este o invocare catre sfintii patroni ai copiilor si alti sfinti, fiind o rugaciune comuna. Preotul se roaga : "Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu", iar cei prezenti continua : "Roaga-te pentru ei" invocandu-se astfel mai multi sfinti si se incheie prin : "Toti sfintii lui Dumnezeu", "Ruga-ti-va  pentru ei".

Anuntand apropierea actului botezului, preotul indeamna pe toti la rugaciune, cerandu-se mila lui Dumnezeu, prin una din trei rugaciuni randuite, la citirea careia preotul pune ambele maini pe capul copilului. Rugaciunile acestea (trei) au caracter de exorcisme, fiind deosebite insa de cele din vechea randuiala, prin blandetea lor, lipsindu-le blestemul  satanei.              
Aceasta schimbare s-a facut in sensul exorcisimelor rasaritene, pentru ca dialogul direct cu diavolul, din vechiul ritual, trezea impresia «ca diavolul s-ar fi salasluit in acest copil si acum ar fi fost alungat, pentru a face loc Sfantului Duh, ajutatorul» . Vechile exorcisme, avand la baza invatatura catolica despre pacatul stramosesc, nu puteau deosebi posedarea de supunerea fata de puterea vrasmasului. De aceea, noile exorcisme cuprind rugaciunea catre Dumnezeu, de a scoate pe acesti copii din puterea satanei  si   a-i  izbavi de  pacatul stramosesc.    
                               
Noul ritual a omis, fata de vechiul ritual, doua acte cu caracter exorcistic : suflarea peste copil si darea sarii sfintite. Dupa exorcism urmeaza ungerea cu untdelemnul catehumenilor, care se poate si omite. In cazul ca se omite, preotul pune mana, in tacere, pe fiecare copil.
Este evident ca numai actele introductive se savarsesc la usa bisericii, celelalte acte au loc in biserica iar actul botezului la baptistier (fantana, botezului).
c) Slujba tainei (actul Botezului). Noul ritual al botezului copiilor contine o adaugire insemnata din punct de vedere teologic, dar si practic: Sfintirea apei botezului, in cadrul ritualului insusi. Este o revenire la practica primara, pastrata cu sfintenie in Biserica Ortodoxa.  
Preotul  aminteste  celor  care asista  la  botez  despre  planul   de  mantuire al   lui Dumnezeu, care sfinteste prin apa sufletul si trupul omului citind mai apoi rugaciunea de sfintire a apei.

Si de data aceasta preotul are posibilitatea de a alege una din cele patru variante ale rugaciunii de sfintire a apei. Inaintea baii botezului are loc lepadarea de satana, intr-o formula noua si marturisirea credintei, a parintilor si nasilor. Parintii si nasii, cei care vor creste in credinta lor. pe copil in amintirea botezului lor sunt rugati de preot sa se lepede de cel rau si sa marturiseasca credinta in Iisus Hristos . Iata uma din cele trei variante ale formulei de lepadare :
- "Va lepadati de cel rau, ca sa puteti trai in libertatea fiilor lui Dumnezeu?" ; "Va lepadati de ademenirile celui rau, ca sa nu dobandeatca putere asupra dumneavoastra?"; "Va lepadati de satana, urzitorul raului?".

Marturisirea credintei se face intocmai ca in ritualul vechi, adaugand preotul, dupa cele trei intrebari, urmatoarele : "Aceasta este credinta noastra, credinta Bisericii pe care o marturisim noi toti in Hristos".
Marturisirea de credinta facuta de parinti si nasi este repetata si de cei ce asista la botez, rostind impreuna cu preotul, sau cantand o chantare de credinta, prevazuta  in  randuiala. Aderarea la traditia primara, privind semnificatia simbolica a actului botezului, care este "moartea, si invierea impreuna cu Hristos", a determinat revenirea la practica botezului prin scufundare, care este considerata de preferat fata de cea prin stropire. In aceasta privinta ne asociem marturisirii unui apusean, care spune : "Totusi, este destul (deocamdata) daca se deschide din nou o poarta vechiului obicei, cel putin in  ordinea rangului" .
Apare insa, in noul ritual si o neconcordanta cu principiile canonice referitoare la botez. Se spune aici : "Pe cat se poate, ar fi bine ca mama sa aduca acum copilul (la botez); in cazul acesta nasii pun mana dreapta pe copil". Daca mama tine copilul la botez, apare acel grad de rudenie spirituala, mama sufleteasca, care o obliga automat la desfacerea casatoriei intre cei doi soti. Aceasta avertizare era consemnata in  vechiul  ritual  roman.
Preotul anunta savarsirea actului si boteaza copilul, prin intreita scufundare, rostind aceeaisi formula ca inainte : "N., te botez in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh".
d) Riturile de incheiere (postbaptismale). Intre riturile postbaptismale, ungerea cu mir are o semnificatie deosebita, ea sugerand preotia imparateasca dobandita de cel botezat si apartenenta lui la poporul lui Dumnezeu, precum se vede si din formula  dezvoltata, care   se  rosteste  acum.
Avand aceleasi semnificatii simbolice, ca in vechiul ritual, oferirea vesmantului alb si a lumanarii aprinse se fac cu alte formule de adresare. Dupa aceste acte se mentioneaza voluntar "ritualul effeta", dar si acesta modificat. Incheierea acestui ritual al botezului este o adaugire interesanta sau mai bine-zis o revenire spre forma primara, si se savarseste in fata altarului. Aici preotul le spune parintilor si nasilor ca aceasta taina va fi plinita (desavarsita) numai prin mirungere si Sf. Euharistie. Se canta apoi "Tatal nostru", dupa care preotul rosteste una din cele patru binecuvantari prevazute in rinduiala, intai asupra mamei, care multumeste lui Dumnezeu pentru nasterea usoara, apoi  asupra  tatalui,  spre  a  fi pilda de viata crestina copiilor lui, si in sfarsit asupra nasilor (fratilor, rudeniilor etc.) spre a fi feriti de rau si a avea pacea lui Hristos.

Binecuvantarea se termina cu urarea : "Mergeti in pace", la care toti raspund : "Sa multumim lui Dumnezeu". 
III. Consideratii ecumeniste. - Dupa ce am vazut randuiala si semnificatiile slujbei botezului din Biserica ortodoxa si din cea catolica, vom incerca sa facem cateva observatii privind punctele comune intre randuielile baptismale ale celor doua Biserici. Desigur, oricat am incerca, nu vom gasi argumente ca sa putem spune ca randuielile botezului expuse aci sunt absolut identice in ambele Biserici. Dar puncte de tangenta vom gasi, datorita originii lor comune, care se afla in randuiala vechii Biserici crestine.          
In vechea randuiala a botezului roman, a adultilor si a copiilor, gasim si acte comune cu cele din randuiala ortodoxa, dar si omiteri sau adaugiri. Despre aceste randuieli vechi ne vorbesc critic acum toti cei care au acceptat deciziile Conciliului II Vatican si ne vorbeste insusi faptul ca ele au fost revizuite complet. Ceea ce ne intereseaza mai mult este noul ritual, al botezului copiilor. In aceasta noua structura a randuielii botezului copiilor se pot observa doua tendinte, dintre care una care inseamna o revenire la doctrina veche a Bisericii despre botez si deci la  unitatea cu ortodoxia.
S-au lasat la o parte implicatiile doctrinei catolice despre pacatul stramosesc, care dominau simbolismul actului botezului, si s-a revenit la vechea intelegere paulina, despre sensul botezului, adica : "Moarte si inviere Impreuna cu Hristos". Deci o revenire la randuiala primara a Bisericii, atat de fidel pastrata la ortodocsi. Inteles astfel, botezul cere si o revenire la practica cea mai adecvata acestui simbolism, adica afundarea, care capata, cel putin onorific, locul intai in fata stropirii sau turnarii. De asemenea, in doctrina celor doua Biserici despre efectele botezului nu sunt deosebiri esentiale. Faptul acesta a determinat acceptarea de catre ortodocsi a valabilitatii botezului catolic, in cazul de trecere a unui credincios catolic la ortodoxie, cu toate fluctuatiile temporare si discutiile care au avut loc in aceasta privinta .
O alta importanta revenire la practica initiala a Bisericii crestine in noua randuiala romana a Botezului copiilor, este sfintirea apei la fiecare botez, iar nu odata pe an, ca pana acum. Aceasta se face printr-o rugaciune de cerere, care aminteste continutul ecteniei mari din randuiala ortodoxa a botezului, si printr-una din cele patru formulare de rugaciuni speciale pentru sfintire, dintre care slujitorii pot sa aleaga. Pericopele biblice prevazute in cadrul serviciului divin oral sunt o revenire spre practica citirii Apostolului si Evangheliei din ritualul ortodox. La sfarsitul slujbei s-a simtit nevoia unei incheieri mai solemne, prantr-o binecuvantare adecvata, nu numai prin simpla concediere a celui botezat. Asa s-au alcatuit patru formule de binecuvantare, care se adreseaza parintilor, nasilor si credinciosilor prezenti.
O alta tendinta care se stravede din noul ritual este aceea a diversificarii si adaptarii acestei randuieli la traditiile locale, la diferite situatii, in cadrul unui model universal, aprobat de Conciliu. In citeva momente, preotul are posibilitatea de a alege formularul de rugaciune care i se pare cel mai adecvat, si chiar de a rosti cu cuvinte proprii unele formule care preceda actele mari.
(De remarcat este, de asemenea, reducerea importantei rolului nasilor la botez, luandu-le locul parintii, care aduc ei pe copil la botez. Nu se suprapun oare calitatea de parinte trupesc cu cea de parinte duhovnicesc, lucru interzis de canoane ? Nasul participa prin simpla punere a mainilor pe copil, in timp ce acesta este adus la botez. Cu toate acestea, luand in consideratie punctele comune din cele doua randuieli ale botezului, trebuie sa recunoastem ca ele sunt mult mai numeroase si mult mai importante, atat in ceea ce priveste doctrina, cat si in ceea ce priveste practica sau ritualul liturgic, ceea ce constituie o baza puternica de plecare spie actiunea de apropiere dintre cele doua Biserici,  pentru care se  actioneaza  astazi  din  ambele parti.
Deseori la Adunarile Generale ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor se subliniaza  ideea  ca toti   crestinii  - clerici   si   mireni   -  sunt  membrii   aceluiasi   popor   al   lui Dumnezeu. In acest context este mentionat si botezul. Chemarea comuna a poporului lui Dumnezeu se manifesta in botezarea tuturor membrilor sai in acelasi si unic nume al lui Iisus Hristos . Deci se poate spune ca botezul este originea comuna a fiilor Iui Dumnezeu, care ii incadreaza pe toti in Biserica Universala a lui Hristos.
Importanta cunoasterii si intelegerii profunde a acestei taine, acceptata de toate, confesiunile, a fost aratata de comisia. "Credinta si Organizatie", a Consiliului Ecumenic al Bisericilor. S-a ajuns la concluzia "ca o discutie teologica asupra botezului ar avea o importanta vitala atat pentru viata Bisericii cat si pentru dezvoltarea unitatii bisericesti". O intelegere mai profunda a botezului duce la intelegerea chemarii si misiunii proprii a Bisericii, scotandu-se in lumina mai mult unitatea ei in Hristos.                
Studiile facute de aceasta comisie nu pornesc de la deosebirile dintre diferite confesiuni privind aceasta taina, ci insista asupra relatiei dintre slujirea lui Hristos si botez. Prin botez noi participam la slujirea lui Hristos. Concluziile studiilor acestei Comisii  sunt   urmatoarele : A fi botezat insemneaza a trai in si pentru Hristos, a trai in si pentru Biserica si a trai in si pentru lume. Deci botezul este punctul comun de plecare in apropierea dintre crestini, ca fii ai aceluiasi Dumnezeu si in el se gaseste implicata misiunea si slujirea membrilor tuturor Bisericilor in lume.
Parintele Liviu  Streza

Randuiala inaintea sfantului botez

 
Cel ce urmeaza a se face catehumen, de va fi barbat in varsta, sa vina la bise­rica; iar de va fi prunc, sa-l aduca cei care vor sa fie nasi si sa stea cu dansul inain­tea usilor bisericii; iar preotul, stand in usa bisericii sa-l descinga de brau sau de fasa pe cel ce vine si se lumineze. Apoi, dupa ce il va dezbraca de haine, sa-l intoarca cu fata spre rasarit, descins, cu capul descoperit, descult, numai in camasa, tinandu-si mainile in jos, slobode; iar de va fi prunc cel ce vine sa se boteze, sa-l tina nasa sau nasul, care trebuie si fie ortodocsi. Dupa acestea preotul indata sa sufle de trei ori, in chipul crucii, pe fata lui, insemnandu-l de trei ori la frunte, la gura si la piept, si zicand la fiecare inchinare: Mainile Tale m-au facut si m-au zidit. Apoi, punand mana pe capul lui, zice rugaciunea aceasta:
Domnului sa ne rugam.
In numele Tau, Doamne, Dumnezeul adevarului, si al Unuia-Nascut Fiului Tau si al Duhului Tau celui Sfant, pun mana mea pe robul Tau acesta (N), care s-a invrednicit a scapa catre numele Tau cel sfant si a se pazi sub acoperamantul ari­pilor Tale. Departeaza de la dansul inselaciunea cea veche si-l umple pe el de credinta cea intru Tine, de nadejde si de dragoste, ca sa cunoasca ca Tu esti Unul Dumnezeu, Dumnezeu adevarat, si Unul-Nascut este Fiul Tau, Domnul nostru Iisus Hristos, si Duhul Tau cel Sfant. Da-i lui sa umble in toate porun­cile Tale si cele placute Tie sa pazeasca; ca de va face omul acestea, viu va fi printr-insele. Scrie-l pe dansul in cartea vietii Tale si-l impreuna cu turma mostenirii Tale, ca sa se preaslaveasca de dansul numele Tau cel sfant si al iubitului Tau Fiu, al Domnului nostru Iisus Hristos, si al Duhului Tau Celui de viata facator. Sa fie ochii Tai cautand totdeauna cu mila spre el si ure­chile Tale sa asculte glasul rugaciunii lui. Veseieste-l pe el in lucrul mainilor lui si in tot neamul lui, ca sa se marturiseasca Tie, inchinandu-se si slavind numele Tau cel mare si preainalt; si sa Te laude pururea in toate zilele vietii sale. Ca pe Tine Te lauda toate puterile ceresti si a Ta este slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Lepadarea intai
Domnului sa ne rugam.
Cearta-te pe tine, diavole, Domnul, Cel ce a venit in lume si S-a salasluit intre oameni ca sa surpe tirania ta si pe oameni sa-i izbaveasca; Cel ce pe lemn puterile cele potrivnice a biruit, soarele intunecandu-se si pamantul clatinandu-se, mor­mintele deschizandu-se si trupurile sfintilor sculandu-se; Care a zdrobit cu moartea pe moarte si a surpat pe cel ce avea stapa­nirea mortii, adica pe tine, diavole. Juru-te cu numele lui Dum­nezeu, Care a aratat pomul vietii si a randuit heruvimi si sabie de foc ce se intorcea de-l strajuia; cutremura-te si te departeaza. Caci te jur cu numele Aceluia care a umblat ca pe uscat pe va­lurile marii si a certat viforul vanturilor; a Carui cautatura seaca adancurile si groaza Lui topeste muntii; ca Acela si acum iti porunceste prin noi: Teme-te, iesi si te departeaza de la zidi­rea aceasta si sa nu te intorci, nici sa te ascunzi in el, nici sa-l intampini pe el, nici sa lucrezi impotriva lui, nici noaptea, nici ziua, nici dimineata, nici la amiaza. Ci te du in iadul tau, pana in ziua cea mare gatita judecatii. Teme-te de Dumnezeu, Cel ce sade pe heruvimi si cauta spre adancuri; de Care se cutremura ingerii, arhanghelii, scaunele, domniile, incepatoriile, stapaniile, puterile, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi; de Care se cutremura cerul, pamantul, marea si toate cate sunt in ea. Iesi si te departeaza de la cel insemnat, noul ales ostas al lui Hristos, Dumnezeul nostru. Ca te jur cu numele Aceluia Care umbla pe aripile vanturilor si face pe ingerii Sai duhuri si pe slugile Sale para de foc. Iesi si te departeaza de la zidirea aceasta, cu toata puterea ta si cu toti slujitorii tai. Ca s-a preaslavit numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Lepadarea a doua
Domnului sa ne rugam.
Dumnezeul cel sfant, Cel infricosator si slavit, Cel ce este in toate lucrurile si in taria Sa neajuns si nepatruns, Cel ce mai inainte ti-a randuit tie, diavole, pedeapsa muncii de veci, prin noi nevrednicii robii Lui iti porunceste tie si la toata pu­terea cea impreuna cu tine lucratoare, sa te departezi de la noul insemnat cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, Adevaratul nostru Dumnezeu. Juru-te dar, intru tot viclene si necurate si spurcate si urate si duhule straine, cu puterea lui Iisus Hristos, Care are toata puterea in cer si pe pamant, Cel ce a zis duhului celui mut si surd: Iesi din om si de acum sa nu mai intri intr-insul. Du-te; cunoaste-ti puterea ta cea desarta, care nici peste porci n-a avut stapanire; adu-ti aminte de Cel ce ti-a poruncit tie, dupa cererea ta, sa intri in turma porcilor. Teme-te de Dumnezeu, cu a Carui porunca pamantul pe ape s-a intarit; de Cel ce a zidit cerul si a pus inaltimilor hotar si vailor masura; de Cel ce a pus nisipul hotar marii si in apa mare carare tare; de Cel ce Se atinge de munti si ei fumega; de Cel ce Se imbraca cu lumina ca si cu o haina; de Cel ce a intins cerul ca un cort; de Cel ce a acoperit cu ape inaltimile lui; de Cel ce a asezat pamantul pe temeliile lui si nu se va clatina in veacul veacului; de Cel ce cheama apa marii si o varsa peste fata intregului pamant. Iesi si te departeaza de la cel ce se gateste catre sfanta luminare. Juru-te cu Patima cea mantuitoare a Domnului nos­tru Iisus Hristos si cu cinstitul Lui Trup si Sange si cu venirea Lui cea infricosatoare, ca va veni, si nu va zabovi, sa judece tot pamantul, si pe tine si pe toata puterea cea impreuna-lucratoare cu tine sa te munceasca in gheena focului, dandu-te in intune­ricul cel mai din afara, unde viermele nu doarme si focul nu se stinge. Ca puterea este a lui Hristos, Dumnezeul nostru, impre­una cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Lepadarea a treia
Domnului sa ne rugam.
Doamne Savaot, Dumnezeul lui Israel, Cel ce tamaduiesti toata boala si toata neputinta, cauta spre robul Tau aces­ta (N); cearca-l, cerceteaza-l si departeaza de la dansul toata lucrarea diavolului. Cearta duhurile cele necurate si le depar­teaza, si curateste lucrul mainilor Tale. Si lucrand, cu grabnica Ta lucrare, zdrobeste degrab pe satana sub picioarele lui si-i da biruinta asupra lui si asupra duhurilor lui celor necurate. Ca, dobandind mila Ta, sa se invredniceasca de Tainele Tale cele nemuritoare si ceresti si Tie slava sa inalte, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Domnului sa ne rugam.
Stapane Doamne, Cel ce esti, Cel care ai facut pe om dupa chipul si dupa asemanarea Ta si i-ai dat lui putinta de a dobandi viata de veci; dupa aceea, cazand prin pacat, nu i-ai trecut cu vederea, ci ai randuit mantuire lumii prin intruparea Hristosului Tau; Insuti primeste in Imparatia Ta cea cereasca si faptura aceasta a Ta pe care ai izbavit-o din robia vrajmasului.
Deschide-i lui ochii gandului, ca sa straluceasca in el lumina Evangheliei Tale. Insoteste viata lui cu inger de lumina, ca sa-l izbaveasca pe el de toata bantuiala potrivnicului, de intampi­narea celui viclean, de demonul cel de amiaza si de naluciri rele.
Si preotul sufla asupra lui de trei ori, in chipul crucii, si-l insemneaza, binecuvantandu-l, iarasi de trei ori, la frunte, la gura si la piept, zicand:
Departeaza de la dansul pe tot vicleanul si necuratul duh, care se ascunde si se incuibeaza in inima lui: (si zice aceasta de trei ori dupa care continua rugaciunea astfel): duhul inselaciunii, duhul viclesugului, duhul slujirii idolesti si a toata lacomia, duhul minciu­nii si a toata necuratia, care lucreaza dupa invatatura diavo­lului. Si-l fa pe el oaie cuvantatoare turmei celei sfinte a Hristosului Tau, madular cinstit al Bisericii Tale, fiu si moste­nitor al Imparatiei Tale. Ca dupa poruncile Tale vietuind si pazind pecetea nestricata si ferind vesmantul neintinat, sa do­bandeasca fericirea sfintilor in Imparatia Ta. Cu harul si cu indurarile si cu iubirea de oameni a Unuia-Nascut Fiului Tau, cu Care impreuna esti binecuvantat, cu Preasfantul si bunul si de-viata-facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Si fiind descins si descult cel ce vine sa se boteze, il intoarce preotul cu fata spre apus si, de va fi om in varsta, isi ridica mainile in sus si
Preotul intreaba: Te lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti slujitorii lui? si de toata slujirea lui? si de toata trufia lui?
Si raspunde cel ce vine sa se boteze la fiecare intrebare; iar de va fi prunc sau pagan de alta limba cel ce vine sa se boteze, atunci raspunde nasul sl zice: Ma lepad.
Preotul intreaba a doua oara: Te lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti slujitorii lui? si de toata slujirea lui? si de toata trufia lui?
El sau nasul raspunde: Ma lepad.
Preotul intreaba a treia oara; Te lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti slujitorii lui? si de toata slujirea lui? si de toata trufia lui?
El sau nasul raspunde: Ma lepad.
Preotul iarasi intreaba pe cel ce se boteaza: Te-ai lepadat de satana?
El sau nasul raspunde: M-am lepadat.
Preotul iarasi il intreaba a doua oara: Te-ai lepadat de satana?
EI sau nasul raspunde: M-am lepadat.
Preotul iarasi il intreaba a treia oara: Te-ai lepadat de satana?
El sau nasul raspunde: M-am lepadat.
Dupa aceea ii zice preotul: Sufla si-l scuipa pe el.
Iar el sau nasul sufla de trei ori si scuipa de trei ori.
Si facandu-se acestea, preotul intoarce cu fata spre rasarit pe cel ce se boteaza, care tine mainile slobode in jos, si il intreaba: Te unesti cu Hristos? Si raspunde cel ce vine sa se boteze sau nasul: Ma unesc. Preotul iarasi il intreaba a doua oara: Te unesti cu Hristos? El sau nasul raspunde a doua oara: Ma unesc. Preotul iarasi il intreaba a treia oara: Te unesti cu Hristos? El sau nasul raspunde a treia oara: Ma unesc. Apoi il intreaba preotul: Te-ai unit cu Hristos? El sau nasul raspunde: M-am unit. Si iarasi il intreaba preotul: Si crezi Lui?
Si el sau nasul raspunde: Cred Lui ca unui Imparat si Dumnezeu.
Apoi zice insusi cel ce se boteaza, sau nasul pruncului, sau preotul insusi, iar nu altcineva, dupa cum rau s-a obisnuit:
Cred intru unul Dumnezeu, Tatal atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor. Si intru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii; Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, iar nu facut; Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut; Care, pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria, si S-a facut om; si s-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si s-a ingropat; si a inviat a treia zi, dupa Scripturi; si S-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui; si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Carui Imparatie nu va avea sfarsit. Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul, Care din Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, Care a grait prin prooroci. intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica. Marturisesc un botez, spre iertarea pacatelor. Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie. Amin.
Dupa sfarsirea Simbolului credintei, preotul zice iarasi catre dansul: Te-ai unit cu Hristos?
El sau nasul raspunde: M-am Unit.
Si preotul il intreaba: Si crezi Lui?
Si acela sau nasul raspunde: Cred Lui ca unui Imparat si Dumnezeu.
Si zice: Cred intru unul Dumnezeu..., tot, pana la sfarsit
Si dupa ce a rostit a dona oara Simbolul credintei, preotul iarasi il intreaba a treia oara: Te-ai unit cu Hristos?
El sau nasul raspunde: M-am unit.
Si iarasi il intreaba preotul: Si crezi Lui?
El sau nasul zice: Cred Lui ca unui Imparat si Dumnezeu. Si zice: Cred intru unul Dumnezeu..., tot, pana la sfarsit.
Si dupa ce a rostit a treia oara Simbolul credintei, iarasi il intreaba preotul, de trei ori zicand: Te-ai unit cu Hristos?
Si el sau nasul raspunde de trei ori: M-am unit.
Apoi zice preotul: Si te inchini Lui?
El sau nasul, inchinandu-se; zice: Ma inchin Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimii Celei de o fiinta si nedespartite.
Apoi zice preotul:
Binecuvantat este Dumnezeu, Care voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Apoi zice preotul rugaciunea aceasta, intrand in biserica:
Domnului sa ne rugam
Stapane Doamne, Dumnezeul nostru, cheama pe robul Tau (N) catre luminarea Ta cea sfanta si-l invredniceste pe dansul de acest dar mare al Sfantului Botez. Dezbraca-l pe dansul de cele vechi si-l innoieste pentru viata de veci. Si-l umple de puterea Sfantului Duh, spre unirea cu Hristos, ca sa nu mai fie el de acum fiu al trupului, ci fiu al Imparatiei Tale. Cu buna-vrerea si cu harul Unuia-Nascut Fiului Tau, cu Care binecuvantat esti cu Preasfantul si bunul si de-viata-facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Scurta invatatura despre Sfantul Botez
Cap. 61: pentru citirea rugaciunilor
Dator este preotul a citi bine sfintele rugaciuni si a le zice cu socotinta, rar si spre buna auzire. Pentru ca cei ce se infricoseaza de multe ori de naluciri patimesc aceasta, fiindca preotii care i-au botezat pe ei n-au zis rugaciunile de lepadarea diavolului si celelalte sfinte rugaciuni cu luare-aminte. Deci, o preote, de va ingadui vremea, nu numai o data trebuie sa zici din inceput rugaciunile lepadarilor si celelalte rugaciuni, ci de multe ori, fiindca si in Molitfelnic, de opt sau de zece ori scrie sa le zici, pentru ca obiceiul vechi al Bisericii era ca in fiecare zi (adica in cele sapte zile ale saptamanii) sa se zica acestea de preotii care catehizau pe cei ce se botezau, si a opta zi iarasi se citeau de arhiereu sau de preotul cel ce urma sa savarseasca botezul; si intr-acest chip se boteza de arhiereu sau de preot. Noi am vazut pe multi preoti cucernici botezand dupa ce de trei ori citeau acestea.
Cap. 62: Se cuvine ca nasul celui ce se boteaza sa fie ortodox si cucernic
Asemenea trebuie sa se ia aminte ca nasul sa fie ortodox si cunoscator al dreptei credinte. Caci eu am auzit lucru foarte greu si fara socotinta ca unii fac nasi ai copiilor lor pe cei ce nu cred si pe eretici, pentru pricini omenesti, nadajduind oarecare foloase. Unii ca acestia si taina o leapada si pe copiii lor nu-i lumineaza, ci mai vartos ii intuneca. Iar preotul care slujeste partas se face celor departati de Dumnezeu. Caci cum ar putea sa invete dreapta credinta cel ce nu cunoaste pe Dumnezeu, sau ce impartasire are lumina cu intunericul, sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? Precum scrie, cel ce face unele ca acestea osandit este.

Semnificatia exorcismelor de la Botez

Inainte de randuiala botezului se citesc rugaciunile pentru catehumeni care contin si exorcismele. Preotul care sta in nartexul bisericii impreuna cu nasul si cu catehumenul, adica impreuna cu cel ce vine spre botez, porunceste diavolului in numele Dumnezeului celui Atotputernic si Domnului universului sa paraseasca pe catehumen. "Cunoaste-ti puterea zadarnica, care nici asupra porcilor nu a avut putere”, spune. "Teme-te de Dumnezeu, de Cel care prin porunca Sa a intarit pamantul peste ape ... si retrage-te de la cel ce se pregateste acum de sfanta luminare”.
In continuare cere de la Dumnezeu sa smulga catehumenului din radacina „toate lucrarile diavolului” sa-l curateasca astfel incat sa participe cu vrednicie la tainele cele ceresti. „Insoteste viata lui”, continua preotul, „cu inger de lumina, ca sa-l pazeasca pe acesta de tot viclesugul potrivnicului”. „Departeaza de la dansul tot duhul viclean si necurat... duhul ratacirii, duhul viclesugului, duhul slujirii idolesti si a toata avaritia, duhul minciunii si a toata necuratia... si fa-l pe el... fiu al luminii si mostenitor al imparatiei Tale”.
Continuand, preotul cere de la catehumen sau de la nasul sau, in cazul cand catehumenul este prunc, sa se lepede de satana, de lucrurile lui, de adorarea lui, de ingerii sai si de toata insotirea lui. In momentul in care catehumenul declara ca intr-adevar s-a lepadat de satana, preotul il cheama sa treaca la aceasta denuntare a satanei cu mai multa hotarare si, ca si cand nu ar fi fost de ajuns proferarea dezicerii, cere de la catehumen sa-l scuipe pe diavol.
De-a lungul acestui proces preotul, nasul si catehumenul sunt intorsi cu fata spre apus, unde dispare lumina si de unde vine intunericul. Pentru ca Diavolul este intuneric. Dupa aceasta toti se intorc cu fata spre rasarit, de unde vine lumina, soarele dreptatii, Hristos, cu Care preotul cere sa fie unit catehumenul. De ce se fac toate acestea? Si ce semnificatie au?
Multi, printre care si clerici, mai ales dintre cei care se afla in Apus, considera acest proces demodat si, in incercarea lor de aducere la zi a Bisericii, omit aceasta parte a randuielii. Simt ca este o insulta la adresa facultatii lor intelectuale sa vorbeasca despre Diavol si despre duhurile cele necurate. Considera acest proces un reziduu medieval. Sunt nedumeriti mai ales in ceea ce priveste barbaritatea scuipatului. In Rasaritul zilelor noastre toate acestea se citesc asa desirat, atat de confuz si ininteligibil si inlauntrul unui vacarm incat nimeni nu pricepe nimic.
Se pare ca este necesara o deosebita maturitate duhovniceasca si psihologica pentru ca cineva sa poata discerne intre propriile lui necesitati nevrotice si cele ale Bisericii. Cu cat mai lipsit de maturitate este cineva, cu atat mai grava este psihopatologia sa, cu atat mai mult infasoara intr-un vesmant teologic si ideologic necesitatile sale nevrotice si cu atat mai usor califica satisfacerea acestor necesitati nevrotice drept voia lui Dumnezeu sau traditie a Bisericii. Cativa clerici, din pacate foarte putini, in clipa in care isi implinesc dezvoltarea si se maturizeaza, se rusineaza de prostiile pe care le-au spus si le-au facut atunci cand, incercand sa inlocuiasca sentimentul insuficientei care ii inspaimanta, o faceau pe cei care stiu toate si prezentau drept suprem ideal incercarea lor de a-si satisface propriile necesitati nevrotice.
Tinerii, ca si cei fara experienta, tind sa subevalueze ceea ce este vechi si sa creada ca intelepciunea s-a nascut odata cu ei. Un cleric american totodata teolog a scris intr-una din cartile sale: „Cand privesc in urma viata mea si imi amintesc de lucrurile pe cere le-am spus la inceputul diaconiei mele, ma rusinez” si continuand, spune cum a devenit un extremist celebru si a ajuns centrul atentiei, cand la o intalnire a tinerilor a declarat ca invatatura despre nemurire este probabil eronata. „Daca ar fi cu putinta”, spune, „as sterge acest capitol din viata mea” .
Un incident care s-a intamplat mai tarziu in viata sa l-a ajutat sa inteleaga nebunia tineretii sale si sa infrunte dureroasele-i consecinte. A aflat ca unul dintre cei mai buni prieteni ai sai, care era un cleric foarte vrednic, are un fel de cancer catalectic si i-a telefonat ca sa-i spuna doua cuvinte de mangaiere. Cand prietenul i-a raspuns la telefon, a amutit si n-a putut decat sa intrebe: „Ce faci?” Celalalt fara nici cea mai mica urma de neliniste, a raspuns cu o suficient de buna dispozitie: „Sunt bine. Sunt in aceasta slujba de mai bine de douazeci de ani si vorbesc oamenilor despre viata, Dumnezeu imi da acum sansa sa arat cate ceva si despre moarte”. Aceasta dureroasa experienta este pretul pe care l-a platit pentru aroganta tineretilor lui. Intelegerea si aprecierea traditiei bisericesti este trudnicul lucru de o viata de om si cere multa maturitate, instructie si smerenie. Este esential ca si clericii, in incercarea lor de a face lucrurile intr-un mod lipsit de complicatii, sa nu le faca simplist. Daca incercam sa rationalizam ceea ce se intampla in Biserica, atunci vom deveni rationalisti intr-un chip odios si in cele din urma insasi Biserica nu va mai avea pentru noi sens.
Traditia ortodoxa este o imbinare absoluta intre disciplina si libertate. Exista in ea suficienta supunere pentru a-i salva orizontul si verticalitatea si suficienta libertate in vederea exprimarii personale. Insa, din nefericire, astazi vedem sa se impuna in viata bisericeasca o disciplina riguroasa in ceea ce priveste ascultarea fata de autoritati si nu in ceea ce priveste pastrarea autenticei traditii careia multi ne aratam cunoscatori incontestabili fara a putea spune de unde si cum am dobandit aceasta cunoastere.
Fiecare putem si suntem in stare sa ne chestionam daca o oarecare practica concreta este expresie autentica a traditiei bisericesti. Insa este indispensabil sa ne cercetam cu atentie mai intai onestitatea motivatiilor noastre, sa ne exprimam indoielile cu umilinta si apoi sa asteptam rabdator sa vedem ce a tezaurizat Biserica despre aceasta practica in constiinta ei.
Foarte ades, multi dintre noi incercam, in viata noastra bisericeasca, sa imitam modele culturale apusene, mai concret anglo-saxone, sau sa judecam actualitatea traditiei noastre bisericesti prin faptul daca este sau nu in acord cu aceste modele. Avangarda acestei tactici a fost si este de trei-patru secole ratiunea, la a carei propagare concureaza diaspora. Dar si aceasta cu vanitatea pe care ne-o creeaza complexul rudei sarace, astfel incat sa nu putem sa vedem foarte adesea cum punctele de vedere cele mai avansate ale Apusului justifica traditia noastra bisericeasca.
Astfel se intampla ca in psihoterapie sa urmarim o procedura aproape asemanatoare cu cea a Tainei Botezului. Un prim pas in vederea psihoterapiei este privirea in fata a realitatii. Negarea este cea mai intalnita forma de aparare impotriva durerii suferite in procesul instruirii si cauza oricarui fel de tulburari psihice. Individul tulburat sufleteste neaga sa recunoasca esecurile sale si utilizeaza orice tip de artificiu defensiv pentru a le ascunde.
In consecinta, nu poate sa acopere realele si sanatoasele lui nevoi, deoarece isi risipeste energia spre a construi defensiva, spre a-si ascunde diformitatea propriei vieti. Nu este posibil pentru un om sa aiba o viata sanatoasa si sa se dezvolte fara a privi in fata si fara a infrunta respingatorul sau schelet.
Botezul este exact hotararea cuiva de a privi in fata si de a-si respinge vechiul sine cu diformitatea lui, pentru a reincepe o viata noua in adevar, adica in Hristos. Nu exista o alta posibilitate pentru cineva de a incepe o viata noua, fara a privi in fata si a refuza diformitatea vechii sale vieti. Procesul botezului, care nu este un eveniment sau o randuiala, ci descoperirea unui mod de viata, este de o importanta exceptionala, iar dificultatea unora de a-i recunoaste importanta poate fi rezultatul propriei lor negari si expresia propriei lor fobii de a privi in fata diformitatea acelor elemente ale personalitatii lor, care obstructioneaza dezvoltarea lor. Astfel de personalitati defensive sunt ca pastori ineficace, adica esueaza in a-i ajuta pe ceilalti sa atinga plinatatea vietii, adica mantuirea. Starea de constiinta deplina a omului este absolut necesara dezvoltarii duhovnicesti, deoarece constientizarea conduce la autocunoastere si autocunoasterea conduce la metanoia, adica la dispozitia pentru schimbare. Metanoia este starea sufleteasca aflata in opozitie cu autarhia, cu autosuficienta spirituala a Fariseului, a omului „virtuos”, care crede ca se gaseste in starea de „har”, exact pentru ca nu detine autocunoasterea si de aceea ramane in stagnare, nu se dezvolta.
Insa scuipatul dinainte de botez nu este barbarie? Daca ar fi intrebat cineva care il considera barbarie de ce este barbarie, probabil va fi surprins si probabil nu se afla vreun raspuns. Raspunsul este ca scuipatul este un obicei anglo-saxon. Scuipatul este poate foarte expresiv, evident si eventual impur pentru un temperament personal anglo-saxon, astfel ca pentru aceasta situatie este foarte adecvat, pentru ca nici o reprobare a raului nu este excesiva. Bine. Scuipatul poate sa aiba o oarecare importanta pentru un adult, insa care poate sa fie utilitatea acestei proceduri pentru un prunc? Un raspuns teologic la aceasta intrebare poate fi considerat naiv. Istorisirea pacatului stramosesc poate fi invatata la scolile catehetice, insa in mod normal noi, cei mari, nu il luam in serios si de aceea nu este ciudat ca si copiii nostri nu iau in serios ceea ce ii invatam.
Concluziile psihologiei fata de psihodinamica umana ii ajuta pe cei mai dezghetati dintre acestia, care au o prejudecata antitranscendenta, sa vada corectitudinea multor adevaruri revelate. Criteriile corectitudinii pe care toti acestia le folosesc au de obicei o origine apuseana si ne-ortodoxa, insa psihologia intr-un mare grad si intr-un grad inconstient reuseste sa-l repuna pe drumul cel bun pe omul european. Dinlauntrul exercitarii terapiei familiei, oricine poate observa vociferanta realitate a pacatului stramosesc, deoarece din interiorul acesteia constatam ca ceea ce numim „bolnav identificat” este doar un simptom al patologiei familiei si ca imediat dupa nasterea sa copilul este contaminat de aceasta patologie. Duhurile cele viclene, ale inselaciunii si ratacirii care au contaminat relatia dintre parinti sunt transplantate imediat la pruncul nou nascut.
Demonii pe care ii exorcizam la acela care vine la dumnezeiasca luminare a botezului sunt indubitabil realitati distrugatoare care domina intr-un grad diferit vietile noastre, ale tuturor. Coparticiparea la un botez poate fi o ocazie foarte buna pentru fiecare, ca sa priveasca si sa-si condamne proprii lui demoni distrugatori.
Daca multi nu inteleg ceea ce fac clericii, acesta nu este un motiv sa se opreasca a o face, dar vor trebui sa vada aceasta lipsa a intelegerii ca pe un indiciu al neglijentei lor de a-i invata pe oameni viata in Hristos si de a face cele necesare pentru a deveni accesibile si inteligibile toate mijloacele pe care Biserica le are la dispozitie pentru mantuirea lor. Este oricum cert ca cele mentionate mai sus nu au absolut nici o importanta pentru majoritatea zdrobitoare a celor prezenti la ceremonia unui botez in zilele noastre. Botezurile, ca si nuntile, in experienta omului de mijloc sunt evenimente desacralizate, care de obicei nu numai ca sunt lipsite de orice caracter duhovnicesc, dar sunt lipsite chiar si de cea mai elementara decenta. Dincolo de satisfacerea unui de multe ori foarte scazut nivel, al vanitatii lumesti, botezurile si nuntile, pentru marea majoritate a oamenilor, constituie simple practici de legalizare, parand a fi nimic altceva decat surse de castig.
Parintele Philotheos Pharos


Exorcismele si lepadarile de la Botez

Pregatirea pentru botez sau catehumenatul cuprinde initierea crestina si exorcismele. Dat fiind ca botezul este astazi administrat foarte curand dupa nastere si ca initierea crestina trebuie amanata pentru mai tarziu, noi vom vorbi mai intai despre exorcisme care, in ritualul baptismal actual, vin imediat dupa rugaciunea de primire a catehumenului.
Omul modern, chiar daca este crestin, este in general foarte surprins sa afle ca serviciul divin baptismal incepe prin cuvinte adresate diavolului. Diavolul este intr-adevar absent in conceptia moderna din religie: pentru omul de azi, el apartine panopliei superstitiei medievale si tine de o mentalitate primitiva; numerosi sunt cei care, printre ei fiind si preoti, propun a se renunta pur si simplu la exorcisme, fiind considerate ca ceva deplasat in perspectiva religiei noastre luminata si moderna. Cat priveste pe neortodocsi, ei merg mai departe: ei vorbesc de necesitatea "demitologizarii" Noului Testament insusi, degajarea lui de o conceptie perimata asupra lucrurilor - intre care demonologia este una din expresiile esentiale - conceptie care ar masca mesajul autentic si vesnic.
Noi nu vrem sa expunem aici, nici macar in mod superficial, invatatura ortodoxa referitoare la diavol. Intr-adevar, Biserica nu a formulat niciodata in mod sistema-tic aceasta doctrina. In schimb, ceea ce este esential pentru noi, este ca Biserica a afirmat intotdeauna dimensiunea demonica, a cunoscut totdeauna, pentru a vorbi mai simplu, pe diavol. Daca aceasta cunoastere directa n-a fost sistematizata intr-o doctrina clar definita, este pentru ca e greu, daca nu chiar imposibil, sa definesti, in mod rational irationalul. Ori, elementul demoniac si, mai general, raul, constituie tocmai realitatea irationalului. Anumiti teologi si filosofi, straduindu-se a explica si deci a rationaliza existenta si cunoasterea raului, l-au definit ca pe o absenta; lipsa binelui. Ei l-au comparat, spre exemplu, cu intunericul, care nu e nimic altceva decat absenta luminii, si care se imprastie cand apare lumina. Aceasta teorie a fost adoptata apoi de catre deistii si de catre umanistii de toate nuantele si astazi inca mai face parte integranta din conceptia noastra moderna despre lume, in cadrul careia se considera ca remediul impotriva raului este instructia, inteleasa ca iluminare a spiritului. De exemplu, explicati adolescentilor mecanismul functiilor sexuale, suprimati misterul si tabuurile care inconjoara acest aspect al vietii si atunci ei vor folosi aceste functii intr-un mod rational, adica bine: inmultiti numarul scolilor si omul, care in mod natural este bun, va trai si se va comporta rational, adica bine.
Dar nu aceasta este ideea despre rau pe care ne-o da Biblia si care reiese din experienta Bisericii; aici raul nu este, desigur, o simpla absenta. Dimpotriva, este o prezenta: prezenta unui lucru intunecos, irational, dar foarte real, chiar daca originea acestei prezente nu este clara, nici usor de inteles. Astfel, ura nu este doar absenta iubirii; este prezenta unei puteri intunecoase care poate fi extrem de activa, inteligenta si creatoare. Ea nu este nicicum rezultatul ignorantei. Noi putem cunoaste si uri.
Cu cat anumiti oameni l-au cunoscut mai mult pe Hristos, au vazut lumina Lui si bunatatea Lui, cu atat mai tare L-au urat. Aceasta experienta a raului ca putere irationala, ca forta ce pune stapanire pe noi si dirijeaza faptele noastre a constituit totdeauna experienta Bisericii si, de asemenea, a tuturor celor ce cauta, oricat de anemic, sa se imbunatateasca, de a nu se lasa prada pornirilor firesti contradictorii, si doresc sa ajunga la o viata duhovniceasca mai aleasa. Prima noastra afirmatie este deci ca exista intr-adevar o realitate diabolica: puterea malefica a intunericului si nu o simpla absenta a binelui. Dar trebuie sa mergem mai departe: asa cum nu poate exista iubire fara o persoana care sa iubeasca, nu poate exista ura fara o persoana care sa urasca. Si daca taina ultima a binelui rezida intr-o persoana, taina ultima a raului trebuie sa se afle tot intr-o persoana. In spatele prezentei sumbre si irationale a raului, trebuie sa existe o lume de fiinte personale care au optat sa-L urasca pe Dumnezeu, lumina, de a fi potrivnice. Cine sunt aceste persoane? Cand, cum si pentru ce au ales sa fie impotriva lui Dumnezeu? La aceste intrebari, Biserica nu da nici un raspuns precis. Cu cat realitatea e mai adanca, cu atat ea se preteaza la formule si definitii.
Astfel, raspunsul este icoperit de simboluri si imagini care lasa sa se inteleaga ca a existat la origini, in lumea duhurilor creata de Dumnezeu, o revolta condusa de ingeri, intr-o pornire de mandrie. Originea raului ar fi deci nu ignoranta si imperfectiunea, ci dimpotriva, cunoasterea si un grad de perfectiune care facea posibila ispita mandriei. Oricine ar fi "diavolul" este una din cele dintai si dintre cele mai alese creaturi ale lui Dumnezeu. El este, ca sa spunem asa, destul de perfect, destul de inteligent, destul de puternic si chiar destul de divin pentru a cunoaste pe Dumnezeu si a nu I se supune, pentru a cunoaste pe Dumnezeu si totusi sa aleaga de a-l fi impotriva, de a dori sa fie liber de Dumnezeu.
Si cum aceasta libertate este imposibila in iubirea si in lumina care duc totdeauna la Dumnezeu si indeamna a se darui in mod liber Lui, libertatea demonica nu se implineste decat in negatie, in ura si revolta. Acestea sunt desigur, sarmane cuvinte, aproape total neadecvate la taina terifianta pe care ele incearca a o traduce. Caci noi nu stim nimic de aceasta catastrofa initiala ce s-a produs in lumea spirituala-despre aceasta ura impotriva lui Dumnezeu, starnit de mandrie si despre aparitia straniei realitati a raului care nu a fost nici voit, nici creat de Dumnezeu. Sau mai degraba, noi cunoastem aceasta realitate prin propria noastra experienta, experienta noastra a raului.

Aceasta este totdeauna, in fapt, cea a caderii; ceva pretios in noi este deturnat de la rostul lui firesc, tradeaza propria-i natura. De unde caracterul antinatural al acestei caderi, care devine totusi un element integrant si natural in fiinta noastra. Si cand contemplam raul in noi insine si in lume, cat de desarte si superficiale ne apar toate exercitiile, zise rationale, toate reducerile raului la teorii bine construite si rationale! Daca este ceva ce noi invatam din experienta spirituala, este aceea ca raul nu poate fi explicat, dar ca el trebuie infruntat si combatut.
Exact asa a actionat si Dumnezeu impotriva raului. El nu l-a explicat. El a trimis pe Fiul Sau unic pentru a fi rastignit de catre fortele raului pentru ca acestea sa fie distruse prin iubirea Sa, prin credinta si prin ascultarea Sa.
Aceasta este, deci, calea pe care trebuie sa o urmam si noi. Pe aceasta cale, noi intalnim inevitabil Diavolul chiar in momentul in care am luat hotararea de a urma pe Hristos. In slujba botezului, care este un act de eliberare si de biruinta, exorcismele vin primele pentru ca in drumul nostru spre izvoarele baptismale ne vom ciocni inevitabil cu aceasta sumbra si puternica entitate care ne bareaza calea. Aceasta trebuie indepartata, alungata, pentru ca noi sa putem inainta. Atunci cand mana preotului atinge capul copilului lui Dumnezeu si face peste el semnul lui Hristos, diavolul este acolo, cautand sa apere ce a rapit lui Dumnezeu si vrea sa-l pastreze in puterea lui.
Noi nu-i vedem, dar Biserica stie ca el este prezent. Noi nu vedem, poate, in toata ceremonia botezului, decat o placuta sarbatoare de familie, dar Biserica stie ca o batalie apriga sta pe punctul de a se inclesta, a carei miza nu este o simpla parere, ci insasi viata vesnica. Fiindca, vrem sau nu vrem, o stim sau nu, noi toti suntem angajati intr-o lupta spirituala. Desigur, o biruinta decisiva a fost repurtata de Dumnezeu, dar diavolul nu s-a dat inca invins. Dimpotriva, Scriptura spune ca atunci cand el a fost ranit de moarte si infrangerea lui a devenit inevitabila, el angajeaza ultimul atac, cel mai atroce. El nu poate nimic impotriva Iui Hristos, dar poate mult impotriva noastra. Exorcismele sunt astfel inceputul luptei care reprezinta prima dimensiune si cea mai importanta in viata crestina.
Noi vorbim diavolului! Tocmai in aceasta se manifesta credinta crestina, conform careia cuvantul este putere, mai ales putere. In conceptia desacralizata si secularizata a omului modern, cuvantul, ca toate celelalte, a fost devalorizat, redus doar la semnificatia lui rationala, in revelatia biblica, dimpotriva, cuvantul este totdeauna putere si viata. Dumnezeu a creat lumea prin cuvant. Cuvantul este putere creatoare si, de asemenea, putere distructiva, caci el comunica nu numai idei si concepte, ci mai ales realitati spirituale, pozitive ca si negative. In acceptia secularizata a cuvantului, nu numai ca este inutil, dar este chiar ridicol sa vorbesti diavolului, caci nu este nicidecum posibil dialogul rational cu insasi sursa irationalului. Dar exorcismele nu sunt o explicatie, nici un discurs destinat probarii unei entitati care uraste, minte si distruge. Ele sunt, cum scrie Sf. loan Chrisostom "invocatii infricosatoare si minunate", manifestarea unei puteri "inspaimantatoare si teribile" care distruge puterea malefica a lumii satanice:
Cearta-te pe tine, diavole Domnul, Cel ce a venit in lume si S-a salasluit intre oameni ca sa surpe tirania ta si pe oameni sa-i izbaveasca; Cel ce pe lemn puterile cele potrivnice a biruit, soarele intunecandu-se si pamantul clatinandu-se, mormintele deschizandu-se si trupurile sfintilor sculandu-se; Care a zdrobit cu moartea pe moarte si a surpat pe cel ce avea stapanirea mortii, adica pe tine, diavole. Juru-te cu numele lui Dumnezeu, Care a aratat pomul vietii si a randuit heruvimi si sabie de foc ce se intorcea de-l strajuia: cutremura-te si te departeaza.

Caci te jur cu numele aceluia Care a umblat ca pe uscat pe valurile marii si a certat viforul vanturilor; a Carui cautatura seaca adancurile si groaza Lui topeste muntii; ca Acela si acum iti porunceste prin noi: teme-te, iesi si te departeaza de la zidirea aceasta si sa nu te intorci, nici sa te ascunzi in el, nici sa-l intimpinipe el, nici sa lucrezi impotriva lui, nici noaptea, nici ziua, nici dimineata, nici la amiaza. Ci te du in iadul tau, pana in ziua cea mare gatita judecatii. Teme-te de Dumnezeu, Cel ce sade pe heruvimi si cauta spre adancuri; de Care se cutremura ingerii, arhanghelii, scaunele, domniile, incepatoriile, stapaniite, puterile, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi; de Care se cutremura cerul, pamantul, marea si toate cate sunt intr-insa. Iesi si te departeaza de la cel insemnat, noul ales ostas al lui Hristos, Dumnezeul nostru. Ca te jur cu numele Aceluia Care umbla pe aripile vanturilor si face pe ingerii Sai duhuri si pe slugile Sale para de foc. tesisi te departeaza de la zidirea aceasta, cu toata puterea ta si cu toti slujitorii tai. Ca s-a preaslavit numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Exorcismul este, intr-adevar, un poem in acceptiunea cea mai adanca a termenului care, in greaca, inseamna creatie. El exprima in mod perfect o realitate si o implineste; el face posibil ceea ce anunta; el reda cuvintelor energia divina din care purced. Si exorcismul realizeaza toate acestea pentru ca este rostit in numele lui Hristos; el este cu. adevarat plin de puterea Lui, Care a asumat viata umana, a facut al Sau cuvantul omenesc, a distrus deja in inima ei puterea satanica. Dupa ce a exorcizat astfel puterea raului, exorcismul face aceasta implorare:
Doamne Savaot, Dumnezeul lui Israel, Cei ce tamaduiesti toata boala si toata neputinta, cauta spre robul Tau acesta (N), cearca-l, cerceteaza-l si departeaza de la dansul toata lucrarea diavolului. Cearta duhurile cele necurate si le departeaza, si curateste lucrul mainilor Tale. Si lucrand, cu grabnica Ta lucrare, zdrobeste degrab pe satana sub picioarele lui si-i da biruinta asupra lui si asupra duhurilor lui celor necurate. Ca, dobandind mila Ta, sa se invredniceasca de Tainele Tale cele nemuritoare si ceresti si Tie slava sa inalte. Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Eliberarea din puterea satanica este inceputul restaurarii omului. Dar implinirea ei este imparatia cereasca unde omul a fost primit de Hristos, in asa fel ca inaltarea la cer, "comuniunea cu Dumnezeu si indumne-zeirea" au devenit cu adevarat vocatia si destinul ultim al omului.
Atunci cand exorcizeaza pe catehumen, preotul, conform indicatiilor de la capitolul respectiv "sufla de trei ori peste gura, fruntea si pieptul" celui ce se boteaza. Respiratia este functia biologica esentiala care ne pastreaza in viata, functie care, pe de alta parte, ne face total dependenti de lume. Ori lumea este teribil marcata de rau si de moarte.
In conceptia crestina initiala, nu exista loc pentru dihotomia moderna a spiritului si a materialului, omul era alcatuit in totalitatea sa, in unitatea si interdependenta sa organica dintre spiritual si fizic. Lumea intreaga este suferinda, incat actul eliberarii nu este numai spiritual, ci in mod egal fizic: inseamna purificarea chiar si a aerului pe care-l respiram si care, in actul exorcismului, redevine pur si dar al lui Dumnezeu, este viata restabilita in dependenta ei de Dumnezeu, ca dar pe care Dumnezeu l-a facut omului la inceput. Si preotul continua:
Departeaza de la dansul pe tot vicleanul si necuratul duh, care se ascunde si se incuibeaza in inima lui: duhul inselaciunii, duhul viclesugului, duhul slujirii idolesti si a toata lacomia, duhul minciunii si a toata necuratia, care lucreaza dupa invatatura diavolului. Si-l fa pe el oaie cuvantatoare turmei celei sfinte a Hristosului Tau, madular cinstit al Bisericii Tale, fiu si mostenitor al imparatiei Tale. Ca dupa poruncile Tale vietuind si pazind pecetea nestricata si ferind vesmantul neintinat, sa do-bandeasca fericirea sfintilor in imparatia Ta. Cu harul si cu indurarile si cu iubirea de oameni a Unuia-Nascut Fiului Tau, cu Care impreuna esti bine cuvantat, cu Preasfantul si bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Exorcismele s-au terminat. Prima eliberare s-a realizat. Omul a redevenit o fiinta libera, capabila de o adevarata libertate- nu ceea ce noi numim libertate si care,in fapt, face pe om rob al poftelor si pornirilor sale, ci libertatea de a putea sa primeasca iarasi adevarata viata care vine de la Dumnezeu si duce la Dumnezeu, libertatea de a face adevarata alegere libera si cu adevarat eliberatoare: alegerea lui Dumnezeu. Tocmai aceasta constituie faza urmatoare a slujbei botezului.
Lepadarea de Satan
Acest ritual ca si cel care urmeaza imediat dupa el (marturisirea lui Hristos), se situa altadata putin inainte de botezul propriu-zis, in Vinerea sau Sambata cea mare. Astfel, aceste doua randuieli constituiau insusi sfarsitul, incununarea intregii perioade a pregatirii catehetice. In slujba de azi aceste doua momente sunt plasate imediat dupa exorcisme.
"Preotul intoarce pe cel ce se boteaza cu fata catre apus, fara haine, fara incaltari si cu bratele ridicate"..., "intors cu fata spre Apus...". Apusul, adica locul unde se culca soarele, constituie aici simbolul intunericului, "tinutul" lui Satan. Catehumenul infrunta acum pe Satan fiindca exorcismele i-au permis de a renunta la el, de a-l desfide, de a-l respinge. Insusi faptul de a se intoarce cu fata spre Apus constituie un act de libertate, primul act liber al omului eliberat de sub stapanirea diavolului.



"...fara haine, fara incaltari si cu bratele ridicate..." Catehumenul vede cum dispare tot ceea ce acoperea in ochii lui starea de rob; tot ceea ce-l facea sa creada ca el era un om liber, inconstient chiar de sclavia lui, de starea lui lamentabila, de inchisoarea lui. De aici inainte el stie ca era captiv- "iar captivii sunt goi si desculti".
El a aruncat tot ceea ce masca starea lui de prizonier, apartinand lui Satan. El "stie din ce rau a fost eliberat si spre ce bine se grabeste"". Bratele ridicate indica predarea lui Hristos, ca doreste sa devina rob al lui Hris-tos, ca doreste aceasta robie, dupa Sf. loan Chrisostom, "schimba robia-n libertate... omul este rapit din tara straina si adus in patria sa. Ierusalimul ceresc...". Si preotul zice: "te lepezi de Satana, de toate lucrurile lui...?"
In epoca in care a fost stabilit ritualul acesta, semnificatia lui era evidenta, atat pentru catehumen, cat si pentru intreaga comunitate crestina. Ei traiau intr-o lume pgana, a carei existenta era impregnata de pompa diaboli, adica de inchinarea la idoli, de participarea la cultul imparatului, de adorarea puterii etc. Nu numai ca cel ce se boteza stia foarte bine la ce anume renunta, dar era deplin constient de calea cea stramta, de viata grea, cu adevarat neconforma si radical diferita de cea din jurul lui-viata spre care-l ducea renuntarea la Satan.
Cand lumea toata a devenitcrestina, identificandu-se cu credinta crestina si a adoptat cultul crestin, semnificatia acestei lepadari (de Satana) a inceput sa se piarda fiind pe punctul de a fi considerata un ritual arhaic si anacronic, curiozitate care nu trebuie sa fie luata in serios. Crestinii s-au obisnuit definitiv cu ideea ca crestinismul este parte integranta a lumii si ca Biserica nu este decat o expresie religioasa a valorilor terestre. Notiunea de tensiune sau de conflict intre credinta crestina si lumea exterioara s-a estompat in constiinta crestina moderna. Astazi inca, in ciuda prabusirii evidente a atator lumi, imperii, popoare si state, asa-zis crestine.


Nenumarati crestini sunt inca incredintati ca nu exista nimic fundamental negativ in lumea noastra si ca este perfect posibil sa accepte modul ei de viata, valorile si prioritatile ei, implinind concomitent si datoriile religioase ale crestinului. Mai mult, Biserica si crestinismul, ele insele sunt considerate mai degraba ca mijloace prin care trebuie s ajute la realizarea unei vieti prospere si fericite in aceasta lume, ca un fel de terapeutica spirituala care permite sa fie rezolvate toate tensiunile si conflictele si care aduce acel echilibru interior care garanteaza succesul, stabilitatea si fericirea.
Chiar ideea ca crestinul trebuie sa renunte la anumite lucruri, si acestea nu sunt doar acte imorale si vinovate, ci o intreaga viziune asupra vietii, un ansamblu de prioritati, o atitudine fundamentala in raport cu lumea, si ca viata crestina este totdeauna ocale stramta si o lupta - toate acestea au fost practic abandonate si nu mai figureaza in centrul mentalitatii crestine de azi.
Cumplitul adevar este ca o majoritate coplesitoare crestina pur si simplu nu mai sesizeaza prezenta si actiunea lui Satan in lume si nu mai simt deci nevoia de a renunta la lucrurile si la slujirea lui. Ei nu mai discern evidenta idolatrie care impregneaza ideile si valorile in care oamenii traiesc azi si care determina, orienteaza si aservesc viata lor mult mai mult decat idolatria tangibila a pa-ganismului de altadata.
Ei raman orbi la faptul ca actiunea lui Satan consta esentialmente in a falsifica si a contraface, a deturna de la semnificatia lor reala insasi valorile pozitive, a face ca albul sa para negru si invers, a practica jocul subtil si pervers al minciunii si confuziei. Ei nu vad ca notiuni apriori pozitive si chiar cresti ne ca cele de libertate, eliberare, dragoste, fericire, propasire, deplina realizare a posibilitatilor fiecaruia, notiuni care sunt cu adevarat la baza constiintei omului si a societatii moderne, motivatia si ideologia acestei societati, toate acestea pot fi deturnate de la sensul lor real si sa devina vehicule ale demoniacului. Ori, insasi esenta a tot ceea ce este demoniac o constituie totdeauna mandria: "pompa diaboli".
Adevarul, in ceea ce-l priveste pe omul modern, fie ca este un conformist respectuos fata de lege, ori un virulent contestatar, este ca cel mai adesea el este amenintat fie de mindrie, fie de reversul man-driei - deznadejdea. Astfel, a te lepada de Satana nu inseamna doar a respinge o fiinta mitologica in a carei existenta nici nu se mai crede. inseamna a respinge toata aceasta conceptie despre lume, plina de suficienta si de deznadejde. Desigur, Satan nu va uita aceasta respingere, aceasta sfidare, aceasta lepadare. "Sufla-l si scuipa-l pe el!" Razboiul este declarat. Incepe o lupta a carei miza reala este viata vesnica. Crestinismul acesta este! Si acesta este sensul ultim al optiunii noastre.